România a reușit să obțină al doilea succes la rând din prima fază a pre-calificărilor pentru Campionatul Mondial de Baschet Masculin. Tricolorii au trecut de Luxemburg, în deplasare, cu 84-78. Deși au avut un avans confortabil pe aproape toată durata partidei, Vulturii au avut emoții pe final, după un run de 10-0 al adversarilor.
La final de meci, Mihai Silvășan s-a arătat mulțumit de evoluția elevilor săi, precum și de atitudinea celor din lot în perioada de cantonament dedicată acestei ferestre internaționale.
„Sunt foarte bucuros pentru această victorie și pentru că am încheiat această deplasare cu două victorii importante în economia calificării. Evident, nu s-a terminat încă. Mai avem de disputat un meci, acasă cu Norvegia și trebuie să îi învingem ca să ne calificăm. Ce au arătat băieții în această perioadă, atitudinea lor și felul în care au fost împreună, ne dă semne de optimism pentru următorul meci și pentru mai departe.
Azi au fost două momente importante când cei din Luxemburg au revenit la patru puncte diferență în spatele nostru. Am stat calmi, ne-am văzut de joc și nu ne-am panicat, ceea ce a fost foarte important. Am reușit să ne apărăm și să înscriem coșuri în momente importante și, până la urmă, asta ne-a adus victoria și suntem extrem de fericiți. Felicit încă o dată băieții fiindcă ei au depus efortul acolo pe teren. Au făcut o treabă minunată și au avut o atitudine extrem de bună în toată această perioadă”, a spus selecționerul naționalei României.
Mihai Silvășan revine pe banca tehnică a lui U-BT Cluj-Napoca cu un meci în EuroCup. Campioana României dă piept cu Aris Salonic într-un meci programat joi, 28 noiembrie, de la ora 19:00, în BTarena.
*foto: fiba.basketball
BAXI Manresa, echipa lui Emi Cățe, păstrează șanse la primul loc în grupa d...
BAXI Manresa, echipa lui Emi Cățe, păstrează șanse la primul loc în grupa d...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!