Oficialii mureşeni din partida cu CSU Sibiu (Foto: Zsigmond Bathori)
BC Mureş Târgu Mureş şi CSU Atlassib Sibiu şi-au dat întâlnire sâmbăta trecută într-unul dintre cele mai echilibrate dueluri ale etapei cu numărul 25 din cadrul Ligii Naţionale de Baschet masculin. Partida, ce a avut parte de o răsturnare de situaţie în ultimul sfert, s-a încheiat cu victoria la limită a mureşenilor, scor 86-84.
În cadrul acestui joc oficialii clubului de pe malul Cibinului au contestat de mai multe ori prestaţia oficialilor mureşeni care erau responsabili cu timpul de atac. Astfel, la finalul sfertului doi, oficialii mureşeni au dat drumul la cronometrul de 24 de secunde mult mai târziu după repunerea mingii în joc, însă coşul lui Ivanovic a fost anulat de către arbitrii confruntării pe motivul expirării timpului regulamentar. De asemenea, în repriza secundă timpul de atac a fost resetat eronat de mai multe ori.
În urma acestor incidente Comisia de Comisari a FRB a constatat existenţa unor greşeli de cronometraj în timpul jocului şi a hotărât suspendarea pentru 8(opt) etape a oficialilor mureşeni Vonya L. şi Szabo I.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!