Stiri Vulturi

Mihai Silvășan: „Am început bine, însă apoi ne-a lipsit consistența”

Flaviu Ilie

Flaviu Ilie
07.11.2024

Mihai Silvășan: „Am început bine, însă apoi ne-a lipsit consistența”

U-BT Cluj-Napoca nu a reușit să își prelungească seria de succese în EuroCup. Campioana României s-a oprit la trei victorii la rând, după ce a fost învinsă de către Turk Telekom Ankara în etapa a șaptea a sezonului regulat. Scorul final al confruntării din Turcia a fost 99-80.

La finalul confruntării, Mihai Silvășan a apreciat evoluția uimitoare a lui Anthony Brown, remarcând că echipa sa a intrat bine de pe teren, dar nu a reușit să își păstreze consistența pe parcursul celor 40 de minute.

„În primul rând, felicitări echipei gazdă pentru această victorie. Au făcut un meci foarte bun din numeroase puncte de vedere. Este incredibil ce a reușit Brown în această seară. Acele procentaje sunt foarte greu de învins. Din păcate, n-am fost consistenți în apărare și am permis puncte ușoare. N-am comunicat prea bine și nu am fost agresivi. Ei au meritat victoria. Am început bine, am avut un mindset potrivit, însă apoi ne-a lipsit consistența. Am pierdut, trebuie să mergem mai departe și să muncim pentru a fi mai buni”, a spus Silvă, pentru u-bt.basketball.

În următoarea rundă din EuroCup, U-BT Cluj-Napoca primește vizita lui Lietkabelis, într-un duel programat miercuri, 13 noiembrie, de la ora 19:00. Până la acel meci, clujenii vor da piept cu CSU Sibiu, tot acasă, în Liga Națională.

*foto: u-bt.basketball

31 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    Ai n ai mingea
    da i la poarta
    Au dat mai multe cosuri decat noi
    Practic, nimic🤡

    cu 3 săptămâni în urmă (07.11.2024) Raspunde
  • boogie :

    Probleme
    Păi Silvă,problemele astea pe care le repeți

    cu 3 săptămâni în urmă (07.11.2024) Raspunde
  • boogie :

    Scuze
    Scuze,am apăsat greșit,deci revin.Problemele pe care le repeți după fiecare înfrângere,cine trebuie să le rezolve?Preparatorul fizic,președintele BT,etc?Sau tu?!!În sfertul 2 turcii au venit de la-2 la+8,iar tu nu ai nici o reacție,de problema asta nu spui nimic?!

    cu 3 săptămâni în urmă (07.11.2024) Raspunde
  • boogie :

    Iar am greșit
    Scuze,de la -9 la+2

    cu 3 săptămâni în urmă (07.11.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Delekon :

    Nah bro
    Am pierdut pentru ca am jucat consistent prost pe postul de SG, unde desi avem 4 jucatori cu CV si e locul de origine al antrenorului, nu reușim sa facem fata. Nici in atac, nici in aparare, nici in europa, nici in LN.

    Care e planul? O sa urlam la fiecare adversar care vine la noi gen Venetia doar doar nu ne-om face de rusine la final? Numai ca vine Oradea care nu are greata sa joace sub presiune.

    TLDR? Harvey trebuie inlocuit de urgenta cu un tanar brici in defensiva sau pierdem campionatul.

    cu 3 săptămâni în urmă (07.11.2024) Raspunde
  • Silvois :

    NU i nimic grav
    doar ca baietii care taie si spanzura pe la U BT, s o crezut mai destepti decat is. "Marii specialisti" in scouting pe banii bancii, o luat o pe scurtatura atunci cand o facut cumparaturile pentru sezonu asta, or citit numa CV-ul,crezand ca ala joaca singur, n o mai avut timp baietii sa faca munca temeinica de informare, bazandu se pe fler. Tot pe fler s au bazat si cand s au dispensat de Cate, nu mai era nevoie de el, doar voiau sa faca o adevarata "revolutie", un next level la club. Doar ca s au pacalit amarnic cu majoritatea celor adusi, hai sa zicem ca mai putin cu Simpson. Toata aceasta "munca" a lor reflecta autosuficienta crasa si superficialitate pana la cer. Pentru toate astea merita ceea ce se intampla in competitii si mai mult decat atat: merita sa vada Oradea campioana anu asta, cu jucatorii pe care ei i au considerat depasiti pentru U!

