Stiri Vulturi

CE U18F - Divizia B: România încheie cu victorie

Adrian Micinic

Adrian Micinic
25.08.2013

Echipa națională U18 feminin a încheiat participarea la Campionatul European - Divizia B, de la Miskolc. Tricolorele au învins Israel cu scorul de 70-66. Pe sferturiL 20-15, 20-16, 20-15 și 10-20.

Partida a fost controlată de echipa României, primele trei secvențe de joc fiind aproape trase la indigo prin prisma rezultatului. Israel a condus de două ori în primele cinci minute, însă ulterior România a preluat inițiativa și s-a desprins la peste zece lungimi înainte la scorul să se strângă la 40-31, după 20 minute de joc. Compatrioatele noastre au înscris câte 20 puncte în fiecare din primele trei secvențe, iar Israelul nu a reușit să amenințe pe tabela de marcaj. Ecartul maxim s-a consemnat la scorul de 52-36, în sfertul al 3-lea.

Lucrurile s-au schimbat radical în sfertul decisiv, început de Israel cu un parțial de 12-0 care a strâns scorul la 60-58, în minutul 35 al întâlnirii. Paula Lenart întrerupe seria negativă cu un coș ce a dus scorul la 62-58 cu patru minute înainte de final. Abboud marchează din acțiune pentru Isreal care s-a apropiat la o singură posesie în penultimul minut de joc, când Florin Covaciu a cerut timp de odihnă. Răileanu este descalificată pentru cinci greșeli personale în ultimul minut. Abboud egalează de la linia de pedeapsă, însă Cuzic înscrie din spatele semicercului, România gestionând acest avantaj de la linia de pedeapsă.

În urma acestui rezultat, România a încheiat pe locul al 13-lea la nivel de Divizia B.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!