UCAM Murcia, echipa lui Emi Cățe, este la o victorie distanță de calificarea în careul de ași al FIBA Europe Cup. Ibericii au învins-o în deplasare pe Reggiana în meciul tur al dublei manșe din sferturi, cu scorul de 85-84. Oaspeții ar fi putut avea o misiune mult mai facilă la retur, dar au căzut pe finalul de meci.
Italienii au început mai bine partida și au controlat primul sfert, pe care l-au încheiat cu un avantaj de două posesii, 21-16. Gruparea pregătită de Sito Alonso s-a regrupat instant, iar cu un run de 20-2 și-a consolidat o diferență de două cifre.
Formația din Cizmă a calmat asaltul în următoarele momente și a intrat la cabine la -9 (42-51), după ce deficitul atinsese un maxim de 15 lungimi.
Ecartul a continuat să scadă treptat, iar un parțial de 10-0 al gazdelor anunța spectacolul din repriza secundă. Murcia a replicat și a revenit la +14, terminând sfertul al treilea cu scorul de 60-72.
Reggiana a evoluat mult mai bine în actul decisiv, în special pe plan defensiv și a reușit să pună suficientă presiune pe adversari pentru a crea un final dramatic de meci. Egalarea a venit în cele din urmă cu aproximativ 40 de secunde rămase de jucat.
De Julius, urmat de același Brown, au ratat pe rând triplele prin care ar fi putut să își distanțeze echipele. Cu opt secunde rămase din meci, Forrest a fost faultat de Rossato și a marcat una dintre liberele rezultate. Brown a primit din nou încrederea antrenorului, dar a ratat tripla decisivă și Murcia s-a impus cu 85-84.
Emanuel Cățe a avut parte de un start de meci foarte bun, fiind extrem de important în momentul bun de joc al Murciei din sfertul secund. Arbitrii i-au tăiat elanul și l-au adus în foul-trouble, cu patru faulturi personale în sferturile doi și trei.
Pivotul naționalei României a revenit pe parchet în finalul de meci, însă a comis un nou fault ofensiv și a fost eliminat înainte de încheierea partidei.
Cățe a apucat să joace doar 14 minute în acest duel, venind de pe bancă. În acest timp, el a reușit să adune 9 puncte, 2 recuperăi și 2 pase decisive, dar și 2 mingi pierdute și 2 faulturi. Emi a transformat 4/5 aruncări din acțiune și 1/4 de la linia de libere pentru +7 la eficiență.
Cu 22 de puncte și 4 pase decisive, Michael Forrest a fost MVP-ul partidei. David De Julius l-a urmat cu 13 puncte, Dylan Ennis a avut 11 puncte, iar Devontae Cacok a terminat cu 10 puncte și 5 recuperări.
Din tabăra adversă, Troy Caupain a răspuns cu 22 de puncte și 7 pase decisive. Jaime Echenique a avut 18 puncte, iar Bryson Williams a încheiat seara cu 16 puncte și 6 recuperări.
Returul dublei manșe dintre UCAM Murcia și Reggiana este programat miercuri, 18 martie, de la ora 21:30.
*Foto: fiba.basketball
Emi Cățe și UCAM Murcia, la o victorie distanță de semifinalele FIBA Europe...
Emi Cățe și UCAM Murcia, la o victorie distanță de semifinalele FIBA Europe...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!