
CS Gaz Metan Mediaș se va deplasa mâine seară la Timișoara pentru a se duela cu BC Timba, într-o partidă din etapa a noua a LNMB. După un început slab de campionat, cu doar două victorii și după înfrângerea suferită miercuri în EuroChallenge contra celor de la Triumph Lyubertsy, medieșenii își doresc cu orice preț victoria. Astfel, unul dintre cei mai importanți jucători ai Gazului, Kyle Shiloh, a declarat pentru totalbaschet.ro:
“Suntem dezamăgiți după ce am pierdut în prelungiri în meciul de miercuri, s-a întâmplat de multe ori în acest sezon să pierdem pe final. Ne dorim victoria împotriva Timbei indiferent de probleme de la club. Nu știu nimic despre adversari înafară de faptul că au pierdut un jucător-cheie și că sunt în apropierea noastră în clasament. Sunt destule motive pe care le-am putea invoca pentru acest start de sezon, însă așa stă situația și trebuie să ne descurcăm.”
Meciul BC Timba – CS Gaz Metan Mediaș se va disputa mâine începând cu orele 18:00 în sala “Constantin Jude” din Timișoara și va fi netelevizat.
România, dublă decisivă cu Portugalia în drumul spre Cupa Mondială
Lotul Portugaliei pentru dubla cu România din calificările pentru Cupa Mond...
SPECIAL. Interviu cu Emi Cățe, înainte de a treia sa participare în Copa de...
România, dublă decisivă cu Portugalia în drumul spre Cupa Mondială
SPECIAL. Interviu cu Emi Cățe, înainte de a treia sa participare în Copa de...
Mihai Silvășan: „Ne dorim să câștigăm și mergem cu gândul doar la victorie”
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!