Naționala României nu a reușit să spargă gheața în calificările pentru Cupa Mondială din 2027. Tricolorii au fost învinși la o diferență de 17 puncte de Portugalia, cu scorul de 99-82, pentru a ajunge la un bilanț de trei rezultate negative din tot atâtea posibile.
Cu toate acestea, naționala pregătită de Mihai Silvășan a reușit să se apropie în mai multe momente la o diferență de două posesii și ne-a dat speranțe că putem obține un rezultat mare.
Un merit important pentru aceste perioade foarte bune pe care le-a traversat naționala României îl are Bobe Nicolescu, care a fost de neoprit din spatele liniei de trei puncte. El a înscris nu mai puțin de 7 coșuri dintr-un total de 11 tentative de la mare distanță și a reușit în mai multe rânduri, în primele trei sferturi, să ne mențină aproape.
Căpitanul naționalei a evoluat pe parchet preț de aproximativ 33 de minute, timp în care a ieșit la rampă cu 25 de puncte, 6 recuperări, dintre care 2 ofensive, 2 pase decisive și nu mai puțin de 4 intercepții, totul pentru un indice al eficienței de +27.
El a încheiat duelul de la Coimbra cu 9 reușite dintr-un total de 17 încercări din acțiune, dintre care 2 coșuri au venit din interiorul arcului de cerc, din 6 tentative.
Ultima dată când Bobe Nicolescu a terminat un meci în maioul naționalei în double-digits s-a întâmplat în urmă cu mai bine de un an, într-o victorie cu Norvegia, în care a izbutit 13 puncte și 3 recuperări.
*Foto: Fiba.basketball
România, dublă decisivă cu Portugalia în drumul spre Cupa Mondială
România pierde la Coimbra cu Portugalia și rămâne fără victorie în prelimin...
Lotul de 12 pentru partida cu Portugalia
România, dublă decisivă cu Portugalia în drumul spre Cupa Mondială
Lotul de 12 pentru partida cu Portugalia
S-au pus la vânzare biletele pentru România Portugalia
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!