Sezonul 2024-2025 al Ligii Naționale de Baschet Masculin se apropie de sfârșit, iar treptat vom rămâne doar cu amintirile lăsate de echipele care și-au depășit așteptările și de cele care nu au reușit să își atingă potențialul. De asemenea, campionatul intern s-a bucurat de prezența unor jucători străini de excepție, al căror impact asupra ligii va rămâne greu de egalat. În acest context, redacția baschet.ro a realizat un articol bazat pe opiniile personale, în care sunt evidențiați premianții și dezamăgirile sezonului.
Flaviu Ilie: În mod normal, pentru mine, titlul de MVP al sezonului are ca principal candidat liderul celei mai bune echipe. Situația stă puțin diferit, întrucât Oradea a fost dirijată de forța grupului în acest an, nu de individualități. Astfel, am mizat pe Cornelius Hudson, care a avut unul dintre cele mai bune sezoane statistice din istoria recentă a LNBM: lider la puncte și eficiență, top trei la recuperări, procentaje impresionante, meciuri memorabile din plin și a fost omul de vârf pentru revelația stagiunii.
Bogdan Isailă: Kadre Gray. Baschetbalistul de la Vâlcea este, în opinia mea, cel mai valoros jucător al sezonului în Liga Națională de Baschet Masculin. A avut parte numai de prestații solide, fiind motorul echipei sale, care a încheiat pe podium. La toate capitolele statistice a fost în vârful ierarhiei, iar, în plus, a reușit să marcheze într-un meci 50 de puncte. Chiar dacă acel meci a avut multe reprize suplimentare, performanța rămâne una notabilă.
George Grigore: Deși, în mod tradițional, acest premiu merge către cel mai bun jucător al campioanei, de această dată consider că ar fi nedrept să ne ghidăm strict după acest criteriu. CSM Oradea nu a avut un singur om de care să depindă întregul colectiv, ci patru jucători care au contribuit în mod egal la succesul echipei, cu statistici apropiate: Kris Richard, Donatas Tarolis, Travante Williams și Sayeed Pridgett.
În acest context, cred că premiul de MVP al sezonului 2024-2025 ar trebui să meargă, în opinia mea, către Cornelius Hudson, care a avut cel mai bun sezon al carierei la CS Vâlcea. Acesta și-a menținut constanța în evoluții și și-a ridicat nivelul de joc în meciurile împotriva principalelor contracandidate la titlu. Baschetbalistul a fost un adevărat coșmar pentru U-BT Cluj, care a încasat, în cele două întâlniri directe, 65 de puncte doar din partea sa. Americanul a înregistrat medii de 22.1 puncte, 8.3 recuperări, 3.9 pase decisive și 2.0 intercepții, pentru un indice al eficienței de 25.8.
Flaviu Ilie: De data aceasta, trebuie să merg pe mâna câștigătorilor din sezonul regulat. Cristian Achim a condus Oradea către o nouă stagiune de top, iar echipa a avut o serie de-a dreptul dominantă. Desigur, înfrângerile au apărut eventual, dar asta într-un moment în care pare că bihorenii au luat piciorul de pe accelerație la adăpostul unui avans consistent în fruntea ierarhiei.
Bogdan Isailă: Aici este destul de simplu. Antrenorul care a câștigat sezonul regulat primește această distincție. Cristian Achim a reușit să creeze o echipă și un joc cu care CSM CSU Oradea a dominat destul de copios sezonul regulat al Ligii Naționale de Baschet Masculin. Astfel, distincția merge fără doar și poate către Cristian Achim.
George Grigore: CSM Oradea a dominat autoritar sezonul regulat al Ligii Naționale, pierzând doar trei partide din 30. Mai mult, echipa a avut un parcurs perfect până în etapa cu numărul 17. Bihorenii au făcut față cu brio pe ambele fronturi, luptând atât în campionat, cât și în FIBA Europe Cup, unde au fost foarte aproape să avanseze între cele mai bune opt echipe. O bună parte din merite i se cuvin lui Cristian Achim, care este, fără îndoială, cel mai în măsură să primească premiul de „Antrenorul Anului”. Totuși, singurul minus al roș-albaștrilor în acest sezon este înfrângerea din finala Cupei României, o competiție pe care aveau toate atuurile să o câștige, ajungând astfel la un total de nouă finale pierdute.
