Stiri Vulturi

Cum a trăit Emanuel Cățe Final 8-ul Cupei Spaniei

Cum a trăit Emanuel Cățe Final 8-ul Cupei Spaniei

Cupa ACB este un turneu care durează cât un pocnit din degete și care provoacă mii de sentimente și emoții în același timp”, a spus Sarunas Jasikevicius, antrenorul Barcelonei, după câștigarea Cupei Spaniei. „Echipele riscă, te pun la încercare, apar probleme și frica de a pierde. Asta este Cupa ACB. E foarte frumos”.

Formația blaugrana a reușit duminică, 20 februarie, pentru a doua oară consecutiv să câștige acest trofeu, însă drumul ei spre succes nu a fost ușor. Una dintre grupările care au pus-o la încercare pe Barcelona și care i-au provocat lui Saras frica de a pierde este UCAM Murcia, trupă la care evoluează Emanuel Cățe. În sfertul al treilea al semifinalei de sâmbătă, Murcia și-a creat un avantaj de cinci puncte după ce înainte reușise să anuleze un deficit de 16 puncte. În cele din urmă, vicecampioana Euroligii a preluat controlul asupra jocului și s-a impus cu 103 la 90, dar Murcia a devenit frumoasa poveste a Final 8-ului organizat în Granada.

Gerard Sole, un jurnalist spaniol, scria pe Twitter, la scurt timp după terminarea semifinalei, următorul elogiu la adresa echipei lui Sito Alonso: „Sunt fizici. Sunt curajoși. Sunt luptători. Au dat totul. Mulți au făcut astăzi cunoștință cu UCAM Murcia. Însă aceasta este identitatea lor de sezoane bune. Mulți jucători și antrenori au venit și au plecat. Dar caracterul și lupta nu sunt negociabile”.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by UCAM Murcia CB (@ucammurcia)

Nu există nicio poveste de succes apărută „peste noapte”. Întotdeauna, atunci când se vede un vârf de iceberg, putem fi siguri că ceea ce nu se vede, ceea ce este sub apă e mult mai mult. Iar Emi Cățe ne confirmă acest lucru:

Într-adevăr, anul acesta ne-am calificat pentru prima oară la Cupa Regelui. Cred că este un premiu al muncii pe care o realizăm de aproape patru ani, de când a venit antrenorul Sito Alonso. Am pus bazele unei echipe care an de an a crescut în valoare și a înțeles și a aplicat în totalitate filozofia antrenorului pentru a avea, în acest an, în sfârșit, niște rezultate pe măsura muncii noastre.

UCAM Murcia s-a calificat la Final 8-ul Cupei Spaniei datorită rezultatelor excelente obținute în campionat. În țara iberică, la finalul turului, primele opt formații din clasament se califică automat la turneul final al Cupei Regelui. La distanță de 26 de ani de la Final 8-ul organizat în Murcia, gruparea lui Emi a obținut calificarea, însă participarea a fost pusă sub semnul întrebării. Cu o săptămână înainte de începerea turneului, mai mulți membri ai lui UCAM au fost depistați pozitivi cu Covid-19, inclusiv antrenorii echipei. Drept urmare, Murcia a făcut deplasarea la Granada fără Sito Alonso, jucătorii neștiind dacă îl vor avea alături pe antrenorul lor.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Baschet.ro (@baschet.ro)

Cupa Regelui este sărbătoarea baschetului în Spania. Toată suflarea sportivă este implicată emoțional. Este urmărită atât în Spania, cât și în toată lumea. Organizarea a fost întotdeauna privită ca un premiu pentru orașul în care se joacă meciurile. Nivelul este, bineînțeles, la superlativ”, ne-a explicat Emi Cățe. Iar pe UCAM Murcia o aștepta un adversar extrem de dificil în sferturile de finală. Este vorba de Valencia, o formație cu multiple prezențe în Euroligă și EuroCup și cu un bilanț impresionant pe plan intern (12 victorii, 7 înfrângeri).

