Stiri Vulturi

Învățăturile lui Zare Markovski după înfrângerea usturătoare cu Italia

Eduard Popa

Eduard Popa
26.02.2018

zare markovski conferinta romania italia

România a pierdut în etapa a patra a preliminariilor Mondialului din 2019 cu Italia, scor 101-50, pe teren propriu, în fața Italiei.

Selecționerul României Zare Markovski a oferit la conferința de presă de după meci o analiză lucidă care explică diferența dură dintre cele două selecționate. Fără niciun comentariu în plus:

„Aș spune că Italia a dat cel mai bun și în seara asta, indiferent cine era în fața lor, chiar și cu cea mai bună echipă, i-ar fi bătut, la 10, 20, 30 de puncte. Au arătat intensitatea la care joacă în campionatele lor, unii dintre ei joacă la un nivel foarte înalt. Nu a fost surpriză pentru mine, fiindcă chiar dacă avem tendința să creștem în joc, băieții noștri sunt produsul campionatului nostru și trebuie să încep o discuție cu Federația să îi ajutăm pe băieți să crească mai ușor, mai repede și să le oferim condițiile să progreseze mai devreme și mai repede. Am făcut un pas important în aceste calificări, dar trebuie să facem progrese importante și chiar cred că procesul de construcție trebuie să aibă loc în jurul celor tineri și trebuie să continuăm acest proces. Toți trebuie să avem o atitudine constructivă cu privire la baschetul românesc. Cu timpul vom fi mai aproape de echipele mari. Cred că putem să progresăm dezvoltarea baschetului nostru.

Am pierdut la 5 puncte acolo, dar eram la -18 la începutul sfertului patru și am ajuns la cinci. A fost primul meci. Acum au venit aici pregătiți să ne arate cine suntem și ne-au respectat rezultatele. A fost bătălia pentru primul loc, deci pentru ei a fost un meci în care au trebuit să închidă conturile privind calificarea. Ne-au arătat unde suntem și ce trebuie să facem pentru a ajunge la un nivel mai ridicat.

Dacă începem să analizăm condițiile în care joacă ei în campionat, joacă în fiecare săptămână un meci important la nivel european, în timp ce la noi Cățe, de exemplu, joacă doar divizia a doua din Spania.

Dacă vorbim despre lucruri concrete privind acest meci, au avut 18 recuperări ofensive și 15 turnovers. Deci în 33 de ocazii, nu am atacat. Așa că au avut mai multe ocazii să ne atace. Era clar pentru mine după primul sfert.

Nu sunt supărat pentru că sunt sigur că trebuie să creăm condițiile să jucăm la nivel internațional. Trebuie să îi ajutăm să progreseze. Din păcate nu avem jucători în ligile europene, deci pentru mine nu este o surpriză diferența. Dar poate e prea mult, dar în 72 de ore am jucat două meciuri dure împotriva unor echipe mai bune. Am și călătorit mult. Nu sunt deloc supărat. Îmi pare rău doar pentru ei fiindcă au fost supărați. Pentru mine nu a fost o surpriză fiindcă știu exact condițiile în care băieții mei evoluează. Nu din întâmplare am fost la Cupa României să îmi văd jucătorii de națională, care au prins 3 minute la Cupă iar străinii prindeau 37 de minute. Trebuie să analizăm cum să îi ajutăm pe băieți să fie mai buni, fără să ne comparăm cu Italia sau NBA.”

Întreaga conferință de presă: 

 

*foto: fiba.basketball

8 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca chair 13 :

    Nationala
    Oh, da revin iarasi cu aceeasi idee, ar trebui introdusa regula cu 2 jucatori autohtoni pe teren in permanenta, ca sa avem de unde sa alegem pentru nationala, nu sa luam pe toti care au jucat cate 3 minute pe meci, cum spune si dl. antrenor. Uite de exemplu vecinii nostri din Ungaria, ne bat unde ne preind, cand ne prind si cum vor ei, aseara au castigat cu Polonia, care sa fim seriosi nu au jucat ca si Croatia vineri si nici n-au jucat cu a 3-a sau a 4-a echipa. Da, dar in campionatul vecin sunt 2 jucatori autohtoni obligatoriu pe teren tot meciul. Asta e diferenta!

    cu 6 ani în urmă (27.02.2018)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      asta
      e doar varful, ceea ce vedem (ca joaca cu min 2 autohtoni). Pentru a putea sa te gandesti la regua asta, trebuie sa ai mai intai o baza de selectie! Dupa cum vezi, nici macar pentru regula actuala nu avem suficienti romani decenti la majoritatea echipelor. Si intre titulari si care sa vina de pe banca.

      cu 6 ani în urmă (27.02.2018)
    • U BT Cluj-Napoca studentU:

      de acord cu razv-an
      as plusa chiar spunand ca regula mi se pare stupida. bagi in teren toate ciurucurile doar pt ca sunt romani. Creste tata cateva sute de jucatori care sa ii aduci la seniorat si atunci vei avea o baza de selectie. Asa din 15-20 de jucatori decenti, ce sa alegi?
      Pentru ca de fapt problema nu este ca nu sunt copii talentati care fac baschet. Copii sunt dar renunta pe parcurs pentru ca realizeaza (ei si/sau parintii lor) ca nu isi pot asigura un viitor decent jucand baschet in RO. In plus, pe masura avansarii in cariera de junior costurile sunt din ce in ce mai mari.
      Deci hai sa pornim rational: MTS sa investeasca mai mult in copii si juniori (si sa se gaseasca eventual finantari private pt sportul de performanta, pentru a compensa banii redistribuiti) si apoi automat vor aparea jucatori de valoare care se vor impune nu datorita cetateniei ci a valorii sportive.

