Mvp-ul etapei
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Bianca Lăcrămioara Sîrbu
Minute 35:16
Puncte 30
Pase decisive 1
Recuperari 3
Eficienta 25
Vezi profilul jucatorului
Linkuri rapide
Stiri Liga I Feminin

Șerban Sere: "Este important să învățăm ca și club din participarea în EuroChallenge"

Adrian Micinic

Adrian Micinic
05.11.2013

Managerul CSM Oradea, Șerban Sere, a vorbit despre situația actuală a echipei roș-albastre la startul aventurii în cupele europene. El se desclară mulțumit de bilanțul bihorenilor în actuala ediție de campionat, însă a precizat că este loc de îmbunătățit din punct de vedere al jocului prestat.

"Ca și rezultate eu zic că stăm foarte bine. Mă bucur că în această fază ne aflăm în situația actuală având în vedere că încep cupele europene și ne așteaptă un program foarte dificil. Pe de altă parte trebuie să recunoaștem că mai avem de lucru la relațiile de joc, care în anumite momente suferă. Cred că mai avem de lucru pentru a fi constanți în joc preț de 40 de minute pe meci."

Șerban Sere a evidențiat faptul că echipa pe care o manageriază se află la prima participare în arena internațională și a prefațat jocul cu Atomeromu Paks, din prima etapă a sezonului regulat în FIBA EuroChallenge, dar și despre ambițiile orădenilor în această competiție:

"Este prima participare în cupele europene din istoria echipei noastre. Mergem în Ungaria la victorie. De la început ne-am propus acest lucru și cu siguranță vom aborda fiecare meci la victorie. Nu știu dacă vom reuși să ne calificăm. Suntem într-o grupă extrem de dificilă.

Echipa din Ungaria este extrem de solidă, cu care noi am jucat anul trecut în presezon. Rezultatele de atunci nu sunt importante. Ei au făcut o serie importantă de modificări în lotul de jucători și vor avea cu siguranță o dorință deosebită de victorie. Cred că va fi un meci atractiv în care echipa cu cele mai puține greșeli va câștiga."

Managerul CSM-ului a vorbit despre problemele medicale cu care echipa se confruntă în prezent:

"Rareș Pașca acuză o entorsă. Sunt șanse mici să fie refăcut până la ora jocului. De asemenea, Rade Markovic a acuzat o accidentare ușoară, dar se fac efortul mari ca el să fie recuperat pentru jocul din Ungaria."

Referitor la obiective, atât ca joc, cât și ca organizare sau semnificație într-o competiție precum EuroChallenge, conducătorul echipei masculine de baschet a precizat:

"Din punct de vedere al jocului de baschet ne propunem să jucăm cât mai bine și să câștigăm acele meciuri pe care putem să le câștigăm. Pe de altă parte este foarte important să învățăm ca și club din tot ce reprezintă participarea într-o astfel de competiție. Mă refer la organizare și la tot ce se întâmplă în jurul meciurilor. Cred sincer că avem de la cine să învățăm ținând cont de faptul că întâlnim pe Samara, deținătoarea trofeului, respectiv pe Gaziantep, o echipă care provine din Turcia, țară cunoscută pentru pegătirea foarte bună la nivel organizatoric. Este un lucru de care aveam nevoie. Este un pas înainte pe care îl facem, sper să învățăm cât se poate de mult din această experiență și de ce nu, să avem rezultate foarte bune."

 Preluare www.csmoradea.ro 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!