Duminică, 28 noiembrie, România se va duela cu Luxemburg în precalificările EuroBasket 2025. Din grupa Vulturilor mai face parte Albania, care o va întâlni pe Luxemburg joi, 25 noiembrie, pe teren propriu.
Cu această ocazie, pe site-ul oficial al Federației de Baschet din Luxemburg a apărut un interviu cu Ken Diederich, antrenorul principal al viitoarei adversare a tricolorilor. Acesta a vorbit despre felul cum decurge pregătirea și despre duelul cu Albania.
Am început săptămâna trecută. Toți jucătorii sunt prezenți, în afară de Malcolm Kreps și Ivan Delgado, care sunt accidentați. În prezent, pregătim ambele meciuri iar echipa este motivată, ca de-obicei. Jucătorii noștri profesioniști din străinătate vor ajunge mai târziu la lot, dar suntem obișnuiți cu acest lucru așa că pregătirea merge bine la momentul de față. În Albania vom efectua două antrenamente și apoi vom fi pregătiți de joc. Vom încerca să învingem o formație care a jucat la nivelul nostru în ultima perioadă. Albania a evoluat împotriva unor echipe puternice în ultimii ani și aceasta este o explicație pentru clasarea lor slabă însă, fără discuție, e o grupare pe care vrem să o batem. Joacă foarte fizic și știm că au avantaj sub panou. Încă nu știm dacă Dallas Moore, baschetbalistul lor naturalizat, va juca sau nu, detaliu care poate face diferența. Nouă ne lipsesc Oli Vujakovic, care a fost unul dintre cei mai buni jucători ai noștri în trecut, și Ivan Delgado. Mai mult decât oricând, relațiile puternice între noi vor fi necesare împotriva unui adversar fizic. Trebuie să jucăm rapid și, evident, să înscriem aruncările de la distanță pentru a avea o șansă de a câștiga.
De asemenea, Diederich a prefațat și confruntarea cu România, pe care o consideră favorită la calificarea în preliminariile EuroBasket 2025.
Suntem entuziasmați pentru acel joc, va fi extraordinar să evoluăm acasă, în fața propriilor suporteri. Sper ca sala să fie plină în duelul cu favorita grupei. Avem nevoie de susținerea celor din tribune pentru a avea cea mai bună performanță posibilă și vrem să le oferim fanilor o partidă excelentă. România este un adversar foarte puternic așa că trebuie să dăm maximul pentru a avea șansa de a ne împune.
Iată lotul naționalei din Luxemburg pentru disputa cu Albania:
Trei dintre acești jucători (Grun, Kovac, Laurent) evoluează în străinătate, în Germania, Olanda și Belgia. Din lotul lărgit mai fac parte Mathis Wolff, Kevin Moura și Max Logelin, care s-ar putea afla pe teren contra României.
Partida dintre Luxemburg și Albania are loc joi, 25 noiembrie, de la ora 19:00.
*foto: luxembourg.basketball
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!