La doar 26 de ani, Alexandru Olah a ajuns unul dintre veteranii naţionalei României. După mai multe sezoane impresionante în Belgia şi Olanda, Olah joacă acum în LEB Oro, la Leche Rio Breogan.

Reporterii baschet.ro au stat de vorbă cu Alex Olah după meciul cu Spania din preliminariile EuroBasket 2021. Cu această ocazie, pivotul naţionalei României ne-a povestit toată cariera sa, de la momentul când a descoperit baschetul, până la partidele din NCAA contra unor adversari de NBA, meciurile de la EuroBasket, dar şi cele din Belgia şi Olanda, campionate în care Olah a avut prestaţii excelente.

Totodată, Alex ne-a împărtăşit şi o parte din secretele sale şi ne-a spus şi ce carieră vizează pe viitor.

Însă, din cauza faptului că pandemia de covid-19 a dat lumea peste cap, zilele trecute i-am mai adresat câteva întrebări lui Alex, care în prezent se află în autoizolare la domiciliu în Spania. Iată ce a ieşit:

În primul rând ce mai faci? Cum te simți? Unde te-a prins pandemia?

- Sunt bine. #stauacasă de aproape o lună și jumătate. Înca nu mi-am pierdut mințile 😂 Sunt încă în Spania. Așteptăm decizia federatiei în privința anulării campionatului.

Cum îți ocupi timpul și cum decurge pregătirea fizică?

- Profit de acest timp liber și încerc să învăț cât mai multe, să îmi dezvolt alte abilități ce nu aparțin neapărat de baschet. Cu pregătirea fizică este mai greu. Primim exerciții de făcut în apartament să ne păstrăm în formă cât de mult putem.

De ieșit din casă ai mai reușit? La noi ai nevoie de declarație pe proprie răspundere să mergi la magazin.

- Nu am mai ieșit de o lună și jumătate. Doar la magazin, care este la 50 de metri de mine. Am auzit că în România trebuie declarație. Aici nu, din cate știu eu. Clubul nu ne-a comunicat nimic despre așa ceva.

Ce spun părinții tăi, rudele din țară, prietenii? Știu că în Spania situația este deocamdată mult mai delicată decât în România.

- Se gândesc la mine. Își fac griji. Însă i-am asigurat că sunt în siguranță și în afara oricărui pericol. Momentan în orașul meu sunt 600 de cazuri. Dar pentru că stau în apartament, sunt ferit de orice.

*** Interviul inițial cu Alex Olah, acordat site-ului nostru după meciul cu Spania din calificările EuroBasket 2021***

Cum și când te-ai apucat de baschet? Ai mai făcut vreun sport înainte?

- Am început ca fiecare român cu mingea de fotbal, în curtea școlii, eram înnebuniți. Jucam fotbal în curtea școlii, veneam chiar înainte să înceapă orele. Nu prea se întâmplă să vii mai devreme la școală. Am mai încercat handbal, am mai încercat volei. Aveam toate opțiunile în Timișoara. Apoi am început să joc și baschet. Știam că o să fiu înalt și mai e și mitul că dacă joci baschet te înalți. Mamei i-a fost frică de lucrul acesta. Până la urmă am început să joc pentru echipa școlii, unde am fost recrutat de regretatul Mircea Albu, care m-a luat la CSS. De acolo a pornit totul, la lotul național. Am câștigat campionatul național de juniori la Oradea. Pentru că am jucat la Europenele de juniori, m-au văzut cei de la Northwestern și după aceea a urmat cariera de profesionist.

Știu că ai făcut patru ani în NCAA – Division I. Cu ce băieți ai jucat? Ce adversari ai avut?

- Big 10 e o conferință foarte tare. Am jucat pe poziția mea cu Alex Len, cu Cody Zeller, am mai jucat și contra lui Victor Oladipo, Trey Burke, Tim Hardaway și mulți alții care au ajuns în NBA, dar nu îi mai țin minte.

Cum e să îl aperi, de exemplu, pe Alex Len?

