Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
SCM U Craiova s-a reunit în cursul serii de luni (05.08) și a efectuat prima ședință de antrenament. La reunire au fost prezenți doar șase jucători, absentând șapte dintre componenții lotului.
Au fost prezenți Mirko Kovac, Nemanja Maric, Bogdan Popescu, Viorel Mocanu, Cătălin Petrișor și Mihai Gavrilă. În schimb, au absentat americanii Levar Seals și Travis Bureau, estonienii Sten Sokk și Reinar Hallik, pivotul Ionuț Drăgușin și tinerii Andrei Damian și Marius Ciotlăuș.
Marius Toma, managerul echipei din Craiova a precizat următoarele:
"Din nefericire avem câteva absențe întrucât echipele naționale nu și-au încheiat programul din această vară. Este vorba despre Reinar Hallik și Sten Sokk la naționala Estoniei, iar Ionuț Drăgușin este la cea a României. Americanii sosesc în această seară (n.r. luni, 05.08), împreună cu Ciotlăuș și Damian. Sperăm să reușim lucruri bune, mai ales că și așteptările sunt mai mari în noul sezon."
Oficialul grupării craiovene a precizat că mai multe detalii vor fi oferite în cadrul conferinței de presă pe care clubul din Craiova o organizează miercuri (07.08).
De asemenea, SCM U Craiova o operat o modificare la nivelul băncii tehnice. Milan Nisic, fostul antrenor al echipei feminine din același club, a fost numit în funcția de antrenor asistent pentru Andjelko Mandic.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!