Stiri Vulturi

Interviu cu Răzvan Munteanu, noul antrenor secund al naționalei României

Interviu cu Răzvan Munteanu, noul antrenor secund al naționalei României

În urmă cu două săptămâni, naționala de seniori a României a început o nouă campanie de pre-calificări pentru Campionatul Mondial din 2027, pornind la drum cu un nou staff alcătuit din Mihai Silvășan (antrenor principal), Mihai Popa (antrenor secund) și Răzvan Munteanu (antrenor secund).

Dacă primii doi sunt cunoscuți publicului de baschet din România, în schimb despre al treilea nu se știu prea multe informații. Prin urmare, site-ul nostru a luat legătura cu tehnicianul originar din Cluj-Napoca, care lucrează de 18 ani în Germania.

Acesta ne-a povestit cum a ajuns în Germania, cum a început să antreneze, care sunt rolurile pe care le-a deținut, cum vede baschetul românesc, cum a acceptat oportunitatea de a face parte din staff-ul naționalei și care este planul pentru Vulturi.

Răzvan Munteanu locuiește în Nurnberg unde lucrează atât la un club, cât și la Federația Bavareză de Baschet și ocupă poziția de director sportiv. Activitatea acestuia este în preponderență în sectorul juvenil acolo unde se asigură de bunul mers al lucrurilor, fiind în permanentă comunicare cu jucătorii, antrenorii, părinții, sponsorii și conducătorii clubului.

Iată cum a decurs interviul cu Răzvan Munteanu.

Am ținut să facem acest interviu fiindcă iubitorii de baschet din România nu prea cunosc informații despre dumneavoastră. Cu ce vă ocupați, mai exact, în Germania?

Sunt mai multe roluri pe care le am eu în Germania. Aici există Federația Germană de Baschet, însă este un sistem federal și fiecare bund sau județ are o federație. Eu lucrez la federația din Bavaria și la un club din Nurnberg. Aici este o bază unde se antrenează viitorii jucători ai naționalei Germaniei sau jucători pentru prima ligă, a doua ligă și a treia ligă. Există și în Munchen și în Nurnberg, iar eu sunt responsabil aici. La club, am funcția de director sportiv pentru toate vârstele de juniori până la echipa din liga a doua cu care cooperez, dar unde nu sunt eu cel care decide, ci doar îmi dau cu părerea. Eu sunt responsabil de U12, U14, U16, U19 și, în trecut, am și antrenat. Am fost antrenor secund la U16 timp de doi ani de zile și la nominalizări U16, U18, U20 mai tot timpul. Deci e o combinație de mai multe job-uri însă, în principal, focusul meu e pe federație și pe clubul din Nurnberg. În oraș avem și o școală sportivă care a fost redeschisă acum doi ani de zile, după o modernizare în care s-au investit în jur de 200 de milioane. Are o structură foarte bună și acolo avem nouă jucători de baschet născuți între 2005 și 2009, cinci dintre ei făcând parte din loturile naționale. Țelul e ca în fiecare an să avem un jucător de 5 vs. 5 și unul de 3 vs. 3. Copiii, în mare, au de la șapte până la zece antrenamente pe săptămână. Eu sunt responsabil și pentru antrenori, adică pentru educarea și formarea lor.

În România, nu este prea întâlnit acest rol de director sportiv și, atunci când există, fișa postului diferă în funcție de club. Ce face, mai exact, un director sportiv?

La cluburile profesioniste, directorul sportiv începe mai nou să fie numai director sportiv. Adică să aibă o poziție în care, împreună cu antrenorul, să decidă ce jucători se aduc și care e viziunea clubului. Ar trebui să existe o viziune și niște obiective care să fie independente de antrenor. La fel e și la juniori. De exemplu, e clar că noi vrem să câștigăm fiecare meci pe care îl jucăm, dar nu acesta e țelul suprem, ci să formăm jucători de națională și de prima și a doua ligă. Acesta e obiectivul nostru. Asta înseamnă că eu trebuie să am grijă ca jucătorii care au potențial și care încă nu sunt pregătiți complet să joace. Viziunea clubului trebuie să fie peste scopurile antrenorilor. În același timp, trebuie să „îi apăr” și pe antrenori dacă nu câștigă. Din păcate, foarte des calitatea unui antrenor depinde de victorii sau de înfrângeri. E cel mai ușor să zici: „Ai câștigat, ești bun, ai pierdut, ești rău”. Treaba mea e să le dau idei și să îi apăr în fața sponsorilor, a părinților sau a celor ce au putere de decizie. Comunic cu ei și le spun care sunt obiectivele noastre, ce vrem să facem și le explic de ce am pierdut. Din nou, nu vreau să spun că nu vrem să câștigăm meciurile dar vrem să acționăm într-un anumit fel. Așa cum am introdus noi în națională un jucător tânăr de 16 ani, așa vrem să băgăm la U16 pe cineva de U14 pentru că are potențial. Normal că sunt șanse mai mici să câștigi un meci decât dacă ai băga doar șase oameni foarte buni.

