Stiri Vulturi

Marcel Ţenter: „Vă asigur că vom lupta la turaţie maximă”

Radu Bărăian

Radu Bărăian
26.08.2014

Naţionala României de baschet se află în faţa unui test etrem de important, un examen dificil, de mentalitate şi unul de voinţă, exact după cum spune antrenorul reprezentativei noastre Marcel Ţenter. Tricolorii se vor duela miercuri la Sibiu cu echipa similară a Letoniei în cadrul ultimei etape din campania de calificare la EuroBasket 2015. Ţenter a vorbit pe larg în cadrul emisiunii Divizia Locală de la Digi24 Cluj despre acest meci care poate califica România la un turneu final după o pauză de 27 de ani. 

„În planul nostru de luptă intrau doi paşi, acei ultimi doi paşi. În primul rând de a câştiga în Suedia şi bineînţeles de a termina acest parcurs cu o victorie în faţa fanilor noştri împotriva Letoniei. Asta este dorinţa noastră şi asta vom încerca să facem miercuri. Nu cred că letonii vor fi mai relaxaţi, având în vedere faptul că sunt deja calificaţi. Cred că echipa Letoniei este una extrem de profesionistă. Aşa trebuie să pornim, de la această idee. Sunt de părere că un învingător nu poate să fie învingător doar duminica, trebuie să fie în fiecare zi. Letonia este o echipă puternică şi sunt sigur că vor încerca să câştige aşa cum au făcut-o şi până acum. Însă, nu cred că ei pot fi mai motivaţi decât noi”, a mărturisit Ţenter. 

„Încerc să nu mă gândesc ce ar însemna o calificare la Campionatul European, încerc să mă gândesc doar la cifrele şi statisticile jucătorilor deocamdată. Înainte de toate gândurile acestea, mai sunt lucrurile pragmatice, cele care ne leagă de pământ. Trebuie să fim atenţi la meciul de miercuri, cu tot elanul pe care îl avem după ultimele victorii totul se poate nărui într-o secundă dacă nu tratăm meciul extrem de serios şi extrem de matur. Până la urmă va fi un examen dificil, un examen de mentalitate şi unul de voinţă pe care trebuie să-l trecem cu bine”, a continuat antrenorul în cadrul intervenţiei telefonice de la Divizia Locală. 

„Din punct de vedere mental, sigur suntem foarte puternici în acest moment, fizic suntem uşor obosiţi, însă de azi trebuie să fim proaspeţ şi vă asigur că vom lupta la turaţie maximă miercuri. Nu avem niciun fel de probleme medicale şi ne bucurăm foarte mult pentru că există riscuri foarte mari în campanii de acest gen ca unii dintre jucători să se accidenteze”, a mai declarat Marcel Ţenter. 

Tehnicianul naţionalei noastre a vorbit încă o dată despre succesul din Suedia, 88-86, victorie care ne-a apropiat foarte mult de EuroBasket 2015, dar şi despre meciul dintre Italia şi Rusia, acolo unde dacă italienii reuşeau să se impună, România era direct calificată la turneul final de anul viitor. 

„Trei sferturi din meciul cu suedezii am controlat foarte bine ritmul jocului şi în primul rând punctele pe care le-am primit în fiecare sfert. Însă, în ultimul act , pe fondul unei apărări agresive a adversarilor şi pe alocuri nesancaţionată la unele contacte, au reuşit să revină. Noi am avut nişte pase greşite nepermise, totuşi, la ce ne dorim de la nivelul nostru de joc. În cele din urmă au egalat, au şi condus câteva secunde, însă soarta ne-a surâs şi am reuşit să întoarcem jocul chiar la ultima fază. Ar fi fost păcat să pierdem meciul acela din Suedia pentru că meritam victoria, însă un meci ţine 40 de minute şi 40 de minute trebuie să fii constant ca să câştigi”, a ţinut să sublinieze principalul României. 

„În primul rând mă aşteptam ca ruşii să câştige în Italia. Asta în urma tradiţiei pe care o au şi faptul că au fost şi campioni europeni. Eram sigur că vor face tot ce le stă în putinţă să câştige acel meci”, a încheiat Marcel Ţenter, antrenorul echipei de seniori a României.

Duelul dintre România şi Letonia se va disputa în Sala Transilvania din Sibiu, miercuri, 27 august, cu începere de la ora 19:00, jocul fiind transmis de postul DigiSport 2. În cazul unei victorii a tricolorilor, aceştia se vor califica automat la EuroBasket 2015, însă, dacă balticii vor reuşi să se impună, atunci România va fi la mâna rezultatelor din celelalte grupe. 

Citiţi şi

România vs. Letonia, un meci cât o campanie de calificare

*Foto: Denisa Popşor

1 comentariu la aceasta stire:
  • Sepsi SIC Sf. Gheorghe dorin_breaz :

    Hai ROMANIA !
    Sunt convins ca Letonia are o echipa profesionista si vor juca la victorie dar, vor fi mai prudenti pentru ca nu-si doresc accidentari acuma cand sunt deja calificati. S-au chinuit cu Suedia acasa, iar noi am batut Suedia. Cu o aparare agresiva, cu increderea in victorie si cu suporterii in spate (nu doar cei din sala), putem invinge. Toata Romania baschetbalistica este cu voi.

    cu 10 ani în urmă (26.08.2014) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!