UCAM Murcia a pierdut meciul restant de pe terenul celor de la Bitci Baskonia, 93-83 marți (13.04) în Liga ACB. Duelul a contat pentru etapa a 19-a.
Murcia s-a aflat în avantaj în multe momente din sfertul inaugural, conducând cel mult cu patru puncte, însă Baskonia a preluat conducerea de la 19-19 încolo și avea 23-22 la finalul parțialului. Gazdele au pus două posesii între, 28-22 și apoi 32-28, de aici Murcia întorcând cu un run de 11-0 și mergea la 39-32. Avantajul echipei lui Emi Cățe avea să dispară și Baskonia a revenit la conducere, 41-39, la pauză scorul fiind 49-47.
Amfitrionii s-au desprins pe parcursul celui de-al treilea sfert (64-54), minute în care au condus în permanență, Murcia având apoi încă o serie de puncte consecutive pentru a reveni în avantaj la 65-64. Din acel moment doar Baskonia a condus și s-a dus din nou la +10, 85-75, partida terminându-se cu 93 la 83.
Emanuel Cățe a contribuit cu 5 puncte în 7 minute și jumătate pentru Murcia, cu 1/1 din interiorul arcului de cerc și 1/1 de la distanță. Internaționalul român a comis 3 greșeli personale în acest interval de timp.
Trei jucători a avut Baskonia cu peste 20 de puncte marcate, lider la acest capitol fiind Simone Fontecchio (27), în vreme ce de la UCAM Murcia principalul marcator a fost James Webb III, cu 18 puncte alături de 7 recuperări.
Murcia este pe locul 8 în Liga ACB în acest moment, ultimul care duce în playoff, cu 15-13 bilanț și va juca duminică, 17 aprilie, pe terenul lui BAXI Manresa.
*foto: baskonia.elcorreo.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!