Cum decurge relația dumneavoastră cu antrenorii cu care lucrați?

Pe lângă ce am spus mai devreme, încerc să ofer mentorare antrenorilor. Noi nu suntem un club atât de mare din punct de vedere financiar ca Bayern Munchen, care are un buget de două milioane de euro doar la juniori. Noi suntem la coadă astfel că nu putem să avem antrenori buni de la început, ci trebuie să îi formăm. Din punctul meu de vedere, un manager care îi spune unui antrenor „ai greșit și te dau afară”, dar în perioada de dinainte nu i-a dat feedback niciodată și nu i-a dat șansa să devină mai bun, nu e un manager sau un director sportiv. Eu asta încerc să fac – să transmit ce urmăresc, să înțeleg de ce s-a procedat într-un anumit fel și să dau feedback. La urma urmei, cel mai important e să ai antrenori buni. Acest program pentru antrenori presupune diferite licențe și modalități prin care să devină mai buni: clinicuri online pentru antrenori, etc. Dar trebuie și mentorare. Ce-am observat eu în ultimii ani e că e frumos să îi impulsionezi o dată pe an sau o dată la doi ani, dar trebuie mult mai mult. O dată pe lună trebuie să vezi un meci al lor și să le dai feedback. Toată lumea se plânge că nu avem antrenori și în România e la fel, dar nu se face nimic pentru a avea antrenori. Dacă ai un program de mentorare, în care constant le dai feedback, ai șanse mult mai mari să ai antrenori mai buni.

Cum ați ajuns să lucrați în Germania?

Nimeni nu prea știe de mine pentru că, deși am jucat, nu am fost bun. Sunt cu un an mai mare decât Silvă, de-acolo îl și știu, însă nu am fost niciodată talentat. Îmi lipsea înălțimea și viteza pentru a ajunge mai departe. Am studiat la Coșbuc, la matern germană, și apoi doi ani la Babeș Bolyai, după care am venit în Germania. Întotdeauna am avut în plan să mă folosesc de germană pentru a studia, a lucra și așa mai departe. În România am fost jucător, am fost și arbitru și întotdeauna mi-a plăcut să fiu în jurul baschetului. Am studiat informatica și, în paralel, am antrenat. Am început la cel mai low level posibil apoi am decis să mă risc și să mă bazez doar pe baschet. Așa am ajuns dintr-un loc în altul. Silvă a zis perfect la prima întâlnire cu jucătorii că nimeni nu mă cunoaște. Nici nu are cum, fiindcă nu am fost un jucător și toată cariera mea de antrenorat am petrecut-o în Germania. Deci nu am cum să am contact cu jucătorii din România. Singurul cu care am o tangență, dar nu cu el direct, e Tudor Șomăcescu pentru că un coleg a plecat din Bavarial la Overtime, acolo unde Tudor a fost un an și jumătate. De-aia îl știam și aveam tangențe, dar nu cu el direct.

Sunt sigur că ați urmărit baschetul românesc, chiar dacă ați fost departe de țara natală. Cum vi se pare situația acestui sport?

E foarte greu să urmărești de la distanță pentru că, la fel ca atunci când te uiți la un meci, vezi ce se face bine, ce se face rău, dar nu știi de ce se face bine, de ce se face rău. Acum, fiind câteva zile mai aproape și vorbind cu mai multă lume, cred că am o idee un pic mai bună de ce unele lucruri merg și altele nu. Cred că marea întrebare e cum ajungem să avem o masă mai mare de jucători. Avem mult prea puțini jucători buni în România ca să zicem că putem să concurăm cu alte țări. În primul rând, trebuie găsite soluții pentru ca volumul de jucători să devină mai mare. Ce mi se pare pozitiv e că Clujul a reușit să își facă un nume în Europa, să fie cunoscut și foarte apreciat și în Germania. Sunt și alte echipe, gen Oradea, care au reușit cât de cât să aibă rezultate la nivel internațional. Ce mi se pare frumos e că Oradea și Cluj au și o constanță la antrenori în prima ligă. Însă ce mi-aș dori mai mult și acest lucru nu e bun nici în Germania, dar începe să fie mai bine, e ca antrenorii de juniori să fie apreciați și plătiți corespunzător. Din păcate, din ce am auzit și, încă o dată, nu pot să fac un rezumat după câteva zile, nu se întâmplă asta. Germania a reușit să ajungă unde este astăzi pentru că a investit enorm de mult la nivel de juniori: în structuri, în antrenori, în tot. Germania nu a reușit pentru că prima ligă e foarte bună, ci pentru că prima ligă a obligat cluburile să aibă un număr de antrenori, trei, patru, de juniori. A obligat cluburile să aibă niște structuri, o sală 24 din 24 și așa mai departe. De-aia a devenit Germania ce e acum și asta mi-aș dori să se întâmple și în România – să fie cluburile profesioniste și federația să investească în juniori. Și să aibă răbdare – nu o să se facă nimic în doi, trei, patru ani. În Germania, acum 15 ani s-a implementat acest model și de-abia acum se culeg roadele. Deci e un proces și cu răbdarea, din câte am auzit, nu stăm foarte bine.

