Stiri Vulturi

CE U18F - Carmin Popa, mulțumit de prestația baschetbalistelor la finalul competiției

Marius Petri

Marius Petri
26.07.2014

Echipa națională de baschet feminin Under18 a României a încheiat Campionatul European pe locul 12 după ce a învins astăzi cu 70-52 selecționata Irlandei. Antrenorul secund al lotului național, Carmin Popa, a preluat îndatoririle de “principal” datorită faptului că Florin Covaciu nu a fost prezent la meci, fiind plecat la o nuntă în Cluj-Napoca. Acesta s-a declarat mulțumit de evoluția sportivelor tricolore în partida contra irlandezelor, spunând la sfârșitul meciului:

“Echipa României joacă din ce în ce mai bine. Fetele se simt mai bine, chiar dacă meciul a fost mai greu față de cel de ieri (n.r. contra Luxemburgului), am câștigat pe merit. Păcat că s-a terminat Campionatul European, tot staff-ul am avut încredere în această echipă, păcat că nu am știut să gestionăm primele meciuri.

Vreau să spun că dintre aceste jucătoare, 5 sau 6 sunt pregătite pentru anul viitor, adică sunt cu un an mai mic și cred că experiența dobândită acum le poate ajuta să joace mult mai bine și să avem și rezultate.

Am avut o grupă foarte dificilă, cu Ungaria, care joacă în semifinale și cred că o să și câștige turneul, cu Muntenegru, care joacă pentru locurile 5-6, dar cu un pic de șansă și gestionare mai clară și mai corectă a situației puteam să câștigăm și să ne calificăm. Sper să se întâmple asta anul viitor.”

În privința absenței antrenorului principal, Carmin Popa a oferit un răspuns evaziv:

“Există diferite probleme în viața unui om care trebuie rezolvate și trebuie înțelese. Dacă credeți că nu am reușit să îl suplinim, aveți dreptate. Dacă am reușit, înseamnă că am fost o echipă și că am făcut față.”

*foto: stiridesport.ro

3 comentarii la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe marvashar :

    CARMIN
    E clar a-ti pregatit mental echipa dar deabia spre final si-a dat seama ca a-ti facut-o, sau la inceput nu si-au dat seama ca despre asta e vorba!Carmin, nu te da batut,la anul,cum spuneam in alta postare,vei veni tu si nuntasul,cu un lot tot tinar pe care il pregatiti prt. anul urmator,si poate se mai lungeste turneul european sa-si dea seama fetele de pregatirea mentala!!!Scuze,am uitat,la anul nu urcati la U20!

    cu 9 ani în urmă (27.07.2014) Raspunde
  • CS Politehnica Iași un moldovean :

    Nunta ?
    Cum, antrenorul Covaciu, a parasit lotul in plina competitie pt a fi prezent la o nunta ? Sper ca va fi sanctionat drastic.Ce mai cauta un asa individ la un lot national ? INCREDIBIL.. Jucatorul Pogacean a luat 6 luni pt o abatere mult mai mica, din punctul meu de vedere.
    Cat despre performantele obtinute eu am pronosticat la inceputul competitiei victoriile impotriva MARILOR ECHIPE : Islanda, Luxemburg, Irlanda. Pt astfel de meciuri chiar trebuia pregatire mentala specifica. D-nule Carmin esti penibil.....

    cu 9 ani în urmă (27.07.2014) Raspunde
  • SCM Timișoara sorin :

    nuntasul fericit
    Probabil emotiile dinaintea nuntii au fost spulberate cu o noua schema scoasa din joben de dl. Covaciu.Am uitat.Nu prea are scheme de baschet,nu-i asa?Cum zeci de oameni mandrii de profesia lor asteapta sa ajunga sa antreneze o echipa nationala,probabil vor mai avea mult de asteptat,poate dupa inca un mandat pe minus al nuntasului fericit.

    cu 9 ani în urmă (27.07.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!