Stiri Vulturi

CE U20F Divizia B – România pierde drastic și în fața Bulgariei

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
12.07.2014

37-70
  Statistica meciului  

Reprezentativă feminină a României U20 a suferit un nou eșec la Campionatul European găzduit în acest an la Sofia. Echipa gazdă, Bulgaria, a administrat echipei noastre un usturător 37-70. Fetele conduse de Dan Calancea au ajuns la cea de-a opta înfrângere la rând în cadrul Campionatului European destinat fetelor sub 20 de ani.

România a început greu partida de la Sofia, reușind să puncteze abia după 3 minute, pentru scorul 3-7. Echipa noastră a părut s ține aproape de adversare iar înaintea ultimelor patru minute de joc, tabela indica scorul 8-14 pentru adversare. De aici a început desprinderea Bulgariei care a pus 10 puncte diferență, ecart care s-a menținut până la finalul primului act, scor 12-22. În sfertul secund fetele noastre nu au mai putut face față deloc adversarelor. Până la pauză, tricolorele au mai marcat doar 9 puncte și au primit alte 24, astfel la cabine s-a intrat cu scorul 21-46. Repriza secundă a fost doar o formalitate pentru formația gazdă în timp ce elevele lui Dan Calancea au încercat doar să țină diferența de scor la o cotă cât mai mică. După 40 de minute de joc, scorul dintre România și Bulgaria era 37-70, în favoarea vecinelor de la sud de Dunăre.

Ana Grigore a fost cea mai bună jucătoare a României împotriva Bulgariei, reușind 12 puncte, 4 recuperări, o pasă decisivă și 2 intercepții. Gabriela Maguran a terminat partida cu 8 puncte și 3 recuperări în timp ce Dora Ardelean a strâns 4 puncte și 10 recuperări.

În acest moment România ocupă ultima poziția în Grupa A de la Campionatul European U20 Divizia B, cu 8 înfrângeri și nici o victorie. După această victorie, Bulgaria a urcat pe locul 6 cu 4 victorii și 4 înfrângeri, echipa gazdă rămânând fără șanse în a ocupa un loc pe podium.

România este singura formație de la CE U20 de la Sofia care nu a reușit să câștige până acum nici o partidă. Tricolorele vor încheia acest turneu cu un meci în fața Germaniei, echipă ce se luptă pentru prima poziţie cu Ungaria.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!