- Primul lucru care m-a impresionat a fost anvergura lui imensă, dar când am început să joc contra lui, am văzut că are calități și pe partea atletică, sărea foarte bine, se mișca foarte mult. Eu eram în primul an și a fost prima experiență contra unui astfel de jucător. M-a ambiționat foarte mult să muncesc cât mai mult.

Adversari de NBA în NCAA: Alex Len, Cody Zeller sau Victor Oladipo

Când ai trecut de la baschetul din România în SUA, care a fost primul lucru care te-a impresionat cel mai mult?

- Pregătirea și condițiile care ți se oferă acolo, la orice nivel. La nivel de liceu sunt unele arene la fel de mari ca BTArena. Zece mii de spectatori într-o sală de liceu. Mai e și pregătirea individuală. Când ești mic și te dezvolți, trebuie punctate anumite lucruri. Se fac și aici, dar acolo toată lumea vrea să ajungă în NBA și dacă nu muncești tot mai mult, ceilalți te depășesc și îți ratezi șansa. Competiția asta cred că te ajută să crești mereu. Apoi cum am zis de condiții. Țin minte că la juniori veneam, alergam zece minute în cerc, puțin stretching și apoi jucam 5 la 5. Am câștigat campionate naționale antrenându-ne așa pentru că aveam talent peste celelalte echipe. În State poți să ai talent, dar dacă nu muncești, degeaba ai talent.

Celălalt lucru care m-a impresionat la colegiu este cât de mult se pune accentul și pe școală. Dacă nu ai note bune, nu te ia la meciuri. Îți trebuie peste media 6,5, cum ar veni la noi, ca să faci parte din echipă. Deci noțiunea asta de „student-athlete”. Dar nu a fost o problemă asta, eu mi l-am dorit. Fiecare pas pe care l-am făcut acolo, de la a juca la CSS, la juniori la națională, apoi la colegiu. A fost un vis.

Știu că North Western era în Illinois.

- Da, la 30 de minute de mers cu mașina de Chicago.

Și ce știau oamenii de acolo despre români? Nadia, Hagi, Dracula?

- Știau de Dracula. Nu știau că Transilvania e parte din România. Când am mers acolo erau la știri materiale despre nunțile țigănești și asociau termenul de „rom” cu „România”, dar nu în sens peiorativ, ci doar ca o curiozitate. Însă nu știau unde e România, habar nu aveau. Oricum nu eram dat de o parte pentru că sunt român. Dimpotrivă. Jucătorii din echipă erau ca o familie. Iar în campus eram niște staruri, toată lumea ne iubea.

Prima experiență din Europa, în Belgia? Cum o descrii?

- Prima experiență a fost în Mons. Veneam după Summer League, la New Orleans Pelicans, apoi după ce am avut un cantonaent cu naționala în Brazilia. A fost bine. Am avut o primă parte de sezon la început mai dificilă, când eram la început ca profesionist. Trebuia să mă obișnuiesc cu două antrenamente pe zi, plus sală de forță. Înainte eram doar cu baschet, dar trebuia să mă axez și pe școală. Acum era totul profesionist. Am avut un coleg de echipă de la Northwestern, ce a făcut lucrurile mai ușoare, iar din punct de vedere baschetbalistic a fost un sezon reușit, mai ales că eram „rookie”.

Apoi a urmat experiență de la EuroBasket, nu? În vară? Cum ți s-a părut competiția în acea grupă foarte grea?

- A fost o vară lungă, foarte lungă. Abia terminasem de o săptămână campionatul în Belgia și am plecat cu naționala. Dar am așteptat cu nerăbdare campionatul. România nu mai participase de mult la o asemenea competiție și mai și găzduiam grupa. Cu toții așteptam să jucăm în fața fanilor, cu echipe precum Spania și Croația care au talente din NBA. Ne-am dorit și victorii, nu s-a putut, dar știu că am dat tot ce a ținut de noi. Îmi doream să joc contra lui Pau Gasol, dar nu știu de ce nu a jucat. Țin minte când am jucat contra lui Marc, am avut emoții știind valoarea lui, dar după aia am intrat pe teren și s-au dus. E jucător de baschet până la urmă, are două mâini, două picioare. Hai să ne întrecem!

