Chiar dacă a avut două reprize diametral opuse, România a lăsat o impresie plăcută în ultima dispută a preliminariilor.
Determinarea afișată de “tricolori” i-a surprins pe letoni, iar Janis Blums a dorit să-și laude adversarii, declarând următoarele:
“România a luptat într-o manieră incredibilă. Îmi ridic pălăria în fața acestor jucători luptători, care au demonstrat tărie de caracter. Și noi ne-am luptat, iar șansa a fost de partea noastră în unele momente ale meciului. De asemenea, sunt de părere că ne-am pregătit mental foarte bine, deoarece obiectivul nostru era să încheiem pe primul loc în grupă.” A spus balticul, potrivit fibaeurope.com
Legitimat la BC Astana, viitoarea adversară a CSM-ului din Oradea în EuroChallenge, Blums a strălucit miercuri seara. Fundașul a totalizat 15 puncte și 4 recuperări.
*Foto: Traian Racu/Federația Română de Baschet
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!