Stiri Vulturi

Andrei Mandache: “Am avut multe aruncări deschise pe care nu le-am fructificat”

Eduard Popa

Eduard Popa
02.09.2017

mandache eurobasket2017

România a pierdut după o prestație peste așteptări în compania Croației, scor 74-58. Căpitanul tricolorilor, Andrei Mandache, s-a arătat mulțumit de prestația sa și a colegilor săi din această partidă.

”Am avut o prestație mult mai bună decât cea de ieri. Am jucat împotriva unei echipe mult mai valoroase decât cea a Cehiei, dacă e să fim realiști. Am început meciul foarte bine. Din păcate în sfertul doi am avut foarte mult aruncări deschise pe care nu le-am fructificat. Lucru care ne-a îngreunat toată situația. Mă bucur că am avut puterea să revenim de mai multe ori la 10 puncte sau sub 10 puncte. Din păcate nu am avut acea sclipire să ducem meciul la 9-10 puncte. Alta era situația, chiar dacă vorbim de jucători de Euroligă sau de NBA. Vreau să le mulțumesc fanilor. S-a simțit prezența fanilor. Sper să fie din ce în ce mai numeroși la meciurile următoare.”

Mandache nu își ascunde dezamăgirea cu privire la prestația din partida cu Cehia.

”Cu siguranță am fi putut bate Cehia dacă jucam la fel ca azi. Astăzi am avut mai mulți băieți în meci. Ieri l-am avut doar pe Vlad Moldoveanu, care ne-a ținut acolo și cred că s-a văzut diferența și în atac și în apărare. Din păcate asta este. Am pierdut o șansă enormă, recunosc. Era șansa noastră să sperăm că vom ajunge la Istanbul. Mai avem șanse, oricât de mici, și vom da tot ce putem.”

Căpitanul României a explicat și motivul pentru care i-au scăpat din mână astăzi pe croați.

”Am ratat foarte multe aruncări de trei deschise, unele pe recuperările noastre ofensive. Noi am dominat sub panou, ofensiv vorbind. Din păcate nu am putut fructifica acele situații care s-au transformat în puncte ușoare pentru ei. Noi am avut vreo două libere tot meciul, ei au avut vreo 30. Cred că în prima jumătate ei au înscris 15 puncte doar din libere. Prefer să mă bată o echipă precum Croația doar din libere. Mai avem mult de muncă, dar cred că doar împreună putem să punem România, de ce nu, pe harta baschetului mondial.”

 Andrei Mandache a reușit o prestație excelentă împotriva Croației, cu 9 puncte, 7 recuperări, 6 pase decisive și 3 intercepții, pentru un indice al eficienței de +15.

România va întâlni luni, de la ora 20:30, naționala Spaniei, în al treilea meci de la EuroBasket.  

*foto: Valentin Todea

1 comentariu la aceasta stire:
  • CSM CSU Oradea 3punkte :

    Vise
    baietii si acum viseazã. De la tv s-a vazut alt meci,inclusiv cu Cehia. E destul atat cã Cluj Napoca a primit un cadou sã organizeze acest turneu. Punct.

    cu 7 ani în urmă (03.09.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!