Cum a venit propunerea de a lucra la națională și ce v-a convins să acceptați?

În ultimii ani, am venit des în România și am vorbit frecvent cu Silvă de diferit lucruri. Mi s-a părut foarte frumos că un antrenor din prima ligă se interesează de cum se fac în Germania diferite lucruri. Din păcate, altcineva din România nu m-a contactat. De-acolo a pornit totul. Când m-a sunat, Silvă mi-a spus că vrea să facă ceva pe termen lung. E clar că momentan e greu, însă vrea să construiască ceva, vrea să ajute talentele locale. Își dorește să implementeze unele lucruri care se fac în Germania și care poate se potrivesc și în România; sau cel puțin să vadă dacă se pot implementa. Vrea să profite de know-how-ul pe care eu îl am după ce am lucrat atâția ani și am văzut atâția jucători care au ajuns până la naționala mare: cum găsești talente, cum le dezvolți, ce trebuie făcut, care sunt pașii și așa mai departe. Cam asta a fost discuția. Nu a durat foarte mult până am zis da. Nu am vorbit de bani, nu asta a fost important pentru mine. Întotdeauna mi-am dorit să dau ceva înapoi țării mele dacă pot să dau. Deci a fost ceva de suflet. Cred că a durat cinci minute să zic „ok, îmi place ideea, da, te ajut”. E clar că job-ul meu de-aici rămâne job-ul principal dar voi încerca să ajut cât pot și eu sunt genul de om care face un pic mai mult decât norma. Nu lucrez numai când sunt în România, ci pot și de-aici să urmăresc anumite aspecte, să dau feedback. Aici am fost patru ani antrenor secund la liga a doua așa că pot să ajut și în timpul meciurilor. Deci cred că tot pachetul acesta l-a convins pe Silvă, dar el trebuie să zică dacă asta e ce vede el. De asemenea, fiind clujean, a fost ceva foarte deosebit să aud imnul țării natale în orașul în care m-am născut.

Cum a fost pentru dumneavoastră perioada petrecută în România. V-am văzut în tribune la Final 8-ul Cupei României, apoi au urmat câteva zile cu lotul național și o înfrângere dureroasă cu Luxemburg.

