Stiri Vulturi

Amical. Naționala de seniori învinge Ungaria cu scorul de 74-70

Adrian Micinic

Adrian Micinic
11.07.2013

Echipa națională de baschet masculin a României a învins Ungaria, scor 74-70, într-un meci de verificare desfășurat la Arena Antonio Alexe din Oradea, în cursul serii de joi (11.07). Partida a fost închisă publicului larg.

Marcel Țenter a trimis în teren, la startul partidei, următoarea garnitură: Adrian Tudor, Andrei Mandache, Brice Kabengele, Mihai Silvășan și Ionuț Drăgușin. Tricolorii au început excelent marcând primele trei coșuri ale partidei, incluzând prima triplă semnată Andrei Mandache. Astfel, după două minute de joc scorul era de 7-0.
Oaspeții au replicat și au reușit să puncteze în condițiile în care echipa României a comis mai multe erori în apărarea individuală. Țenter a cerut cât mai multe mingi pentru Drăgușin în spațiul de trei secunde, iar acesta le-a transformat în puncte. Pivotul bucureștean a avut trei reușite din acțiune și două de la linia de pedeapsă într-un timp foarte scurt. La capătul primei secvențe de joc scorul era de 20-14.

În secvența a doua au fost rotiți mai mulți jucători, însă la început lucrurile au decurs foarte bine pentru gazde. Scorul la jumătatea actului al 2-lea a fost de 27-18, însă România a întâmpinat probleme cu greșelile personale, Mandache și Drăgușin comițând câte trei faulturi fiecare. Vizitatorii se apropie pe tabela de marcaj, însă antrenorul oaspeților, Stojan Ivkovic se lansează într-o discuție cu arbitrii. Cei din urmă au dictat greșeală tehnică, conflictul fiind cât de cât aplanat de către Marcel Țenter, un fost oponent al lui Ivkovic preț de cinci ani respectiv coleg de echipă la Szolnok în alte două ediții de campionat, în liga maghiară, pe vremea când cei doi jucau. Ungaria se apropie și repriza s-a terminat cu scorul de 33-30 în favoarea gazdelor.

Repriza a doua începe cu o triplă din partea Ungariei și scorul devine egal, 33-33. Urmează un parțial de 9-0 pentru România într-un interval de două minute. Maghiarii nu cedează și răspund cu unul de 10-0, preluând pentru prima dată conducerea pe tabela de marcaj în minutul 26. Țenter cere timp de odihnă, în cadrul căruia depune eforturi pentru a-și aduce jucătorii din nou pe aceeași lungime de undă. Replica nu întârzie, gazdele reușind un nou parțial, de această dată de 12-2. În cadrul acestuia trebuie contabilizat și un fault antisportiv dictat împotriva Ungariei. Oaspeții marchează ultimele cinci puncte ale secvenței, cu zece minute înainte de final scorul fiind de 54-50.

Ambele protagoniste joacă la capacitate ridicată, nivelul de implicare fizică fiind foarte bun în condițiile în care pentru ambele acesta a fost doar al doilea joc test. Se merge cap la cap, maghiarii profitând de două posesii pierdute în dribling de către Dani Popescu. El este înlocuit cu Adi Tudor, care la prima minge greșește, iar Ungaria egalează la 59, în minutul 34. Urmează o lovitură primită în figură de către Drăgușin. Nasul acestuia s-a umflat instantaneu, însă arbitrii au dictat abatere de trei secunde. Drăgușin și apoi Adi Tudor au reacții nepotrivite, iar România este sancționată cu fault tehnic.  Țenter cere timp de odihnă, însă îi lasă în teren pe ambii, subliniindu-le că este responsabilitatea lor să-și răscumpere greșelile.
Maghiarii înscrie un singur punct din acea fază. Replica vine de la Mandache, care mai îngroapă o triplă și România revine definitiv la conducere. Totuși, emoțiile nu au dispărut, întrucât după o ușoară desprindere a gazdelor scorul s-a strâns la 70-68, cu două minute înainte de final. Mandache consfințește victoria cu încă o aruncare de trei puncte și meciul se încheie cu scorul de 74-70.

De notat că pe final, adică în ultimele trei minute de joc, Țenter a jucat cu formula Tudor, Mandache, Ștefan, Nicoară și Drăgușin. Patru dintre aceștia aveau câte patru greșeli personale fiecare, iar Nicoară avea trei. Totuși, în pofida riscului asumat victoria a fost obținută pe fondul unui joc defensiv bun din punct de vedere colectiv.

Andrei Mandache a terminat cu 21 puncte (5x3), Mihai Silvășan a adăugat 14 puncte, Titus Nicoară și Ionuț Drăgușin au contribuit cu 11 fiecare. De notat că Marcel Țenter a rotit toți cei 11 jucători echipați pentru acest meci. În replică, Vojvoda a avut 21 puncte, iar Wittman a terminat cu 17.

Aspecte pozitive se văd în jocul României. Tactic echipa a fost ghidată exemplar, erorile individuale privând echipa României de o victorie mai concludentă.  A fost un progres evident față de meciul de duminică (07.07), disputat în compania aceluiași adversar.

România a avut 19 posesii pierdute, șapte dintre ele fiind cedate de către fundași. De asemenea, au fost trei situații de coș cu fault care au costat câteva puncte prețioase echipa României.

Sâmbătă (13.07), cu începere de la ora 20, România întâlnește din nou Ungaria. Partida are loc tot la Oradea, însă de această dată accesul publicului în sală va fi permis.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!