
Luna ianuarie aduce prima înlocuire de antrenor în actualul sezon din Liga Națională de Baschet Feminin. Astfel, Univ. Goldiș ICIM Arad a decis să renunțe la serviciile lui Stacey Nolan, după ce americanul nu a reușit să califice echipa la Final Eight-ul Cupei României, pierzând în dublă manșă în fața celor de la Universitatea Cluj-Napoca.
Nolan a fost adus la clubul de pe malul Mureșului înaintea stagiunii în curs, acesta ocupând funcția de antrenor principal al trupei galben-albastre și în perioada 28.03.2010 – 01.06.2011, reușind atunci să aducă în vitrina ICIM-ului trei trofee, câștigând campionatul, Cupa României și Liga Europei Centrale.
Conducătorii arădeni s-au orientat rapid și au obținut semnătura lui Bogdan Bulj pentru a pregăti formația din vestul țării. Tehnicianul sârb a condus în trecut banca tehnică a celor de la BCM Danzio Timișoara, iar în vara anului 2016 a obținut locul 4 la Campionatul European feminin U20 alături de naționala Serbiei din postura de antrenor principal.
Denis Bădălău: „Nu am venit aici doar să admir istoria lor, am venit să o s...
Denis Bădălău, titular la primul meci pentru Rutgers în NCAA. VIDEO
UCAM Murcia, echipa lui Emi Cățe, a bifat al patrulea succes consecutiv în...
Koping Stars, echipa lui Dragoș Diculescu, a obținut al doilea succes stagi...
UCAM Murcia, echipa lui Emi Cățe, a bifat al patrulea succes consecutiv în...
Denis Bădălău: „Nu am venit aici doar să admir istoria lor, am venit să o s...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!