Deși m-am uitat la meciurilor jucătorilor și am fost prezent la Cupa României, în perioada asta mi-am propus să înțeleg cât mai multe – să-i înțeleg pe jucători, să înțeleg ce își dorește Silvă și să înțeleg cum lucrează Federația și care sunt planurile. Am primit o groază de informații pe care eu le filtrez în perioada aceasta. Ce mi-a plăcut foarte mult e că toți cei 16 jucători au lucrat enorm, au fost foarte concentrați și și-au dorit să câștige până în ultima secundă. Acest aspect este foarte important pentru viitor. După spusele lor și ale lui Silvă, și cei patru care nu au evoluat cu Luxemburg își doresc să continuă și să facă parte din planul pe care vrem să îl facem. Legat de meci, e pozitiv cum am pornit. Era clar că, fiind agresivi, am avut mai multe faulturi. Sfertul patru e încă în analiză – ce s-a întâmplat și de ce am căzut așa de tare. Cred că sunt mai mulți factori care au dus la acea cădere enormă. Poate a contat factorul oboselii de după Cupă care nu ne-a permis să păstrăm nivelul de agresivitate din primele trei sferturi. Poate că am avut timp prea scurt pentru a pregăti totul. La cum am început, nimeni nu s-a așteptat să pierdem și știu că sună ciudat după o înfrângere greu de procesat, însă m-am gândit la cum a fost Germania când a venit Gordie Herbert. A avut meci, țin minte, în Nurnberg cu Estonia și a pierdut primul meci al lui. Toată lumea a zis: de ce, de ce, de ce? Pentru că e prima dată. Noi n-am avut al doilea meci după care să putem spune „ok, ne-am dezvoltat”, ci am rămas cu un singur joc. Compar un pic situațiile pentru că, având elemente noi și jucători tineri, e nevoie de timp. Am avut două zile și jumătate de pregătire cu ei și ne mai lipseau două, trei zile pentru a reuși un pic mai mult, pentru a vedea cine cu cine joacă mai bine. Eu încerc să fiu foarte optimist și să iau partea pozitivă și anume dorința jucătorilor și colaborarea cu Miță, cu Silvă și cu toți care au fost în jurul nostru, fizioterapeuți și așa mai departe. Germania își permite un pic mai mult și are doi, trei oameni în plus însă, din punctul acesta de vedere, nu suntem departe. Sună un pic a laudă de sine dar chiar cred că dacă în vară reușim să avem cele două săptămâni cu mai mulți jucători, în noiembrie se va vedea unde putem să ajungem. Despre asta cred că cel mai bine e să îl întrebi pe Silvă. Eu știu că există un plan și ideal ar fi să luăm mai mulți jucători, să vedem ce tineri cu potențial sunt și să avem mai mult timp împreună (n.r. Mihai Silvășan a confirmat, în cadrul unui interviu acordat EuroSport, faptul că în vară va exista un cantonament al echipei naționale. De asemenea, a anunțat că, alături de staff-ul său, va fi prezent la campionatele europene U16, U18 și U20 pentru a vedea jucătorii de perspectivă ai României).

După înfrângerea cu Luxemburg, au existat o mulțime de comentarii, păreri și articole în care naționala era criticată. Am văzut că și Germania a pierdut surprinzător cu Bulgaria. Acolo cum a fost privită înfrângerea naționalei?

N-am citit nimic din România și, în general, nu citesc când sunt eu implicat. Respect foarte mult părerile și mi se pare foarte bine că există – asta înseamnă că îi interesează. Cel mai rău lucru ar fi să nu îi intereseze și să nu se scrie nimic nici de bine, nici de rău. Dar feedback-ul mi-l iau de la oamenii în care am încredere și de care știu că analizează mai amplu situația. Cam așa procedez și în Germania, nici acolo nu citesc mai nimic din ce se scrie de mine sau de diferite situații. Nu înseamnă că nu accept critica și că de-aia nu citesc, ci îmi doresc critici de la oameni care se uită și analizează un pic mai bine. În Germania a fost la fel – și ei au fost criticați. Era foarte greu pentru ei. Au câștigat primul meci destul de clar și apoi au jucat în Bulgaria, ca favoriți, și au pierdut. E o situație complexă însă s-a întâmplat cam același lucru: n-au mai nimerit de 3, n-au izbutit să oprească un jucător și nu au mai avut ce face. Germania are foarte mulți tineri care au fost convocați pentru a li se da o șansă de a deveni mai buni. Înainte să vorbesc cu tine am vorbit cu antrenorul secund al Germaniei și spunea același lucru. S-au întâmplat cam aceleași lucruri care ni s-au întâmplat și nouă. În același timp, e clar că Germania are o țintă pe spate, toată lumea vrea să o învingă fiindcă e campioana mondială. Toată lumea se gândește că le crește valoarea dacă o înving pe Germania. Asta e o diferență față de România care nu are această țintă pe spate. De ani de zile, de când a venit Gordon Herbert la națională, întotdeauna sunt cel puțin unul, doi tineri în lotul de 12 și alții în lotul lărgit de 16-20 de jucători. El e de părere că trebuie să îi ai în lot pe cei mai buni, apoi pe următorii și să îi convoci deja pe juniorii de 16, 17 ani pentru a exista o anumită continuitate. Cam așa văd situația și la naționala României. De exemplu, Tohătan e momentan fundașul principal, după care urmează Tudor și apoi Dinu e următorul point-guard.

Vă mulțumesc pentru interviu și pentru timpul acordat!

*foto: Lavinia Gordan, Twitter - Nurnberg Falcons BC

1 comentariu la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca hunterUCJ :

    Bun interviu...
    ...și binevenit. Îmi lasă o impresie că se lucrează la implementarea unui proiect pe termen lung, ce vizează de fapt dezvoltarea baschetului din România, nu doar a echipei naționale.

    cu 4 luni în urmă (05.03.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!