Cum explică mariajul eşuat cu U-BT Cluj

După aceea a urmat experiența de la U-BT. Ce s-a întâmplat la Cluj de n-ai stat mai mult la echipă?

- Nu ne-am potrivit, nu am prins minute, nu a mers conexiunea cu ce voia Silvă să facă la echipă. Asta e, eu am plecat, mi-am văzut de drum. Am ajuns apoi în Olanda, la Leiden. Asta a fost totul, nu a fost nimic, certuri sau... Doar că nu ne-am potrivit.

Cum ți s-a părut campionatul din Olanda, căci eu personal nu l-am urmărit? Știu de Donar Groningen, că au o echipă foarte bună și de națională, că avea un joc foarte fizic.

- În liga olandeză sunt câteva echipe de top. Primele echipe se bat mereu la titlu iar apoi la restul echipelor nivelul este foarte scăzut, pentru că nu sunt bani, pentru că nu e o arie de selecție prea mare... La Amsterdam am jucat chiar cu copii de liceu. Dar echipele de top sunt foarte bune: Groningen, Leiden. Cei mai buni și experimentați olandezi joacă însă afară.

Când ai început la Leiden a fost și meciul cu Croația. A fost acea victorie care ne-a dat speranța că am putea să ne calificăm la Mondial. Cum a fost acel meci?

- Ne-am bucurat enorm. Știm că Croația nu a venit cu starurile, dar au venit cu jucători experimentați, care au jucat Euroligă. Faptul că am câștigat chiar în Croația ne-a dat aripi iar acea victorie ne-a oferit încredere, mai ales că suntem tineri și putem crește mult în același timp. Ne-am dovedit cu acea ocazie că putem să ne batem cu oricine.

După aceea am pierdut la coșaveraj calificarea în faza următoare și a venit această perioadă cu precalificări. Cum a fost să mergeți de la jucătorii croați pe care îi știați și să cobori la kosovari, la macedoneni. Cum se face pregătirea pentru astfel de meciuri?

- La fel. Am tratat meciurile cu foarte multă seriozitate. Nimic nu s-a schimbat, ne-am văzut de treabă. Am crescut în experiență, în valoare, am prins din nou încredere. Înaintea meciului cu Spania cred că am avut șase victorii consecutive. Trebuie să luăm totul pas cu pas. E bine că am luat-o pas cu pas și sper ca pe viitor să nu mai fie nevoie să jucăm precalificări.

De ce a ales Belgia, deşi se afla în probe la Reyer Venezia

Revenind un pic la cariera ta profesională, în sezonul trecut te-ai întors în Belgia, la Mechelen. Ai pus din nou statistici foarte bune.

- A fost chiar cel mai bun sezon al meu. Mi-am dorit foarte mult să mă întorc în Belgia, e un campionat în care mă simt foarte bine. Cunosc jucătorii, antrenorii, îmi place foarte mult să evoluez acolo și am avut un sezon excepțional. Nici nu mă așteptam să joc atât de bine acolo. Cred că cele mai multe puncte pe meci în carieră, recuperări tot pe acolo, de procentaje nu mai zic. A fost ceva wow. În playoff într-adevăr am pierdut în prima rundă, contra lui Antwerp, care luase locul trei în Basketball Champions League. Îmi place foarte mult campionatul belgian, cu multe echipe de calitate.  

În vara respectivă știu că ai avut o ofertă și în Italia, la Venezia. Ai fost în probe?

