România a făcut un mic pas spre turneul final al Campionatului European ca urmare a victoriei obținute miercuri seara împotriva Slovaciei. Trupa noastră s-a impus cu scorul de 90-86, iar rezultatul i-a provocat mari motive de bucurie lui Marcel Țenter.
Selecționerul laudă atitudinea afișată de “tricolori” și afirmă cu tărie că un succes în ultimele jocuri este o datorie a baschetbaliștilor față de cei care i-au susținut.
“Având în vedere obiectivul nostru era obligatoriu să câștigăm. Se presupune că Slovacia va pierde toate meciurile, așa că nu îți poți permite niciun pas greșit. De acum avem două meciuri, două finale de jucat, un meci în Suedia și unul cu Letonia. Va trebui să jucăm la victorie și singurul mod prin care poți să realizezi ceva este ca tot timpul să te gândești că trebuie să câștigi un meci. Asta am făcut și astăzi, deși am fost conduși, iar echipa Slovaciei ne copleșea cu diferite aruncări. Nu am încetat nicio secundă să credem că putem să câștigăm meciul și sunt mândru de băieți. Trebuie să gândim pragmatic la fiecare meci. Mai avem o partidă cu Suedia și ulterior ne întâlnim cu Letonia. De la meci la meci trebuie să gândim ce să facem ca să câștigăm.”
Referitor la aspectele ce au înclinat balanța în favoarea reprezentativei noastre, Țenter a spus următoarele:
„Au fost doi factori. Primul este faptul că băieții nu au cedat în nicio secundă, chiar dacă în sfertul trei eram conduși la 10-11 puncte. Nu a fost o situație ușoară, însă nu am cedat fizic și psihic în nicio secundă. Al doilea factor este publicul fantastic, care imediat cum a simțit că putem să revenim a fost acolo lângă noi. Am pus accentul pe acest Milosevic, care are un aport foarte mare asupra Slovaciei. Bineînțeles, atunci când te concentrezi pe un jucător rămân spații goale atât sub coș, cât și în afara lui. Slovacii au profitat bine, au fost eficienți. În sfertul patru am făcut o ajustare grație căreia am stat mai aproape de fiecare om. „
Tehnicianul s-a arătat, totodată, copleșit de susținerea primită în această perioadă.
“Primul meci, cu Suedia, este cel mai important. Mergem în Suedia cu scopul clar să învingem acolo. Deocamdată trebuie să ne gândim doar la cercul de oameni cu care lucrăm, la imboldul zilnic pe care îl primim de la oameni. Avem datoria să câștigăm un meci din următoarele două. Trebuie să participăm în mod activ și interactiv cu fanii noștri. Pentru mine, campania aceasta este un moment în care am simțit că România baschetbalistică este lângă noi.”
*Foto: Denisa Popșor
1 comentariu la aceasta stire:
România
cu 10 ani în urmă (20.08.2014) RaspundeDouă lucruri mă bucură foarte mult: 1. După îndelungi căutări de selecționer, ba american, ba sârb ne-am uitat la noi în curte și am găsit unul extraordinar, care cunoaște jucătorii și potențialul fiecăruia foarte bine și 2. suntem una dintre puținele selecționate din Europa care nu are jucători naturalizați, o echipă a României; așa cum sunt ei, mai buni sau mai puțin buni, au dovedit toți tărie de caracter și spirit de lupta în culorile echipei naționale. FELICITĂRI!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!