Stiri Vulturi

Echipa lui Dragoș Diculescu a învins campioana en-titre din BNXT League

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
30.10.2022

Echipa lui Dragoș Diculescu a învins campioana en-titre din BNXT League

Landstede Hammers Zwolle a ajuns la a treia victorie consecutivă în BNXT League. Elevii lui Herman van den Belt au trecut cu scorul de 84-83, de ZZ Leiden, campioana ediției precedente a competiției și au un bilanț de 4-2 după șase runde.

La fel ca în ultimele două meciuri, Zwolle a început partida cu stângul și a pierdut primul sfert cu scorul de 24-25. Gazdele și-au revenit rapid, iar până la pauza mare au reușit să pună pe tabelă un avantaj consistent, de șapte puncte. După 20 de minute, scorul era 46-39.

A doua jumătate a partidei a fost deschisă de un run impresionant al celor de la Landstede Hammers, de 20-4. Astfel, înaintea ultimelor 10 minute, scorul era 72-50 și deznodământul părea să fie deja știut. Un parțial de 25-0 a readus-o surprinzător pe Leiden la conducere în ultimul de joc, dar după șapte minute de secetă, Stolk și De Pagter au găsit resursele pentru a aduce victoria lui Zwolle cu 84-83.

Dragoș Diculescu continuă seria jocurilor pe care le termină în double-digits. Baschetbalistul român a avut 11 puncte, 4 recuperări și 7 pase decisive în duelul cu ZZ Leiden. El a transformat 3/9 aruncări din acțiune, 1/4 de la distanță, respectiv 4/4 de la libere pentru +14 la eficiență.

Felix Terins și Coen Stolk au fost cei mai buni marcatori pentru Landstede Hammers, cu 19, respectiv 18 puncte. Din tabăra adversă, cel mai bun jucător a fost Deion Hammond. Baschetbalistul care a evoluat pentru CSM Ploiești în sezonul trecut a terminat cu 20 de puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive.

Următorul meci pentru Landstede Hammers Zwolle este programat sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 20:30, împotriva celor de la Den Helder Suns.

*foto: Facebook/Landstede Hammers Zwolle

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!