Stiri Vulturi

Șansele naționalei masculine de baschet a României la Campionatul European din 2025

Baschet .ro

Baschet .ro
25.09.2022

Șansele naționalei masculine de baschet a României la Campionatul European din 2025

Naționala masculină de baschet a României încearcă să treacă de prima fază a preliminariilor Campionatul European din 2025 – EuroBasket 2025 – și, în cele din urmă, să obțină calificarea la turneul final.

”Vulturii” au fost aproape de acest obiectiv la EuroBasket 2022, când s-au oprit în preliminarii, iar acum încearcă să construiască pe această bază și să ajungă la Campionatul European pentru prima dată după ediția 2017.

Rezultatele României de până acum

Calificarea la turneul final al Campionatului European de baschet se obține după mai multe etape preliminarii.

Naționala României a trecut cu bine de prima fază a pre-calificărilor, obținând patru victorii din patru meciuri în Grupa B, acolo unde a fost repartizată alături de Luxemburg și Albania.

Au fost partide pe care ”Vulturii” le-au câștigat, însă fără a străluci. De remarcat aici sunt victoria cu Luxemburg la numai 3 puncte diferență, din primul meci al pre-calificărilor, dar și cea cu Albania, la 17 ”lungimi” diferență și singura partidă în care românii au înscris peste 100 de puncte.

Faza a doua a pre-calificărilor a debutat la finalul lunii august, iar reprezentativa masculină a României a înregistrat deja două înfrângeri nu foarte ușor de digerat, un 59-75 acasă cu Portugalia și un 72-84 în deplasarea din Bulgaria.

Astfel, după parcursul fără greșeală din prima etapă a preliminariilor a venit dușul foarte rece din faza a doua, rezultatele arătând că jucătorii trebuie să se regrupeze și să aibă evoluții mult mai convingătoare pentru a obține calificarea.

Ce urmează pentru naționala României?

Următoarele meciuri se vor juca în luna noiembrie, iar elevii lui Dragan Petricevic vor înfrunta un Cipru fără obiectiv din moment ce echipa este deja calificată la EuroBasket 2025 din postura de țară gazdă și favorita grupei, Portugalia, ambele partide urmând a se disputa în deplasare.

Ultimele partide din faza a doua a pre-calificărilor se vor juca pe 23 și 26 februarie 2023, atunci când ”vulturii” vor primi vizitele reprezentativelor din Bulgaria și Cipru.

Clasamentul Grupei F arată, după două meciuri, astfel:

1. Portugalia 4p

2. Bulgaria 4p

3. România 2p

4. Cipru 2p

Doar ocupanta primei poziții în clasamentul final se califică în etapa preliminariilor EuroBasket 2025.

Avantajele și dezavantajele naționalei României

Naționala de baschet masculin a României plătește tribut unui campionat intern în care strălucesc jucătorii străini, fie ei americani sau din statele ex-iugoslave.

Astfel, românii sunt puși într-un con de umbră, iar asta se vede atât în evoluțiile lor, cât mai ales în absența ”vulturilor” din campionatele puternice ale Europei.

Este o situație asemănătoare cu cea de la fotbal, acolo unde rezultatele naționalei au început să scadă pe măsură ce ”importurile” de fotbaliști străini din prima ligă au devenit o regulă.

Cel mai important baschetbalist român al momentului este Emanuel Câțe. Sportivul în vârstă de 25 de ani a evoluat în ultimele 4 sezoane în prima ligă din Spania, la UCAM Murcia, iar din această vară a făcut pasul către întrecerea internă din România, la U-BT Cluj.

De asemenea, experiența americanului naturalizat Patrick Richard, jucător lare la începutul carierei sale a cochetat cu NBA-ul iar apoi a evoluat în campionate puternice din România, se poate dovedi determinantă în revenirea ”vulturilor” în lupta pentru calificare.

Șansele României de calificare la EuroBasket 2025

Formatul preliminariilor pentru Campionatul European din 2025 face ca nimic să nu fie pierdut în acest moment.

Chiar dacă naționala României nu va încheia pe primul loc în grupa din etapa a doua a pre-calificărilor, ea va evolua în etapa a treia, acolo unde șansele de a trece mai departe sunt mai mari.

Ulterior, în preliminarii vom avea grupe de câte 4 echipe din care primele 3 se califică la turneul final, ceea ce înseamnă că, dacă vor ajunge acolo, ”vulturii” trebuie să treacă de un singur adversar din acea fază pentru a obține biletele pentru turneul final.

Pariază pe baschet la Superbet

Baschetul este un sport care câștigă tot mai multă popularitate în rândul pariorilor, iar meciurile naționalei României atrag cu siguranță foarte mulți jucători. Una dintre cele mai bogate oferte de pariuri pe baschet este în portofoliul celor de la Superbet, iar dacă vrei să pariezi pe acest sport tot ce trebuie să faci este să îți deschizi un cont pe platformă.

