Stiri Vulturi

CSM Târgovişte nu vrea să mai organizeze All Star Game-ul feminin

Andrei Militaru

Andrei Militaru
08.01.2015

Campioana en-titre a României, CSM Târgovişte, nu mai vrea să găzduiască ediţia din acest an a evenimentului demonstrativ All Star Game organizat de Federaţia Română de Baschet în primăvară. Dacă anul trecut All Star Game-ul feminin a fost găzduit de Polivalenta din Târgovişte, anul acesta oficialii CSM-ului nu mai sunt interesaţi să primească cele mai bune baschetbaliste ale ţării în urbea dâmboviţeană.

Șefii Târgoviştei au anunţat că nu au depus şi nici nu vor depune vreun dosar de candidatură la Federația Română de Baschet pentru a găzdui All Star Game-ului, programat pe 8 martie. Noi nu ne înscriem. Probabil că meciul va fi organizat în aceeași locație cu Final Four-ul Cupei, ori echipa noastră a fost eliminată din competiție, a declarat pentru dsport.ro Ciprian Iugulescu, președintele lui CSM Târgoviște.

Odată ce Târgoviştea s-a retras din cursă, pe listă a apărut Sfântu Gheorghe, Sepsi SIC fiind interesată să organizeze acest eveniment demonstrativ. Decizia finală va aparţine federaţiei şi va fi luată în funcţie de ce candidaturi vor apărea între timp.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!