Stiri Vulturi

România și Ungaria se duelează joi și sâmbătă

Adrian Micinic

Adrian Micinic
11.07.2013

Echipa națională de baschet masculin a României întâlnește Ungaria în cursul serii de joi. Partida are caracter amical, jocul nefiind deschis publicului.

Formația pregătită de către Marcel Țenter a efectuat ultimul antrenament în cursul serii de miercuri (10.07), când la ședință au luat parte 12 jucători. Pe lângă cei 11 care au fost folosiți în partida de duminică (07.07), de la Kecskemet, în compania aceluiași adversar, a venit la lot și Andrei Căpușan. Acesta a sosit cu întârziere din cauza problemei la genunchi care i-a creeat dificultăți și pe parcursul sezonului 2012/13.

La ultimul antrenament toți jucătorii au fost activi. Nu există probleme medicale, iar atmosfera este foarte bună între jucători, respectiv în relația antrenori - jucători.  În cadrul ședinței propriu-zise s-au lucrat mai multe scheme, accentul fiind pus pe latura tactică.

Oaspeții, naționala Ungariei, au ajuns în orașul bihorean în cursul zilei de miercuri. Din echipa antrenată de Stojan Ivkovic absentează o serie de baschetbaliști importanți precum Hanga Adam, Lorant Peter, naturalizatul Obbie Trotter, Marton Bader sau Somogyi Gergely. Niciunul dintre aceștia nu va juca pentru echipa națională în vara acestui an. Motivele absențelor sunt diferite. Unii sunt accidentați sau chiar operați, alții anunâîndu-și retragerea din echipa națională.

De notat că România și Ungaria se vor duela încă o dată în cursul serii de sâmbătă (13.07). Acea partidă, programată să demareze cu începere de la ora 18 (conform programului DigiSport, care transmite parrtida), va fi deschisă publicului.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!