    cu 3 săptămâni în urmă (07.11.2024)
    • Bobiciupe:

      Silvois
      e acelasi lucru cu varu silvois? Te rog nu ma face sa rad ca am buza crapata

      cu 3 săptămâni în urmă (07.11.2024)
    Raspunde
  • Silvois :

    Bobi
    da te cu alifie de galbenele si nu rade, ca faci si riduri. Nu, pentru cultura ta generala, afla ca Silvois sunt eu, iar varu e ... varu. Parerea mea despre echipa din sezonul asta e clara si defavorabila, la cat de prost joaca, n au cum sa dreaga busuiocul prea tare in sezonul actual. Ok, e posibil sa ne calificam, cumva, in play off ul Eurocup, dar mai mult pe situatii de conjunctura. In ce priveste campionatul, sunt suficient de sceptic in privinta capacitatii echipei de a l castiga anul asta, Oradea mi se pare suficient de experimentata si echilibrata sa poata emite pretentii serioase in fata unei echipe care traieste mai mult din amintirea gloriei de altadata si din sclipiri individuale. E doar parerea mea, evident ca poti avea o cu totul alta imagine despre ce se intampla. Poti sa te si amuzi, dar ... ai grija de crapaturi, sa nu se agraveze!

    cu 3 săptămâni în urmă (07.11.2024)
    • varu silvois:

      Multe echipe adverse
      Ajung la procentaje deosebite in compania noastră. De exemplu Valencia s-a chinuit cu Aris dar cu noi au avut procentaje incredibil. Ei, daca la fotbal se zice că ratările nu le poți antrena, la baschet poți evita aceste lucruri, daca .... . Nu vrea sa mă leg ee Silvasan, am făcut-o de atâtea ori dar suntem orbito de patima și patriotism local încât mai bine ne înjurăm între noi (unii păduchi) decât sa fim obiectivi și pertinenți.

      cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024)
    Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca R Razvan :

    specialisti de tastatura
    multi specialisti pe aici, din aia care comenteaza doar la infrangeri, plangand dupa echipa de anul trecut (mi-ar placea sa vad si niste comentarii pertinente, bazate pe cifre / fapte nu pe pareri) - Cel mai bun exemplu e Selley, care e o umbra palida fata de ce a fost anul trecut (anul trecut 14 pct/ 45,8% de la 3, meciuri castigate de el pe final, la 5,4 pct / 26% de la 3. Intreb aici filozofii de serviciu, cine e de vina pt asta? Scoutingul, antrenorul, karma?

    Ideea e ca nu ai nici o garantie ca un jucator va performa la fel in sezonul urmator. In plus, daca te uiti la celelalte echipe, toate s-au intarit. Pe Bourg nu ai batut-o 2 ani la rand, ce te face sa crezi ca ai fi reusit cu aceasi echipa ca anul trecut? Cand ei sunt mai buni ca anul trecut!
    A doua dezamagire pt mine e Hervey - mult sub statiticile lui de anul trecut (cam la jumatate), mult sub ce a aratat in meciurile din presezon. Si deja au trecut niste meciuri (suficiente) cat sa iti revii...
    A treia dezamagire e tactica cu "lasa-i sa arunce de la 3, ca nu le intra - vezi mediile din celelalte meciuri". Daca ii lasi sa arunce liberi si le intra, castiga increde si te termina- de aceea toate echipele au procentaje mai bune cu noi de la 3!

    De fapt in Eurocup stam dezastros la :
    - TO (loc 19)
    - procentaj 3 pct (loc 17)
    - mingi furate de adversari (20)
    - procentaj la 3 pct al adversarilor (17)
    E drept, ne concentram pe caciula
    - puncte - loc 4
    - eficienta (loc 5)
    - procent 2 pct (loc 2)
    - recuperari (loc 2)
    - recuperari permise (loc 2)
    - procentajul adversarilor de la 2 pct (loc 4)
    - To adversarilor (loc 7)
    Statistic stam f bine, cu putina atentie la 3 pct (ofensiv si defensiv) tot ar fi perfect. Cu un Seeley de anul trecut si un Hervey mai aproape de ce presta anul trecut (13 pct in BCL). Restul jucatorilor sunt aproximativ la cifrele lor de anii trecuti - inclusiv Sasu sau Stephens - aici depinde si de ce asteptari ai avut de la ei!
    Sa nu uitam, obiectivul e primele 6 = calificarea in Play off, lucru mai mult decat realizabil. Daca se intampla si cele cateva conditii (3 pct, Seeley si Harvey) vom fi si mai sus.

    cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024)
    • Bobiciupe:

      ai uitat de antrenori
      eu i-as numi pe cei 2 silvois: unul principal si celalat secund. Unul stie scrie, celalat citi

      cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024)
    • 'mpepo:

      Foarte bună analiză
      Și foarte documentată. Citind-o, cred și eu că obiectivul de a fi în primele șase echipe în EuroCup este realizabil. Mai ales că, în afara Valenciei, nicio echipă nu mi se pare imbatabilă. Într-adevăr, profesionalismul staff-ului tehnic e determinant. Sper să-l evidențiem.

      cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024)
    • CS Universitatea Cluj-Napoca ovidiu89:

      Faină analiza
      Între timp hervey a plecat. Sincer dezamăgirea mea e seelley nicidecum alți jucători. Ca nu-mi place mie de zack e altceva. Din păcate hervey nu a reușit să se adapteze cred sau să înțeleagă ce vrea silvășan. Jarell nu știa apărare dar de trei aruncă numa să fie singur. 27 pcte a avut în meciul recent.

      cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024)
    • pipzn:

      Re
      Din punctul meu de vedere, acum ca ne apropiem de sfarsitul turului in EuroCup, clasamentul de acum pentru primele 4 il vad ca final pentru faza asta cu turcii de asemenea posibil pe locul 5. Iar pentru locul 6 va fi o lupta apriga in care sigur nu va mai depinde doar de noi. Daca nu vor fi modificari (inclusiv in lot ca de conducere sigur nu poate fi vorba) de forma, ma indoiesc ca vom trece mai departe. Eu m-am "calmat" si voi incerca sa ma bucur de baschet, daca nu cel aratat de "U" macar cel arat de altii. Chiar ma gandeam ca nu are rost sa mai comentez o perioada pe aici pentru ca doar m-as repeta in constatarile mele pentru ca nu vad absolut nimic schimbat.

      Statistici care pot fi interpretate cum vrem ca altfel, realitatea este ca suntem mai la coada clasamentului si cam in concordanta cu ce jucam in realitate. (Am vazut victoria cu italienii din sala, iar acasa m-am mai uitat inca de doua ori in reluare, odata la tot meciul, a doua oara la ultimul sfert. Si tot nu imi vine sa cred ca s-a castigat acel meci. Cred ca sala prin presiunea pusa pe adversar si pe arbitrii a castigat meciul).
      Revenind la statistica:
      -degeaba te mandresti cu recuperari multe daca ulterior iti bati joc de posesie si te ingropi in mingile pierdute sau in ratari.
      -degeaba ai procent foarte bun la 2 puncte (apropo, cu turcii dupa primul sfert aveam 84%, procent pe care eu nu l-am mai vazut decat la Real Madrid in Euroliga acum cateva sezoane) daca adversarii dau de 3 fara probleme si mult (in ultimul meci noi am avut 5 cosuri ei 14. Si asta se intampla si la altii, nu? grecii au castigat la francezi cam cu aceleasi numere la partea cu reusitele de afara. Scorul a fost mai strans acolo pentru ca la francezi in rest le-a cam intrat bine restul aruncarilor)
      -nu stiu cu ce suntem mai buni ca le permitem adversarilor sa dea mai putin de 2 puncte atat timp cat ei ne dau de 3 suficient :)) si castiga meciul...
      -iar la partea cu diverse calcule de +/- am mai spus-o cu alte ocazii: nu stiu cum se calculeaza in realitate dar pentru mine e ca in bancul ala: "operatia a reusit, pacientul este mort". Suntem in top la eficienta dar meciurile sunt pierdute sau castigate nu stiu cum. Doar cu Hamburg mi s-a parut clar, cu restul mult noroc.

      In final: Habar nu am ce e cu Hervey mai ales ca am mai spus ca refuz sa ma mai uit la filmuletele de prezentare si nu am vazut nici meciurile lui din presezon. Stiu doar ca senzatia pe care o am e ca acest jucator nu si-a dorit si nu isi doreste cu adevarat sa joace aici. Aproape mi-a amintit de croatul Sakic pe fata caruia am vazut in multe meciuri la sala lehamitea.