Probabil că o mențiune specială ar putea primi și Ainars Bagatskis, antrenorul celor de la Voluntari, care a reușit să transforme radical jocul acestora și să facă din ei o adevărată forță ofensivă. Letonul a reușit să-și adjudece două trofee doar până în acest moment, impunându-se atât în ENBL, cât și în Cupa României, unde a învins principalele favorite: U-BT Cluj și CSM Oradea.
Flaviu Ilie: CS Vâlcea. Fără doar și poate, lupii negri au fost surpriza plăcută a acestei ediții. Cu o campanie surprinzător de bună de achiziții, echipa s-a instalat între forțele campionatului nostru și și-a dominat în multe rânduri oponenții, reușind succese de marcă în fața celor doi granzi ai campionatului. Trebuie menționat și aportul antrenorului Arturo Alvarez, a cărui numire din vară a fost privită cu mult scepticism.
Bogdan Isailă: Rapid București. Echipa din capitală s-a transformat radical și, la începutul sezonului, nu se afla printre favoritele la a prinde play-off-ul. Giuleștenii au început foarte bine stagiunea și au stat mult timp în vârful clasamentului. În urma accidentărilor apărute, Rapid a mai redus motoarele, dar nu a avut emoții în a-și asigura un loc în play-off.
George Grigore: Fără niciun dubiu, merg pe CS Vâlcea 1924. „Lupii Negri”, alături de antrenorul Arturo Alvarez, au reușit să surprindă pe toată lumea printr-o creștere spectaculoasă a jocului. De la locul 13 în sezonul precedent, au ajuns să învingă echipe precum CSM Oradea și U-BT Cluj, rezultate care i-au propulsat între primele trei clasate la finalul sezonului regulat, pierzând la limită poziția a doua.
Flaviu Ilie: Aurelian Gavriloaia. Transferul la Rapid a fost o gură de aer bine-venită pentru Gavriloaia. Deși a fost un om important și la Sibiu, acesta pare că a deblocat un nou nivel în tricoul giuleștenilor, fiind liderul echipei în rândul autohtonilor. Aurelian a crescut vizibil, în special la nivel defensiv, demonstrând versatilitate la acest capitol, dar nici creșterea ofensivă nu trebuie omisă, el reușind să își dubleze cifrele din ediția precedentă, în timp ce a fost o piesă de bază în angrenajul unei echipe care pare că și-a depășit așteptările.
Bogdan Isailă: Aurelian Gavriloaia. A ajuns căpitanul lui Rapid, lucru care l-a ajutat cu siguranță. Și-a dublat cifrele statistice față de sezoanele precedente și a încheiat cu 8.6 puncte, 4.4 recuperări și 1.1 pase decisive, fiind de multe ori elementul necesar în angrenajul Rapidului pentru a bifa victorii.
George Grigore: Nu am remarcat neapărat un jucător care să fi avut o creștere semnificativă în actuala stagiune. Totuși, voi merge pe mâna lui Cătălin Baciu, care, la vârsta de 36 de ani, pare că se află la apogeul carierei. Acesta a evoluat în acest sezon pentru două echipe, CSM Constanța și FC Argeș Basketball. Românul a reușit să își ridice considerabil nivelul de joc față de ediția precedentă, lucru surprinzător având în vedere vârsta înaintată la care se află, și este în top 3 cei mai buni marcatori ai piteștenilor. A bifat 29 de partide în campionat în sezonul 2024/25, înregistrând medii pentru cele două echipe de 11.2 puncte, 6.3 recuperări, 1.2 pase decisive, 0.5 intercepții, 0.7 capace și un indice de eficiență de 14.3.
Aruncând o scurtă privire asupra statisticilor din sezonul trecut, când evolua pentru CSM Oradea, observăm că Baciu înregistra 9.1 puncte, 6.8 recuperări, 0.7 pase decisive, 0.6 capace, 0.5 intercepții și un indice de eficiență de 1.5, așadar, se poate remarca o creștere clară în jocul său.
