Naționala României are prima șansă la câștigarea Grupei B din ultima fază a precalificărilor pentru Cupa Mondială din 2027. După victoria de ieri seară, 6 august, contra Ungariei, scor 76-64, în fața unei asistențe reduse în Oradea Arena, tricolorii au ajuns la un bilanț de două victorii din tot atâtea meciuri.
După meci, Mihai Silvășan, selecționerul naționalei, a fost vizibil entuziasmat de victoria obținută și a avut doar cuvinte de laudă la adresa elevilor săi. „Silvă” este de părere că România a fost echipa mai bună, deși a remarcat câțiva jucători valoroși și din tabăra adversă.
„În primul rând, mă bucur foarte mult pentru victorie. Țin să îmi felicit băieții pentru atitudinea și spiritul de luptă de care au dat dovadă. Cred eu că am fost echipa mai bună, din punct de vedere fizic, în primul rând – i-am dominat la recuperări. Am pus o presiune constantă pe jucătorii lor-cheie și nu i-am lăsat să își facă jocul. Ei au, în Zoltan Perl și David Vojvoda, doi jucători extrem de talentați. Perl este unul dintre cei mai buni marcatori din Champions League în fiecare sezon.”
Tehnicianul a evidențiat atitudinea arătată de tricolori, pe care a numit-o una exemplară, și s-a declarat mulțumit de faptul că România a reușit să limiteze Ungaria la doar 64 de puncte.
„Am reușit să îi oprim, am reușit să le ținem echipa la 64 de puncte, ceea ce mă bucură enorm. Băieții au arătat o atitudine exemplară – inclusiv cei care au jucat mai puțin. Cei de pe bancă s-au bucurat pentru colegii lor, iar asta cred eu că ne-a adus acest 2-0 în campania de calificare. Încă din prima zi de antrenamente au arătat o dorință de muncă și o atmosferă foarte, foarte bună.”
Nu în ultimul rând, Silvășan a transmis un mesaj de echilibru și le-a reamintit jucătorilor că nimic nu este încă decis.
„Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, încă nu am terminat. Evident că este un lucru foarte bun că suntem la 2-0 în acest moment. Însă nu ne gândim la calificare, nu ne gândim la locul pe care vom termina. Ne gândim doar la ce urmează. Acum urmează o zi de pauză, după care vom reîncepe antrenamentele. Trebuie să luăm pas cu pas lucrurile, să fim cea mai bună versiune a noastră la fiecare antrenament și să ne luptăm la fiecare meci pentru a obține victoria.”
„Mă gândesc că într-o zi suntem mai bine din punct de vedere ofensiv, în alte zile mai puțin. Lucrurile acestea nu le putem controla mereu, însă atitudinea noastră o putem controla. Și pe asta punem accent în această campanie”, a spus Silvă, la finalul meciului, potrivit FRB.
Naționala României are programat următorul meci miercuri, 13 august, de la ora 19:00, tot în Oradea Arena, împotriva Macedoniei de Nord.
*Foto:Fiba
Două victorii din tot atâtea posibile pentru România în precalificările pen...
Mihai Silvășan, înaintea partidei cu Ungaria: „Privim cu încredere la acest...
Bobe Nicolescu: „Sper că vom putea face un joc bun”
Două victorii din tot atâtea posibile pentru România în precalificările pen...
Bobe Nicolescu: „Sper că vom putea face un joc bun”
Mihai Silvășan, înaintea partidei cu Ungaria: „Privim cu încredere la acest...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!