      Si, din pacate, atunci cand nu trage toata echipa cum trebuie se intampla.... lucruri: a fost sezon in care Richard a tras din plin in campionat, meciuri europene si pentru nationala si s-a cam rupt; apoi a fost randul lui Guzman, daca o tin tot asa cred ca va veni si randul lui Mokoka.

      Iar la partea cu ignorarea campionatului (despre care am comentat la alt topic) am avut o confirmare indirecta direct din contul FB a lui "U", azi. Deja vorbeau si promovau intens meciul cu lituanienii "uitand" ca pana atunci este meciul cu Sibiul, meci care nu cu mult timp in urma mai provoca frisoane suporterilor. Au revenit cand ceva suporter le-a atras atentia ca ar trebui sa o luam totusi "cronologic".

      cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024)
    • U BT Cluj-Napoca Delekon:

      Inainte
      De a arunca cu prea multa balega dupa Seeley, luati in considerare ca omul planuia sa se se retraga vara asta, si de aici lipsa de conditie fizica si performanta.

      Cred ca ne-a facut un favor ca mai trage un sezon si ca ar trebui sa profitam de experienta lui chiar daca nu marcheaza.

      cu 3 săptămâni în urmă (09.11.2024)
    • boogie:

      Favor
      Da,ne face un mare favor Seeley.Noi îi dăm 10000 euro pe lună și el nu livrează absolut nimic.Mare,mare favor...

      cu 3 săptămâni în urmă (09.11.2024)
    Raspunde
  • CS Universitatea Cluj-Napoca ahile89 - :

    Apropo
    Sunt dispus să fac pariu ca unde va merge el va face treaba. Sigur cu Silva nu s-au pupat la despărțire. Mie îmi pare rău de el dar din păcate nu pare să se fi potrivit pe stilul lui grande couch și nici cu restul nu prea s-a simțit bine pe teren. Baftă băiete.

    cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    Zenk iu
    4 biin uit as

    cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024) Raspunde
  • Silvois :

    Am doua raspunsuri
    Bai, Bobi, vad ca ai o obsesie cu cei doi Silvois, te asigur ca nu facem tandem, nu suntem aceeasi persoana, nici macar nu cred ca ne am manifestat pe aceeasi lungime de unda. Da tie ce ti mai fac crapaturile, ma tem ca ti s au adancit, prea razi cu pofta pe aici!
    (Al doilea raspuns) Specialistule, tu cand ti ai ales nevasta/prietena, ai ales o de pe site urile de lipeli pe baza datelor biometrice sau a fost nevoie sa va vedeti, simtiti, sa aveti acea "chimie" intre voi?! Sa stii ca e cum spune pipzn, statisticile sunt importante, dar nu sunt totul. Degeaba imi prezinti tu mie acele statistici care spun ca echipa joaca aproximativ la fel ca altadata, ca nu e asa, iar adevarul se ascunde undeva dincolo de statistici. Uite, ca sa intelegi de unde vine nemultumirea mea, in primul sezon de Eurocup am pierdut meciuri la greu, dar nici o secunda nu mi a trecut prin cap sa contest echipa, antrenorul (apropo, am fost mereu sustinatorul infocat al lui Silva). Am iubit acea echipa pentru sacrificiul de care era capabila, pentru liderii adevarati pe care i avea in teren, nu pentru statistici mai bune.
    Si o ultima clarificare: niciodata nu m am dat specialist, sunt departe de a fi, dar am capacitatea de discernamant a cuiva care iubeste sportul si baschetul, zic eu, intr un fel rational. Crede ma, sunt primul care ar vrea ca tu sa ai dreptate. Toate cele bune!

    cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024)
    • varu silvois:

      Silvois
      Crezi ca e necesar sa te explici in fata unor unor oua de larva? Lasa gazul lampant sa-si faca efectul si larvele dispar de la sine, in neant.

      cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024)
    • Silvois:

      Pai
      aici discutam/dezbatem, cel putin eu, nu dau cu bota. Respect parerea fiecaruia, nu sustin ca detin adevarul absolut, sunt convins ca adevarul poate fi undeva la mijloc. Si nu mi permit sa jignesc.

      cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      O da...
      Cică "nu-mi permit sa jignesc", dar dai aere de superioritate persiflând. Și mai zici că esti rațional, dar nu dai dovada de rațiune, ci de parerologie. Acea "chimie" care nu e la fel sezonul asta nu tine de rațiune, cifre, ci de păreri. Păreri subiective, care se bazează pe orice altceva decât pe cifre, adică pe ceva real, calculabil, măsurabil.
      Știu că statistica nu e totul, se vede că echipa nu are aceași chimie, dar eu văd și îmbunătățirile fata de anul trecut când, sa fie sinceri, am avut câteva victorii neașteptate, neverosimile sau chiar nemeritate (după tot jocul. Dar rezultatul e cel care rămâne și victoriile au venit pe mana alor noștri, pe dăruirea și lupta lor - bravo lor! Dar nu poți să te aștepți că acest lucru sa se întâmple la nesfârșit.
      Aspect sa revii la niste comentarii pertinente și fără jigniri, nu poți avea o discuție inteligenta bazată pe "păreri"

      cu 3 săptămâni în urmă (08.11.2024)
    • Bobiciupe:

      familia silvois
      Nici eu nu imi permit sa jignesc, dar prosti mai mari decat voi am mai intalnit unul singur pe FB. Coincidenta oare?

      cu 3 săptămâni în urmă (09.11.2024)
    • Silvois:

      Ba, bobi ciupe
      hamster hranit cu coji de cartofi, aruncate de la puscarie. Nici eu nu te jignesc acum, spun doar adevarul: un prost mai mare decat noi, stie toata lumea, esti doar tu, fraiere! E ultima replica pe care ti o dau, nu pot sa ma cobor decat cu mare efort la nivelul tau. Si ultima recomandare pentru tine, te rog trateaza ti dracului crapatura de pe buza, se vede deja din avion.

      cu 3 săptămâni în urmă (09.11.2024)
    • Silvois:

      de la
      puscaria din Gherla sunt cojile, pentru conformitate. Fraiere care esti!

      cu 3 săptămâni în urmă (09.11.2024)
    • Bobiciupe:

      silvoita
      Tot prost esti, indiferent de cate jigniri academice scrii.

      cu 3 săptămâni în urmă (09.11.2024)
    • Silvois:

      Bobi, dragule
      imi cer scuze pentru jignirile aduse!

      cu 3 săptămâni în urmă (09.11.2024)
    • Bobiciupe:

      silvois
      Nu conteaza, ramai la fel de prost

      cu 3 săptămâni în urmă (09.11.2024)
    Raspunde
  • Silvois :

    Iti dai seama, nu?
    Acum oricine isi poate da seama cine e prostul dintre noi doi ... Sa fii iubit!

    cu 3 săptămâni în urmă (09.11.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca John Ioan :

    E dificil
    Sezonul asta clar va fi sub cel de anul trecut, dar totusi sper la o calificare in playoff in Eurocup (de pe 6 sau 5 in cel mai bun caz, fiindca mai sus slabe sanse), si in campionat sa castigam chiar si daca mai greu contra oradenilor. Ei au echipa mai buna pe cand noi mai slaba ca anul trecut, dar sper sa ne mobilizam si sa mai crestem pana atunci, totusi avem jucători buni.
    Pe langa unele transferuri ratate (sper sa putem sa luam pe cineva cat de cat decent in locul lui Hervey), un mare ghinion e si accidentarea lui Petrica… pe cand incepea sa isi intre si el in mana a avut ghinionul asta…
    Cred ca nici n are asa rost sa spun ca ar fi fost un mare plus nu doar in campionat, dar si in Eurocup. Daca mai tineti minte si anul trecut a inceput prin noiembrie sa isi dea drumul sa joace tot mai bine, chiar daca la inceputul sezonului nu a livrat mare lucru. Cred ca asa s-ar fi intamplat si acum.
    Una peste alta, daca marele maestru chiar e asa scula cum se crede sa-l vedem cum gestioneaza situatia.
    Haide U!

    cu 3 săptămâni în urmă (10.11.2024) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca studentU :

    @baschet.ro
    nu mai exista moderare pe site?

    cu 3 săptămâni în urmă (11.11.2024) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!