Minute | 35:16 |
Puncte | 30 |
Pase decisive | 1 |
Recuperari | 3 |
Eficienta | 25 |
Travis Bureau va continua alături de SCM U Craiova. Potrivit unei postări pe un cunoscut site de socializare, jucătorul american își va continua activitatea la formația pregătită de către Andjelko Mandic.
Absolvent al universității Louisiana at Lafayette, în anul 2012, jucătorul în vârstă de 25 ani a semnat primul său contract profesionist cu formația olteană. În sezonul competițional 2012/13, Bureau a bifat 30 prezențe în primul eșalon baschetbalistic al țării. El a avut medii de 14.3 puncte, 5.9 recuperări, 1.2 intercepții și 0.6 capace cu 1.6 posesii pierdute pentru 13.9 la eficiență. Travis a avut 66% la aruncările de două puncte, 24% la trei puncte și 62% la linia de pedeapsă.
Alături de Craiova, Bureau a obținut locul al 5-lea la încheierea sezonului 2012/13. În noul sezon competițional, SCM U va evolua în Liga Balcanică.
De notat că Bureau nu va avea drept de joc în primul meci oficial al sezonului competițional 2013/14. El trebuie să ispășească a doua etapă de suspendare ca urmare a incidentelor la care a luat parte la încheierea Meciului 2 al seriei cu Gaz Metan Mediaș, din primul tur al playoff-ului LNBM.
Bureau este originar din statul Louisiana, măsoară 2.00 metri și evoluează ca extremă.
12 comentarii la aceasta stire:
.
cu 11 ani în urmă (25.06.2013) Raspundefelicitari celor de la craiova, cred ca e un jucator care merita pastrat, in ciuda problemelor din finalul campionatului. mie personal imi place mandic, desi e la inceput de antrenorat, imi place stilul pe care il aplica si in special in promovarea tinerilor. dar o sa fie dificil sa gestionezi caractere de genul popescu, dragusin, dzambic.
excelent
cu 11 ani în urmă (25.06.2013) RaspundeBravo,e un jucator grozav si responsabil cu partea de spectacol care da savoare acestui sport.Nu-i contesta nimeni calitatile lui Mandic,dar stai linistit,ca de gestionarea "dificililor" nu s-a ocupat si nici n-o sa se ocupe el...
Hmm
cu 11 ani în urmă (25.06.2013) RaspundeFacebook este mai nou "Reteaua de socializare a cărei nume nu trebuie rostita"? :))
Erata
cu 11 ani în urmă (25.06.2013) Raspunderostit*
@DanCraciun
cu 11 ani în urmă (25.06.2013) RaspundeNu se face reclma decat celor care platesc pentru ea :))
@Dan Craciun
cu 11 ani în urmă (25.06.2013) Raspundeerata-e twitter, nu facebook
erata
cu 11 ani în urmă (25.06.2013) Raspundese pare ca e facebook totusi, nu twitter :)
Totusi...
cu 11 ani în urmă (25.06.2013) RaspundeNu este un site concurent, care ar fi problema daca i s-ar face reclama? Oricum, nu cred ca e vreun cititor totalbaschet care sa nu fi auzit de Facebook si sa afle de aici despre existenta lui.
Doar remarcam chestia asta, pe mine personal nu ma deranjeaza in nici un fel.
Si cu asta am terminat cu off-topicul :)
Bravo!
cu 11 ani în urmă (25.06.2013) RaspundeMulti vin la sala pentru Bureau,este foarte iubit la Craiova si multi copii pot sa-si indrepte pasii spre baschet,prindu-l cum joaca baschet!
E un mare plus pentru echipa ca si Dzambic,ca si Dragusin,ca si Seals!
Sper sa ne intarim in continuare!
Forza Stiinta!
E bine!
cu 11 ani în urmă (26.06.2013) RaspundeCred ca usor,usor, Craiova trebuie sa-si castige renumele de echipa spectacol al campionatului ( noi, oltenii, deja credem asta). Asta va aduce publicul la sala chiar daca performantele nu vor fi imediate, cu toate ca in sinea noastra... ne cam dorim si un trofeu :). Pentru asta Bureau era esential. Lucrurile incep sa se miste la club, asa ca ...succes in continuare!
straini
cu 11 ani în urmă (26.06.2013) RaspundeDin cate socotesc avem deja cinci straini:Dzambic,Seals,Kovac,Bureau si Hallik.Mare atentie la al saselea,fiindca in continuare nu avem avem acoperire la Dzambic,iar Petrisor nu este inca apt sa-l suplineasca,atentionare desigur valabila in conditiile in care nu cumva s-a luat in calcul si se negociaza acoperirea pozitiei cu vreun alt roman mai experimentat(n-ar fi rau Mita Paul).
bureau
cu 11 ani în urmă (26.06.2013) Raspundema bucura mult prelungirea contractului lui Bureau. Acum cateva saptamani, fiind cu iubita prin parc la plimbare am dat peste 2 copii ( cred ca aveau 3-4 ani ) care se jucau "baschet" ( aruncau cu mingea intr-o scorbura de copac) . Se strigau unul pe altul "buro" si "sils". Erau simpatici foc .
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!