- Am fost acolo într-un fel de try-out, pentru că pivotul lor era accidentat. Cum am aterizat în Italia, am avut un meci amical în acea seară și am jucat foarte bine, 14 puncte, 7 recuperări, ceva de genul. Și după acest meci chiar am avut speranțe că mă vor păstra, dar nu era nimic sigur. După acel meci am văzut un apel de la agent și mi-a zis faptul că cei de la Kangoroes Mechelen aveau nevoie de mine. Campionatul din Belgia începea într-o săptămână. Cum eu nu aveam ceva sigur în mână, nu am mai putut să stau acolo și a trebuit să plec spre Belgia. Dar a fost o experiență minunată. Reyer Venezia e campioană a Italiei, a câștigat FIBA Europe Cup în 2018. A fost altceva să vezi nivelul de acolo, a fost o experiență minunată.

LEB Oro cum e? Văd că pui statistici bune la Breogan.

- Este o ligă care nu mă așteptam să fie atât de puternică. Se pune accent și pe jocul cu pivoți și sunt jucători experimentați, fie cei care au jucat în prima ligă, fie care vin din alte țări, iar faptul că jucăm pentru Breogan, o echipă care a retrogradat anul trecut, ne impune un obiectiv, să promovăm la loc în prima divizie. Au un sistem mai ciudat. Prima echipă promovează automat, iar apoi se joacă playoff locurile 2-9 și câștigătoarea playoff-ului promovează.

Știu că ești generația 1993, urmează să faci 27 de ani. Unde te vezi în viitor? Te mai gândești la NBA, la Euroligă?

- Sunt cam bătrân să ajung acolo, sincer. Încerc să ajung cât mai sus. Dacă promovăm cu Breogan, până acum totul este ok între mine și conducerea clubului, ar fi o experiență extraordinară să joc în prima ligă din Spania. Cam ăsta ar fi primul target pentru mine. Într-un final, poate Euroligă. NBA-ul este foarte greu de prins. Am avut speranțe când am fost în Summer League, dar de atunci am pierdut speranțele. Totuși speranța moare ultima! Mai am câțiva ani de top, încerc să trag de mine cât mai sus, dar am deja o vârstă. Încep să mă gândesc la viața de după.

Ce ar fi fost Alex Olah dacă nu juca baschet?

- Mereu am fost pasionat de antreprenoriat de business, management. Mă gândesc ca acum, după cariera pe care am avut-o, să fiu agent. Conexiunile pe care mi le-am creat în SUA, în Europa, cunoscând atâta lume, cred că m-ar ajuta.

În Statele Unite ce ai studiat?

- Comunicare. Am făcut foarte mult public speaking, am avut foarte multe esee de scris în limba engleză. Am încercat să termin și un curs secundar în business. Mai am câteva cursuri. Mă gândesc că pe viitor mă va ajuta să termin acest certificat în business.

Tu ce i-ai sfătui pe sportivii din România, din moment ce e foarte greu să le faci pe amândouă la noi?

- Sfatul meu e să nu renunțe la școală. Dacă nu ai o educație în spate la finalul carierei sau dacă suferi o accidentare și se termină repede cariera, ce te faci? Știu că e greu să faci asta, pentru că ai antrenamente, trebuie să stai la școală. Clubului nu-i pasă de asta, dacă te plătește și trebuie să vii la antrenamente. E complicată situația. Dar dacă le poți face pe amândouă, te sfătuiesc să o faci. Dacă nu,  sfatul meu ar fi să mergi în State, încă dinainte de nivelul de colegiu. Dar nu aș sfătui pe nimeni să renunțe la școală. Am văzut recent mai mulți jucători români tineri care au renunțat și au mers spre studiu. E foarte ok lucrul acesta, foarte bine dacă fac ce le place. Cel mai important e să fii mulțumit de tine.

Cum e la să fii veteranul echipei naționale la 26 de ani?

- Nu știam că o să se întâmple atât de repede. Eu chiar îmi iau rolul acesta din plin, încerc să fiu un lider pentru echipă, să fac lucruri de veteran.

Îi aștepți înapoi pe Andrei Mandache și Vlad Moldoveanu la lot?

- Da, sunt jucători care încă activează și de la care încă mai avem multe de învățat. Ne e dor de ei și îi așteptăm cu drag.

Ne calificăm la EuroBasket?

- Trebuie!