Stiri Vulturi

Rolland Torok: „Ar trebui să revedem acest meci”

Rolland Torok: „Ar trebui să revedem acest meci”

CSM Constanța și-a trecut în cont a treia victorie stagională în LNBM, după 79-78 pe teren propriu în cursul serii de marți, 10 octombrie, în fața lui CSM Focșani.

După încheierea partidei, Rolland Torok a oferit câteva declarații pentru pagina de Facebook a clubului dobrogean:

„Victoria e victorie și, sincer să fiu, m-am așteptat să avem un meci dificil, pentru că e greu să te focusezi și motivezi contra unei echipe care nu se aseamănă cu precedenții adversari. Felicitări Focșaniului, au venit super motivați și au arătat că pot juca un baschet frumos și să lupte cot la cot cu orice echipă. Ar trebui să revedem acest meci, deoarece vom avea dueluri și mai grele și pe viitor să nu mai intrăm așa nemotivați pe teren. Ar trebui să fim concentrați timp de 40 de minute, să nu mai ajungem să câștigăm un meci în ultimele 30 de secunde.”

Baschetbalistul român a ținut să le mulțumească fanilor pentru sprijinul din finalul partidei:

„Tot timpul publicul ne ajută și poate ar trebui să le mulțumim chiar lor pentru că ne-am trezit în ultimele 30 de secunde și am câștigat. Sper ca la meciurile viitoare să ajungă chiar mai mulți oameni, să ne susțină de la început până la sfârșit. Le mulțumesc frumos că au venit!

Cred că o să treacă o seară până să ne liniștim toți după acest meci și o să ne bucurăm că am câștigat. Trebuie să vedem ce am greșit acum și să ne pregătim pentru următoarele meciuri.”

Torok a încheiat cu 11 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive și o intercepție, fiind mai eficient la aruncările din spatele arcului de cerc, unde a adunat 3/7.

CSM Constanța se va deplasa în fieful celor de la CS Vâlcea 1924 cu ocazia etapei a patra, de la finalul acestei săptămâni.

*foto: Facebook CSM Constanța Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!