De asemenea, cred că în acest top ar trebui menționate și două nume de jucători tineri de mare perspectivă. Primul este David Rașoga, care, la doar 17 ani împliniți în acest an, și-a făcut un loc important în lotul Ploieștenilor, evoluând în nu mai puțin de 25 de partide în acest sezon. Nu în ultimul rând, l-am remarcat pe Albert Stan, în vârstă de 20 de ani, unul dintre titularii echipei Steaua București, care a reușit să adune minute prețioase în toate meciurile acestui sezon.
Flaviu Ilie: Cu părere de rău, acest premiu negativ merge către Dinamo București. Deși echipa a avut suficiente momente bune de-a lungul sezonului, acestea nu au fost suficiente pentru o clasare în play-off. De apreciat este că echipa a evoluat și în cupele europene, însă așteptările create, mai ales de numirea lui Roger Grimau, nu au fost atinse. Este păcat că un brand atât de mare pentru baschetul românesc nu a putut duce măcar la pasul următor proiectul început cu un nume important din baschetul european.
Bogdan Isailă: Aici nu pot să mă gândesc decât la Dinamo București. Din nou, echipa din Ștefan cel Mare a schimbat antrenorii, iar rezultatele nu au venit conform așteptărilor. Dinamo a încheiat pe poziția a 12-a în sezonul regulat și acum trebuie să lupte pentru a supraviețui în ligă.
George Grigore: Nu cred că am putea discuta despre altcineva decât Dinamo București. „Dulăii”, ca aproape în majoritatea ultimelor sezoane, au plecat la drum cu obiective mărețe, cu un antrenor cu un nume important în baschetul european, Roger Grimau și cu un lot decent pentru calificarea în play-off. Cu toate acestea, etapele au trecut, spaniolul a renunțat între timp la marele proiect care părea promițător la sosirea sa, iar Dinamo s-a văzut, la finalul sezonului regulat, mai jos decât și-ar fi putut imagina chiar și în cele mai negre vise, pe locul 12. Practic, mai aproape de retrogradare decât de play-off.
Flaviu Ilie: Această distincție nu este niciodată ușor de acordat, dar totuși suntem nevoiți să o facem. Deși nu a petrecut întreaga stagiune în LNBM, cred că Justin Edwards, un jucător care a impresionat în trecut în România, nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor din momentul transferului la Petrolul. Deși echipa era departe de a avea pretenții, pare că Edwards nu a reușit să își aducă suficient aportul încât să aducă măcar o rază de lumină pentru galben-albaștri.
Bogdan Isailă: Aici nu pot nominaliza strict un jucător. Singura mea dezamăgire este legată de tinerii jucători români, care au confirmat în sezoanele precedente la nivel de primă ligă, iar în această stagiune nu au mai primit credit.
George Grigore: Personal, nu am remarcat neapărat un jucător care să fie o adevărată dezamăgire. Totuși, pentru a răspunde și la această ultimă întrebare, mă voi îndrepta către Toarlyn Fitzpatrick, de la care mă așteptam să își pună mai mult amprenta asupra jocului Oradiei. Jucătorul american a mai evoluat în LNBM pentru FC Argeș Pitești și, în sezonul anterior, pentru Rapid București. În cele trei sezoane petrecute în România, a avut prestații impresionante, adunând 73 de meciuri și înregistrând medii de 9.6 puncte, 6.0 recuperări și 1.9 pase decisive.
Probabil stilul lui Cristian Achim nu se pliază foarte bine pe caracteristicile acestuia, Fitzpatrick având în acest sezon doar 3.8 puncte, 2.7 recuperări și 1.2 pase decisive pe meci. Trebuie menționat, totuși, că aceste statistici au fost acumulate în doar 10 partide, el sosind pe parcursul actualei stagiuni la vicecampioana României.
*Foto: Facebook/CS Vâlcea 1924
1 comentariu la aceasta stire:
Evaluări
cu 1 lună în urmă (03.05.2025) RaspundeInteresant. Cornelius Hudson, Kadre Gray, Cristian Achim, CS Vâlcea 1924.
Vâlcea deja partout.
In mod cert, Cristian Achim e cel mai longeviv cu continuitate antrenor al unei echipe de baschet din Romania. A făcut cineva o evaluare a acestei reprezentări a sa în contextul mai larg al sportului românesc?
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!