Stiri Vulturi

România a pierdut duelul cu Spania la 41 de puncte diferență

Radu Bărăian

Radu Bărăian
04.09.2017

Reprezentativa masculină a României a fost o pradă mult prea ușoară pentru campioana en-titre a Europei, Spania, ibericii reușind să se impună într-o manieră categorică, la 41 de puncte diferență, scor final 91-50. Cu toate acestea, fanii prezenți la meci au avut parte de un start electrizant de meci, tricolorii reușind să țină piept lui Gasol și compania preț de 10 minute. 

Cu siguranță primul sfert al confruntării din Sala Polivalentă din Cluj-Napoca va rămâne mereu unul special în istoria baschetului românesc, atât prin atmosfera din tribune, cât mai ales prin prisma jocului prestat de tricolori și a modului în care s-a scurs scorul. Chiar dacă Rubio, Gasol și compania au avut un start mai bun, băieții noștri nu s-au intimidat și de la la un 5-11 au revenit imediat în joc, 11-11, în uralele unui public numeros și mai mult decât entuziasmat în fața celor întâmplate pe parchet. Mai mult de atât, cu aproximativ un minut și jumătate înaintea de finele primului act, Vlad Moldoveanu a dus-o pe România în avantaj, 19-18, printr-o aruncare de la mare distanță, iar vulcanul de sub Feleac a erupt imediat. În cele din urmă spaniolii au revenit din nou în avantaj, câștigând actul inaugural cu 21-19, însă adevărata gură de foc în cele 10 minute a fost naționala României de baschet masculin.

Actul secund a debutat în aceeași notă echlibrată, scorul devenind 25-24, însă din acel moment, în stil de mare echipă, campioana en-titre a Europei s-a desprins pe nesimțite, ducând avantajul la 10 puncte, 34-24, în mai puțin de 2 minute. Cu Marc Gasol, Ricky Rubio și Juancho Hernangomez în avangardă, gruparea pregătită Sergio Scariolo, asistat de pe bancă de Pau Gasol, menajat, și-a adjudecat sfertul cu numărul 2 cu un parțial de 20-8, având la pauză un ecart de 14 puncte, scor 41-27. Cel mai bun marcator al tricolorilor după primele 20 de minute a fost Vlad Moldoveanu cu 10 puncte puse pe tabelă. 

După revenirea de la vestiare, disputa dintre naționalele României și Spaniei a fost una fără istoric, în care băieții pregătiți de Scariolo au mărșăluit fără probleme spre cea de-a 3-a victorie din grupă. În sfertul cu numărul 3 elevii lui Marcel Țenter nu au contat aproape deloc, fiind depășiți categoric cu un parțial de 29-8, scorul înaintea decisvului fiind 70-35. Cu frații Hernangomez în prim-plan în cea de-a doua repriză, Spania a continuat recitatul cu un nou sfert câștigat, 21-15, și implicit adjudecarea partidei la 41 de puncte diferență, scor final 91-50. 

Punctele României în acest meci au fost marcate de Vlad Moldoveanu 15, Bogdan Nicolescu 6, Octavian Popa Calotă 6, Radu Paliciuc 5, Cătălin Baciu 5, Alex Olah 4, Andrei Mandache 3, Titus Nicoară 2, Rolland Torok 2 și Emanuel Cate 2. De cealaltă parte, de la spanioni s-au remarcat în mod special Juancho Hernangomez cu 18 puncte, Marc Gasol 11, Willy Hernangomez 11 și Joan Sastre cu 10. 

*Foto: Valentin Todea

2 comentarii la aceasta stire:
  • CS Universitatea Cluj-Napoca hunteru :

    Pe scurt...
    Spaniolii au foat niste domni, n-au vrut sa ne umileasca in fata propriilior suporteri. Gracias. Baietii nostri au facut ce au putut, asta e nivelul asta e capacitatea. Multumim. Am vazut un meci de baschet cu aer de eveniment civilizat, public decent, sala plina, etc.

    cu 7 ani în urmă (04.09.2017) Raspunde
  • CSM CSU Oradea nexco :

    Respect !
    P. Gasol nu a vrut sa ,, deranjeze" gazdele care l-au primit ca un ADEVARAT star . Asta inseamna sa fii : lord , sir ...... Recordurile pt. urmatorul meci .

    cu 7 ani în urmă (05.09.2017) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!