Ungaria a suferit o înfrângere în primul meci cu Croația, scor 67-58. Deși au practicat un joc foarte bun, detaliul cel mai dureros pentru maghiari ar putea fi accidentarea suferită de căpitanul echipei, Adam Hanga.
Hanga a jucat în partida cu Croația 16:30 de minute, timp în care a adunat 5 pncte și 4 pase decisive. El a fost schimbat cu 24 de secunde rămase din sfertul doi și nu a mai revenit pe parchet până la sfârșitul meciului.
La conferința de presă antrenorul Ungariei Stojan Ivkovic a precizat că nu știe cât de gravă este accidentarea lui Hanga. Ivkovic a susținut că jucătorul ar fi dorit să riște și să intre pe parchet în a doua repriză, dar a preferat să îl menajeze pentru celelalte patru meciuri.
”Sper să joc mâine (n.r. contra Muntenegrului). Cred că puteam să joc și în a doua repriză, dar nu am vrut să forțez. A fost teribil pentru mine să îi văd jucând și să nu pot să îi ajut, dar mi-a plăcut enorm cum au jucat băieții mei. Suntem la primul nostru European și o experiență extraordinară să participăm împotriva unor astfel de jucători”, a spus la conferința de presă Adam Hanga.
„Accidentarea lui Adam este una care ne afectează foarte mult. E cel mai bun baschetbalist al nostru. I-am simțit lipsa pe parchet. Sperăm ca accidentarea lui să nu fie serioasă și ca echipa noastră medicală să îl poată recupera”, a spus pentru totalbaschet David Vojvoda, care a reușit 11 puncte și 6 recuperări pentru echipa maghiară în duelul cu Croația.
Sâmbătă echipa Ungariei va întâlni echipa Muntenegrului în Grupa C de la Cluj din care face parte și România.
*foto: Valentin Todea
Denis Bădălău își va continua cariera în NCAA, la Rutgers Basketball
Denis Bădălău își va continua cariera în NCAA, la Rutgers Basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!