Stiri Vulturi

Jaka Lakovic s-a retras din echipa națională a Sloveniei

Radu Bărăian

Radu Bărăian
28.05.2014

Conducătorul de joc, Jaka Lakovic, și-a anunțat retragerea din echipa națională a Sloveniei, acesta fiind căpitanul reprezentativei din anul 2010 și până în prezent.

Baschetbalistul de 35 de ani, actualmente legitimat la clubul Sidigas Avellino, a bifat 176 de meciuri în echipamentul țării sale, timp în care a acumulat un bilanț de 108 meciuri câștigate și 68 pierdute. De asemenea, Lakovic a jucat alături de naționala Sloveniei de 2 ori la Campionatul Mondial (2006 și 2010), respectiv de 6 ori la Campionatul European (2001, 2003, 2005, 2007, 2009 și 2011). Cea mai bună performanță a jucătorului alături de echipa națională a țării sale s-a consemnat însă la Campionatul European U20 din 1998, atunci când au obținut argintul .

Din punct de vedere al carierei la nivel de echipe de club, Jaka Lakovic a trecut de-a lungul anilor prin curtea unor formații precum Geoplin Slovan (1996-2001), Krka Novo Mesto (2001-2002), Panathinaikos Atena (2002-2006), FC Barcelona (2006-2011), Galatasaray (2011-2013),  Sidigas Avellino (2013-prezent). În anul 2010 sportivul a ieșit campion în Euroligă, iar în 2005 campion al Greciei, fiind și MVP-ul campionatului în respectivul sezon. 

*Foto: fiba.com

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!