CS Vâlcea a reușit să se impună în primul meci al seriei din sferturile de finală din LNBM cu FC Argeș. Oltenii au reușit să închidă excelent partida de pe teren propriu, după ce adversarii lor au deținut controlul în cea mai bună parte a timpului. Scorul final a fost 77-73.
CS Vâlcea: Kadre Gray, Ta’Lon Cooper, Cornelius Hudson, Eral Penn, Rareș Uță
FC Argeș Basketball: Novak Music, Radovan Djokovic, Kyndall Hill, Zaire Smith, Cătălin Baciu
Argeșenii au avut un start excelent de partidă, conduși de Baciu, care a marcat șase dintre cele opt puncte consecutive ale echipei sale. Gazdele au ripostat printr-un and-one al lui Gray și liberele lui Penn, dar Djokovic a răspuns imediat cu o triplă. Penn a continuat spectacolul printr-un dunk agresiv. Hudson a intrat și el în meci, cu patru puncte la rând ce reduceau deficitul la o singură posesie. Tot el avea să restabilească și egalitatea câteva minute mai târziu, dar un nou run al vulturilor îi desprindea la finalul primului sfert, când tabela indica 18-22.
Barnes a semnat primele cinci puncte ale sfertului doi pentru vâlceni, însă între reușitele sale din interior, Price a transformat din spatele arcului. Djokovic a adăugat și el două puncte, înainte ca Uță să puncteze cu un dunk pe recuperare ofensivă. Lupii Negri au ținut aproape, fără a le permite din nou oponenților să se distanțeze. Avantajul Piteștiului a crescut la două posesii, după ce Music a transformat cele trei libere rezultate în urma faultului lui Cooper. Penn, Gray și Allen s-au întrecut mai apoi în reușite de trei, aducând câte șase puncte pentru cele două tabere. La vestiare s-a intrat cu scorul de 38-42.
Baciu a inaugurat repriza secundă majorând avansul echipei pregătite de Nebojsa Vidic. Hudson a răspuns rapid la inel, dar Music a venit la rândul său cu o triplă la coșul advers. Gray, Hudson și Uță au dominat jocul de interior în următoarele momente și au înscris șase puncte la rând. Smith a calmat apele, însă gazdele au reușit să rămână la un singur punct în spate. Vîrnă a răsturnat raportul de forțe, iar Hudson a marcat și el șase puncte rapide pentru a duce scorul la 58-53. Price cu o triplă și Gray cu un nou and-one făceau ca înaintea actului decisiv, scorul să fie 61-58.
Smith a făcut spectacol în startul actului decisiv și, prin două dunk-uri agresive, și-a adus echipa în avantaj. Hudson a restabilit rapid egalitatea și tot el a înclinat acul balanței în favoarea oltenilor, dar Baciu a strâns rândurile și a marcat de sub panou. Gray a replicat la posesia imediat următoare cu o triplă din zero grade. După timeout-ul cerut de argeșeni, Hudson a creat patru puncte prin intercepțiile sale, marcând cu un dunk în tranziție și servindu-l pe Penn, care a dus scorul la 74-68. Djokovic a înjumătățit deficitul cu un coș de afară, dar Penn a marcat imediat prin același procedeu. În cele din urmă, Vâlcea a reușit să se impună cu 77-73.
Omul meciului a fost Cornelius Hudson, cu 27 de puncte, 3 recuperări, 3 pase decisive și 4 intercepții. Kadre Gray a flirtat cu un triple-double, totalizând 25 de puncte, 7 recuperări și 8 pase decisive. De cealaltă parte, cel mai bun marcator a fost Cătălin Baciu, cu 14 puncte.
Meciul al doilea al seriei dintre CS Vâlcea și FC Argeș este programat sâmbătă, 3 mai, de la ora 18:00 și va putea fi urmărit pe FRB TV.
*foto: Facebook/FC Argeș Basketball
BAXI Manresa, echipa lui Emi Cățe, a pierdut la limită împotriva lui Real M...
BAXI Manresa, echipa lui Emi Cățe, a pierdut la limită împotriva lui Real M...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!