România continuă parcursul la Campionatul European Masculin U16 – Divizia A, de la Tbilisi. În cursul zilei de vineri, 15 august, tricolorii au cedat în fața Germaniei cu scorul de 99-73.
A fost o partidă tranșată încă din primul sfert, pe care nemții l-au câștigat cu 36-17. Până la intrarea la cabine, ecartul a crescut la 22 de lungimi, 57-35. Secvența a doua a partidei a fost mai echilibrată, România a reușit să câștige la limită sfertul trei, dar nimic nu avea să schimbe cursul jocului. La final s-a consemnat o victorie clară pentru Germania. Scor final: 99-73.
Remi Stănescu a fost principalul remarcat al naționalei noastre, cu 14 puncte, 2 recuperări și 3 pase decisive. David Kovacs a reușit 12 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive. Sebastian Lăpuște a totalizat 11 puncte, 6 pase decisive și 4 recuperări.
România și-a atins deja obiectivul la această competiție. După victoria de ieri cu Elveția, 67-53, naționala antrenată de Ionuț Ivan se menține în primul eșalon la această categorie de vârstă.
Vulturii vor încheia participarea în competiția de la Tbilisi cu o partidă pentru locurile 11-12. Adversara va fi învinsa dintre țara gazdă, Georgia, și Grecia, un adversar al României din faza grupelor.
România trece și a doua oară de Macedonia de Nord și merge în calificările...
România dă o replică bună Greciei în al doilea meci de la U16 EuroBasket 20...
Mihai Silvășan: „Avem posibilitatea de a obține locul întâi în această grup...
România trece și a doua oară de Macedonia de Nord și merge în calificările...
România dă o replică bună Greciei în al doilea meci de la U16 EuroBasket 20...
România pierde și cu Letonia la Campionatul European U16 masculin – Divizia...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!