În dimineața confruntării cu Valencia, Sito Alonso și secundul său, Oscar Lata, s-au prezentat la ora 8 la testare. La ora 13, cei doi au primit rezultatele: Alonso era negativ, iar Lata era pozitiv. Antrenorul lui UCAM s-a urcat la volan și a parcurs în două ore și jumătate cei 277 de kilometri care reprezintă distanța între Murcia și Granada.

A fost o surpriză plăcută în adevăratul sens al cuvântului”, ne-a mărturisit Emi despre efortul lui Sito Alonso. „Chiar dacă a lipsit o perioadă în săptămâna de dinaintea Cupei, noi l-am simțit aproape iar prezența la echipă, cu o oră înainte de meciul cu Valencia, ne-a impulsionat extraordinar.”

Surpriza făcută de tehnicianul originar din Madrid nu a fost singurul impuls de care au beneficiat baschetbaliștii Murciei. Când au ajuns la Palatul Sportului din Granada, aceștia au fost întâmpinați de sute de spectatori care au venit să cânte și să își încurajeze favoriții. Fanii Murciei au făcut spectacol atât vineri, în sferturile de finală, cât și sâmbătă, în timpul semifinalei, iar Emi a rămas impresionat:

Susținerea publicului este un lucru obișnuit pentru clubul nostru UCAM. Am văzut cu ce patos se manifestă meci de meci în sala proprie, însă manifestările de bucurie cu care am fost întâmpinați în Granada ne-au surprins foarte plăcut. Într-adevăr, avem un public minunat, foarte aproape de sufletul nostru ca sportivi. Personal, am fost foarte emoționat atunci când i-am văzut înainte de fiecare meci și, prin jocul meu, am încercat să fiu la înălțimea așteptărilor fanilor.

Chiar dacă turneele de Cupă sunt recunoscute pentru surprizele produse, începutul disputei dintre Murcia și Valencia a șocat pe toată lumea. Elevii lui Sito Alonso au evoluat extrem de bine, au dominat prima repriză și, la pauză, conduceau cu 52 la 33. Suporterii Murciei n-au apucat, însă, să viseze prea mult la semifinala Cupei, fiindcă adversarii au revenit în forță de la cabine. Aceștia au reușit un parțial de 21-0 prin care au trecut la conducere și au șters în decurs de trei minute tot avantajul construit de Murcia într-o repriză.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by UCAM Murcia CB (@ucammurcia)

Emi își amintește că, aflat pe bancă, discuta cu Tomas Bellas, căpitanul echipei, știind că urmează să fie introduși pe teren. S-au încurajat reciproc și și-au spus unul altuia că trebuie să își ajute colegii să controleze jocul și să evolueze mai așezat. Au urmat 17 minute extrem de intense, în care formația care conducea s-a schimbat de șapte ori și în care au avut loc șapte momente în care cele două adversare s-au aflat la egalitate. Împinsă de la spate de un public foarte frumos, Murcia și-a făcut jocul și s-a impus cu 86 la 83, obținând o victorie uriașă și, implicit, calificarea în semifinala Cupei ACB.

Acolo, UCAM Murcia urma să înfrunte un nume și mai mare al baschetului spaniol: FC Barcelona. Trupa antrenată de Sarunas Jasikevicius reușise în stagiunea precedentă să câștige atât Cupa, cât și campionatul și să ajungă până în finala Euroligii, pe care a pierdut-o în fața lui Anadolu Efes. Rokas Jokubaitis, tânărul star al Barcelonei, a inflamat spiritele înainte de meci, când a declarat că „Murcia este o grupare cu puțin talent, însă extrem de agresivă”. Pasionalii suporteri ai Murciei au fost deranjați de declarația jucătorului lituanian, dar Emi și colegii săi nu i-au acordat prea multă atenție, ci au încercat să pună în aplicare planul de joc și să își valorifice punctele forte.

