Foto: Andor Marton
După rezilierea contractului cu Jay-R Strawbridge, "U" Mobitelco a început căutarea pentru a umple golul lăsat de către sportivul american. Astfel, în cursul zilei de azi conducerea clubului a făcut publică înţelegerea la care a ajuns cu fostul jucător din sezonul trecut, Miţă Paul. Fundaşul şi-a reziliat contractul cu gruparea de pe Cibin şi a început antrenamentele alături de foştii săi colegi.
Contactat de către site-ul nostru, Miţă Paul a declarat că îşi doreşte Cupa României şi să lupte pentru titlul de campion alături de "U" Mobitelco.
Ne poţi spune mai multe detalii despre transferul tău la "U" Mobitelco ?
Am ajuns la o înţelegere cu "U" Mobitelco până la finele sezonului curent. Încă nu am semnat contractul, însă este vorba doar de o formalitate şi îl vom semna în zilele acestea. Conducerea clubului din Sibiu a fost de acord să reziliem contractul, cele două cluburi s-au înţeles şi astfel am ajuns la Cluj-Napoca.
De ce ai ales CSU Sibiu la începutul sezonului şi nu "U" Mobitelco ?
Au fost discuţii şi la începutul sezonului, însă nimic concret. Am plecat de la Cluj deoarece nu ajunsesem la o înţelegere cu "U" la momentul respectiv, de aceea am ajuns la CSU Sibiu. Pe langă acest motiv eu am plecat la Sibiu pentru a lucra cu Dragan Petricevic, antrenor cu care am ţinut foarte mult legătura. După ce a plecat Dragan am decis să lucrez cu Perisic şi m-am înţeles foarte bine şi cu dânsul.
Care sunt obiectivele tale în acest final de sezon ?
Doresc să ajut cât mai mult echipa pentru a îndeplini obiectivele. Suntem în Final Four-ul Cupei României şi speră să câştigăm acest eveniment şi să ne luptăm la titlu.
9 comentarii la aceasta stire:
foarte bravo
cu 12 ani în urmă (18.02.2013) RaspundeEu nu am sa-ti simt lipsa la Sibiu si probabil multi sibieni vor fi de aceeasi parere, sincer sa fiu chiar ma bucur ca ai plecat.
La cum s-a prezentat Paul acest sezon ma surprinde alegerea clujenilor insa nu ar fi prima oara cand un jucator plecat praf de la sibiu straluceste in alta parte sau viceversa.
Multa bafta sa ai la Cluj!!!
..
cu 12 ani în urmă (18.02.2013) RaspundeMihai Paul a facut multe meciuri bune la Sibiu, nu stiu de ce ti s-a parut slab.
:)
cu 12 ani în urmă (18.02.2013) RaspundeDaca ai fi vazut toate meciurile echipei csu cred ca ti-ai schimba parerea. Daca ne uitam pe statistici (acest site ne ajuta) se observa ca a incercat mult dar a reusit foarte putin. Eu imi aduc aminte doar de un singur meci bun facut de el, restul e cancan :)
free62
cu 12 ani în urmă (18.02.2013) RaspundeIn sfarsit un transfer bun, care a confirmat la Cluj.De ce l-o fi lasat in vara?Un jucator cu viteza buna, cu stop-sut, mana de 3 de multe ori:D, joaca 2 pozitii la fel de bine.Baiu nu o sa fie la el, ci cum o sa poata sa joace sub presiunea tovarasului care vesnic are ceva de mentionat cu privire la clasa muncitoare
@free62
cu 12 ani în urmă (19.02.2013) RaspundeCe rau esti, si el care a imblanzit maimuta in ultima perioada..... nu mai face spectacolul din tur.... se vede si pe jocul echipei asta....
@m0hamadus La meciul de la Cluj a fost cel mai bun de la Sibiu: http://www.totalbaschet.ro/meci/U-Mobitelco-BT-Cluj-Napoca_vs_CSU-Atlassib-Sibiu~4234
Mihai Paul
cu 12 ani în urmă (19.02.2013) RaspundeInca o linie statistica interesanta:
http://www.totalbaschet.ro/meci/BC-Mure%C8%99_vs_CSU-Sibiu~4212
Hell
cu 12 ani în urmă (19.02.2013) RaspundeIntradevar la Cluj a facut cel mai bun meci, la acest meci m-am referit cand am zis ca a facut un singur meci bun. Probabil il tin minte din cauza ca am fost prezent la meci desi nu doresc sa-mi amintesc primul sfert. La Targu-Mures nu am reusit sa agung din cauza ca a fost in cursul saptamanii dar cu siguranta a facut un meci bun. El joaca bine cand joca celalti rau :) a facut meciuri bune doar in meciuri pierdute. Din pacate meciurile bune le numeri pe degetele de la o mana, insa sezoanele precedente la alte echipe s-a descurct mult mai bine :(
Free62 sper ca ai glumit cand ai zis ca are "mana de 3" :)
In concluzie, nu mi-a placut de el la Sibiu desi m-a bucurat transferul lui la inceputul sezonului, pot aduce argumente pentru a evidentia de ce nu mi-a placut, de asemenea sunt sigur ca se pot aduce si argumente in favoarea sa dar viitorul va decide daca are valoare sau nu. Chiar imi doresc sa faca meciuri mai bune la Cluj decat a facut la Sibiu si cu siguranta va face.
vai noua!
cu 12 ani în urmă (19.02.2013) Raspundesincer m-am bucurat cand Mita a plecat de la Cluj!!!
acum ma intreb oare DE CE il vreti inapoi domnilor din conducere!? stim ca nu sunt bani si pe langa Wright jr. cam bate vantul pe banca de rezerve dar nu cred ca avem nevoie un jucator ca si el!!!
free62
cu 12 ani în urmă (19.02.2013) RaspundeNu am glumit, chiar are mana de 3, daca stii sa il eliberezi de unde ii intra(nici Silvasna nu e zeu din toate zonele terenului).Pe oriunde a fost a avut mana de 3, poate la Sibiu o uitat sa arunce
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!