Stiri Vulturi

Landstede Hammers, cu Dragoș Diculescu titular, a câștigat categoric un meci din presezon

Landstede Hammers, cu Dragoș Diculescu titular, a câștigat categoric un meci din presezon

Landstede Hammers Zwolle a disputat pentru prima dată în presezon un meci în fața propriilor fani, duelul de joi, 8 septembrie, împotriva lui Basketball Academie Limburg terminându-se cu o victorie categorică, 87-41.

Scorul pe sferturi a fost 19-14, 20-10, 18-6 și 30-11, Limburg aflându-se la conducere doar în primele minute.

Dragoș Diculescu a fost al treilea cel mai utilizat jucător de la Zwolle în privința minutelor, românul terminând partida amicală cu 5 puncte, 4 pase decisive, 3 recuperări și o intercepție, pentru +23 la +/-. De asemenea, Dragoș a pierdut de două ori posesia în acest meci.

În privința aruncărilor, căpitanul lui Zwolle a stat cu 2/5 per total din acțiune, 1/3 fiind de două puncte și 1/2 de la distanță. La nivelul liniei de fault nu a ajuns deloc.

Până în prezent, Zwolle a disputat trei dueluri de pregătire, acesta cu Limburg fiind cel în care Diculescu a marcat cele mai puține puncte.

Cinci jucători a avut Zwolle în double figures, unul dintre aceștia terminând cu double-double, principalul marcator al echipei fiind Felix Terins (18 puncte).

Următorul duel amical va fi duminică, 11 septembrie, cu Hubo Limburg United.

*foto: landstedehammers.nl

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!