Autocarul a fost încă o dată așteptat la sală de sutele de fani din Murcia, care erau convinși că asistă la un moment istoric. Jucătorii s-au bucurat alături de suporteri, cântând în autocar și bătând cu palmele în geamuri. Apoi, în vestiar, Sito Alonso le-a transmis elevilor săi că sunt pregătiți pentru astfel de meciuri puternice, că s-au antrenat zilnic pentru asta și că trebuie să aplice ceea ce li s-a transmis la ședințele tehnico-tactice.

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by UCAM Murcia CB (@ucammurcia)

Totuși, emoțiile de a juca o semifinală de Cupă contra Barcelonei nu s-au disipat, ci și-au pus amprenta asupra jocului. Catalanii au început foarte bine și au înscris 32 de puncte în actul inaugural. Emi Cățe a știut din nou că, atunci când intră pe teren, va trebui să vină cu ceva în plus pentru a-și ajuta echipa să întoarcă soarta partidei.

Și a făcut-o.

Cunoscându-și foarte bine rolul, Emi a apărat excelent spațiul de trei secunde iar, în ofensivă, s-a demarcat eficient, punctând cu ușurință. Pivotul naționalei a încântat publicul cu un capac administrat lui Jokubaitis și cu un coș de trei puncte și a adunat 11 puncte și 5 recuperări până la pauză.

Într-adevăr, au ieșit niște faze foarte frumoase. Personal, mereu mi-a plăcut să joc astfel de meciuri cu miză, încă de la începutul parcursului meu în baschet. Simt că mă motivează și dau tot ce am mai bun atunci când miza e uriașă”, a povestit Emanuel Cățe.

După pauză, Emi a rămas pe parchet și a reușit încă un capac, de această dată la Brandon Davies. Apoi, Sito Alonso a luat decizia de a-l odihni pe jucătorul născut în Capitală. Murcia a redus deficitul de șase puncte și a preluat conducerea, însă Nikola Mirotic și coechipierii lui au evoluat excelent în secvența decisivă. În cele din urmă, Barcelona s-a impus cu 103 la 90, nu înainte de încă două slam-dunkuri semnate de Emi.

Suporterii Murciei nu au perceput înfrângerea echipei favorite ca pe un eșec ci, dimpotrivă, ca pe un mare succes. Drept dovadă, cu mult timp după încheierea jocului, fanii cântau împreună cu jucătorii, arătându-și admirația față de efortul depus de aceștia. Mai mult decât atât, suporterii au scandat numele lui Sito Alonso și al fiecărui membru al echipei.

E o bucurie mare atunci când fanii îmi strigă numele. Mă simt apreciat iar asta mă motivează să muncesc și mai mult pentru a obține rezultate și mai bune pe viitor”, a spus Emi, căruia fanii i-au scandat numele și în timpul meciului, de fiecare dată când a părăsit terenul.

Aprecierile pentru trupa lui Sito Alonso au continuat în spațiul virtual, fanii Murciei fiind emoționați de momentul pe care l-au trăit în Granada. Moderatorii contului de Twitter infoCBMurcia au făcut o afirmație puternică: „Această Cupă a Regelui va despărți istoria lui UCAM Murcia în două – înainte și după. Cu siguranță”.

Iar la clădirea acestui moment istoric a contribuit din plin Emanuel Cățe. Experiența de la Cupa Spaniei îl motivează pe conaționalul nostru să continue să muncească și să lupte pentru cariera lui.

Putem spune că avem un potențial încă nefructificat. Din acest meci trebuie să învățăm pentru viitor. Atmosfera, pe toată durata turneului, a fost una foarte specială. Sunt niște amintiri pe care nu le voi putea uita. Personal, sunt mulțumit de evoluția mea. Asta nu înseamnă că îmi doresc să rămân la nivelul acesta, ci sunt motivat să cresc în continuare pe scara valorică a baschetului.

*foto: Instagram – UCAM Murcia

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!