      cu 6 ani în urmă (27.02.2018)
    • U BT Cluj-Napoca chair13:

      pai da
      dar de ce nu avem baza de selectie, pentru ca juniori intre 19 si 22 de ani se lasa de baschet, de ce? Pentru ca vine un mingicar de peste ocean si joaca el pt ca asa creste valoarea campionatului nostru.... Deh ce sa zic, pe moment sau la nivel de club, dar cand ajungem la nationala, nu poti sa selectionezi toti americanii si toti sarbii care joaca la noi in campionat. Deci aici ii buba, ca juniorii se lasa de meserie pt ca nu ii baga in seama nimeni.

      cu 6 ani în urmă (27.02.2018)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      Pai sa se lase ca is pe langa majoritatea si nu doar din vina lor, ci din vina intregii structuri in care isi desfasoara junioratul. Pentru cei buni e arhisufiecienta regula actuala. Ca dovada ca mai apare cate un Tohatan, cate un Casale, Bobe...Cata vreme nimeni nu produce niste juniori decenti si pregatiti, nici nu merita sa vorbim de asemenea reguli. Asa ceva ar fi o aberatie care ar omori campionatul si nici macar in Fiba Eurocup nu ar mai putea juca echipele romanesti fara straini...asa macar cat prin Champions, cat prin Eurocup, mai prinde si juniorul ala minute in rotatie.
      Pai la 22 de ani daca nu esti baschetablist atunci nu mai esti niciodata. Sa fim seriosi acest proces de crestere a tinerilor dureaza ani de zile...Clujul e singura echipa care investetste in asa ceva de ani buni si abia acum se vad ceva rezultate. Cu toate astea jucatorii care ies azi din juniorita mi se par f slabi comparativi cu Silvasan, un Lapuste, un Dumitrescu la varsta lor. Sa fim seriosi...sper ca mai avem atata minte cat sa nu punem caru inaintea boilor...Sa fim seriosi ca au niste probleme la 20 de ani f mari de stat in teren, de aruncare sa nu mai zic ca air ball ii echivalentu cu mersu pe strada. FOrtand o regula de genul asta o sa avem romani pt nationala in cativa ani, dar toti o sa fie de genul Orbeanu, Calota, Paliciuc...cu tot respectul pt jucatorii astia care isi ajuta echipele lor mult in campionat, dar nu stiu daca astea is vedetele dorite...sau daca asta ii nivelul dorit. La noi si vedetele au probleme in a marca cosuri necontestate(Kuti si Bobe arunca de 3 mult mai rau decat majoritatea pivotilor sarbi...chiar si la un concurs cu Torok cred ca pierd). Hai sa avem ce baga la joc si dupa aia le facem si mediu care sa ii ajute...

      cu 6 ani în urmă (27.02.2018)
    • Sepsi SIC Sf. Gheorghe Cristi11:

      Casale???
      :))))))

      cu 6 ani în urmă (27.02.2018)
    • CS Politehnica Iași un moldovean:

      Corect
      Regula cu un jucator roman pe parchet , tot meciul si mai ales cu unul sub 23 de ani, primiul sfert, mi se pare si mie un prim pas pt incurajarea tinerilor jucatori romani. Mai mult cred ca, deocamdata, e prea mult.....Nu avem baza de selectie pt 2 romani in teren. Iar s-ar iincuraja si s-a plati excesiv lipsa de valoare.
      Cu regula U23 au aparut , de voie , de nevoie, cativa tineri de perspectiva : Nicolescu joaca min 10, Varna, Darwiche, Dragoste, Maciuca, Tohatan...Fara aceasta regula sunt convins ca nu ar fi jucat 10 min pe meci iar eternele sperante : Orbeanu, Calota, Tibarna, Popescu, Dragusin ar fi continuat sa monopolizeze minutele.
      Free62 are dreptate, daca pana la 23 de ani nu ai demonstrat ca poti juca in prima liga, macar 10-12 min., ar fi bine sa dispari din peisajul baschetbalistic.
      Are dreptate si cu aruncarile....Ce fel de jucator poz.2-3 esti daca nu bagi macar 1/3 de la 3. Aici ma refer la Kuti si Nicolescu care au batut cuie in panou, la greu, de cele mai multe ori pe aruncari deschise. Sunt deja profesionisti, cine ii opreste sa arunce de 200-300 ori de la distanta in fiecare zi ?

      cu 6 ani în urmă (27.02.2018)
    • U BT Cluj-Napoca free62:

      free62
      Da Casale...hai sa radem...vezi in ce conditii joaca tinerii aia de la Dinamo si urmareste prestatiile acestui jucator, felul cum joaca, felul cum abordeaza unele faze la abia primul lui sezon in prima liga(sper ca nu gresesc)...ca de ras ii simplu. Sa fim seriosi Casale arata a juctaor de baschet comparat cu multi altii gen Orbeanu, Corpodean, Petrisor, etc. Acuma depinde de el unde merge si unde ajunge in cativa ani

      cu 6 ani în urmă (27.02.2018)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!