Stiri Vulturi

România pierde clar în Ungaria și probabil va încheia pe poziția secundă în grupă

România pierde clar în Ungaria și probabil va încheia pe poziția secundă în grupă

România a avut o repriză secundă modestă la Szolnok și s-a văzut învinsă clar de Ungaria, 86-66, într-un meci disputat astăzi în Grupa E din precalificările pentru Cupa Mondială din 2027. În urma acestui rezultat, vecinii noștri pot prelua supremația în grupă după ultima etapă, având nevoie de victorie în Macedonia de Nord.

Partida de la Szolnok a început sub spectrul echilibrului, cu câteva schimbări la conducere, până la 10-10. Maghiarii au reușit un parțial de 6-0 apoi, la care răspunsul a venit de la Dragoș Lungu, marcator a patru puncte la rând. Gazdele au rămas la conducere până la finalul sfertului, dar Nandor Kuti, cu o triplă, a minimizat diferența după primul act: 19-18.

Sfertul secund a avut o desfășurare asemănătoare cu primul. Echilibru în prima sa parte, apoi o desprindere a maghiarilor, care au condus cu un maxim de șapte puncte, 38-31. Bogdan Popa, cu o triplă de efect, iar ulterior Kuti, cu două libere, ne-au adus din nou aproape pe tabelă. Reuvers a marcat și el două libere, ca prima secvență să fie închisă de coșul lui Cățe, din pasa de efect a lui Tudor Gheorghe: 40-38 la intrarea la cabine.

Nate Reuvers a fost primul marcator al reprizei secunde, la fel ca în prima. Băieții noștri nu au găsit drumul spre coș, iar același Reuvers și Benke au dus scorul la 49-38. Emi Cățe a spart gheața pentru trupa noastră, după mai bine de trei minute scurse de pe tabelă. Benke a rămas „on fire”, iar Ungaria atingea avantajul de 14 puncte. Elevii lui Mihai Silvășan și-au pierdut luciditatea și, după 30 de minute de joc, se vedeau conduși cu scorul de 66-43.

În ultimul act, două triple la rând ale lui Diculescu au reaprins speranța în tabăra noastră. Jocul a adus certitudinea că România nu se poate gândi la victorie, ci doar să apere avantajul de 12 puncte din tur. Au existat momente când totul părea posibil, dar mingile pierdute în ofensivă nu au facilitat acest lucru.

Emi Cățe a fost cel mai bun jucător al echipei noastre, cu 14 puncte, 8 recuperări și 2 pase decisive. Dragoș Diculescu a reușit 12 puncte, 5 recuperări și 5 pase decisive, iar Lucas Tohătan 10 puncte, 3 pase decisive și 2 recuperări.

Nate Reuvers a fost omul meciului, cu 25 de puncte și 5 recuperări. Zoltan Perl a reușit 16 puncte, 4 recuperări și 4 pase decisive.

Ungaria joacă miercuri, 20 august, în Macedonia de Nord, iar o victorie acolo le consolidează primul loc în Grupa E. În acest caz, România va ajunge în Grupa G, alături de Franța, Belgia și Finlanda. În caz contrar, naționala noastră merge în Grupa B, alături de Grecia, Muntenegru și Portugalia.

2 comentarii la aceasta stire:
  • Pop Dorel :

    Hunii, Fiba , Sectantii în negru!!!
    Mizerabili, domnilor de la Fiba când dracu o să vă sesizati și veți lua măsuri contra jegului unguresc, care huiduie un imn a unei țări din Comunitatea Europeană, să vedem ce măsuri veți lua, iar dacă nu sunteți ca ei. În legătură cu sectantii în negru ar trebui suspendați din viața sportivă. Acum inteleg cum a pierdut Macedonia la așa diferența mare de scor. Încă o dată Fiba, să vă fie rușine pentru că acceptați așa ceva. Scuzati unele greșeli sunt foarte nervos și frustrat, doamna Tocala ce măsuri veți lua????

    cu 10 ore în urmă (16.08.2025)
    • U BT Cluj-Napoca razv-an:

      Infrangere
      Nu de aia am pierdut. Am pierdut pt că am fost inexistenți in căciulă (11 coșuri de 2 pct, din care 7 de la Cate!!). Și un procentaj de 32 % la 2 pct. Din căciulă ungurii au dat 46 pct - fata de 16 noi.
      Și pt că la ei a jucat naturalization Reuvers de la Valencia... La noi de ce nu a jucat Richard? Că miercuri era în Oradea, la sala.


      Pt scandări și injurii și manifestări xenofobe Fiba trebuie sa ia masuri (pe buna dreptate) nu madam Tocală. Ea (sau burlacu) poate depune sesizare eventual

      cu 10 ore în urmă (16.08.2025)
    Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!