Stiri Vulturi

Mirel Dragoste: „Avem un avantaj mare față de Cipru și de Slovacia”

Bogdan Isailă

Bogdan Isailă
11.08.2019

Mirel Dragoste: „Avem un avantaj mare față de Cipru și de Slovacia”

România a început perfect faza a 3-a a precalificărilor pentru EuroBasket 2021 și a obținut două victorii concludente, în deplasare cu Cipru și pe teren propriu în fața Slovaciei. Despre startul din această campanie a echipei naționale de baschet masculin a vorbit Mirel Dragoste, pentru site-ul oficial al lui SCM Timișoara, noua lui echipă de club.

„După primele două partide cu echipa națională de seniori a României, suntem liderii grupei. Am avut două meciuri destul de grele, mai ales fizic, dar am trecut cu bine peste ambele. S-a acumulat un pic oboseală, pentru că perioada dintre dispute este scurtă și antrenamentele au fost foarte intense, dar acum avem o scurtă pauză, apoi ne vom pregăti pentru celelalte două meciuri rămase de disputat.”

Fundașul român în vârstă de 25 de ani îi vede pe „Vulturi” în pole position pentru calificare în grupa principală de calficare pentru EuroBasket:

„Avem un avantaj mare față de Cipru și de Slovacia, pentru că am câștigat la multe puncte diferență, atât în deplasare, cât si acasă. Lucrul acesta nu face decât să ne motiveze și cu siguranță nu ne vom culca pe o ureche. Vrem să câștigăm cu orice preț și urmatoarele două partide, să fim lideri necontestați ai acestei grupe și să ne îndeplinim obiectivul propus.”

Mirel Dragoste a încheiat cu o descriere a actualei echipe naționale:

„Suntem o echipă națională tânără, omogenizată, care vrea să câștige fiecare minge, fiecare posesie și fiecare meci, așa încât la final să ne atingem obiectivele.”

foto: fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!