
Univ. Goldiș ICIM Arad a egalat disputa în finala Ligii Naționale de baschet feminin după succesul cu Târgoviște din meciul 2. S-a terminat 87-86 pentru arădence, la capătul unei reprize de prelungiri.
După finalul partidei, jucătoarea formației de pe Mureș, Monika Brosovszky a declarat următoarele pentru Total Baschet:
„Mă bucur foarte mult că am egalat și am oferit un spectacol adevărat. Sunt două echipe care au șanse 50-50, chiar dacă noi avem avantajul terenului propriu. Este o finală extraordinar de frumoasă, iar pentru cei slabi de inimă, probabil acum tremură după meci. Urmează două meciuri la Târgoviște și va fi foarte greu, dar așa cum ele ne-au bătut aici în primul meci, putem să bătem și noi acolo. În finală e posibil orice, mingea e rotundă.”ne-a declarat Monika Brosovszky.
Meciul 3 și 4 al finalei LNBF va avea loc la Târgoviște. Disputa se desfășoară dup sistemul “cel mai bun din cinci jocuri”.
 
                        UCAM Murcia, echipa lui Emi Cățe, învinge Baskonia în Liga ACB
 
                        UCAM Murcia, echipa lui Emi Cățe, învinge Baskonia în Liga ACB
 returnofthesnek la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                    returnofthesnek la
                    Reacția lui Cristian Achim după primul eșec în FIBA Europe Cup
                         sup.OR.ter la
                    Petkim Spor îi administrează Oradiei primul eșec din actualul sezon de Euro...
                    sup.OR.ter la
                    Petkim Spor îi administrează Oradiei primul eșec din actualul sezon de Euro...
                         gyke la
                    CS Vâlcea, un nou eșec usturător în FIBA Europe Cup
                    gyke la
                    CS Vâlcea, un nou eșec usturător în FIBA Europe Cup
                        
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!