Înregistrarea la acest operator este un proces foarte simplu. Intri pe site sau pe aplicația de mobil și mergi la secțiunea ”Înregistrare”, unde trebuie să introduci datele tale personale (CNP, număr de telefon, adresa, județ, localitate, nume, prenume, adresa de email, nume de utilizator și parola pentru cont). Dacă ai un cod bonus Superbet, îl poți introduce în timpul procesului de înregistrare, pentru a juca cu un bonus interesant. Mai departe, mai trebuie doar să efectuezi o primă depunere și apoi poți să începi să pariezi pe meciurile de baschet din preliminariile EuroBasket 2025.

5 comentarii la aceasta stire:
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Văd că
    se insistă pe faptul că valoarea sportivilor români a scăzut din cauza venirii sportivilor străini. ( teza Tadici). Nu din cauza lipsei infrastructurii, nu din cauza slabei pregătiri a antrenorilor, nu din dezinteresul general pentru sport ( aș include și cultură ) și alte multe cauze inclusiv corupția. Unii ar spune și din lipsa finanțării, dar atunci de unde sunt plătiți străinii ? E drept că de multe ori valoarea lor este mediocră ( dar ai noștri sunt și mai și ). Nu se întreabă nimeni ce s-ar întâmpla cu prezența publicului în săli și stadioane dacă ar evolua doar ai noștri daci liberi. Un fel de să facem spectacol cu ai noștri, pentru săli goale. Eu cred că tocmai această "filosofie" păguboasă ne ține pe loc. Nu se înțelege că am avut rezultate în sport pe vremea cînd așa ziși amatori ( de fapt profesioniști neplătiți pe măsură ) se întreceau cu amatorii lor. Lumea s-a schimbat total, iar sportul a devenit mai mult business, dar pentru SPECTACOL și mai ales SPECTATORI. Iar noi tot am încercat să păcălim realitatea. Sunt foarte multe de discutat, dar este foarte mult de muncit pentru a scăpa de acestă "mîndrie" că am fi "ombelico del mondo".
    Întrebare pentru susținătorii tezei Tadici : Dacia nu poate deveni Mercedes, pentru că românii cumpără VW la mîna a doua ?

    cu 1 an în urmă (25.09.2022) Raspunde
  • Ciucâ :

    Titi
    scuze dar iar mam distrat citind aici ın urzica.ro am citit comentariul tâu. "Pârintii" lui dacia sunt francezi din cate ştiu, ai baschetbalistilor din romania sunt daci cum ne spui tu noua. O tineti pe aici(dreptul vostru) cu lipsa infrastructurii şi antrenori slabi, nu aveti dreptate problema incepe când ajung sportivii la 18 ani şi intrâ pe fir menejerii sau antrenorii tip achim silva kokolic sau pârinți fosti mari sportivi.exemple:grasu si diaby la 15 ani erau ın primii 5 cei mai de perspectiva din europa (aici la urzica.ro sa scris)deci se poate dar dupâ aceea diaby a disparut şi grasu nu a avansat cât trebuie din cauza echipelor alese de parinti (inclusiv acum dinamo) cand putea sâ aleaga unde sâ joace mai mult.tohatan uta vârnâ au ales banii ın loc de minute şi roluri mai importante care ıi putea ajuta sâ creasca valoric. Axinte cate minute credea ca o sâ joace la voluntari ın loc de pitesti, ın cupa o sa joace numai. Mişu a fâcut cel mai bine refuzand ofertele, dacâ chiar au fost. Doar cateva exemple din multe."Sportul a devenit business trebuind spectacol ptr spectatori " a spus titi, la meciurile lui sibiu cu 2-3 români pe teren şi strâini slabuti nu a fost lipsâ de spectatori. In ultimile 2 finale de cupa mvp a fost un roman de 20 ani,nu am citit nicaieri ca publicului nu ia plâcut nivelul de joc,fiind posibil de regula impusa ın cupa. Sunt destui jucâtori talentati,gyke a precizat cateva generatii, care fârâ reguli nu au nici o şansa. Decât strâini mediocrii mai bine 4 5 ft buni(3 pe teren)şi 2 romani buni,sunt şi vin din spate.

    cu 1 an în urmă (25.09.2022) Raspunde
  • Venus :

    Groparii
    Vinovatii (interesati) sunt antrenorii din LNB, conducatorii si federalii.
    F f bune remarcile lui Ciuca.
    Straini de mana a 3 fac doar bani pentru cei mentionati mai sus pentru ca sunt platiti cu salarii nemeritate, stim de ce.
    Iar sali pline unde sunt?
    Cu exectia Clujului, Oradei si bineinteles Sibiului salile sunt goale.
    La Bucuresti media de spectatori e de vreo 200.
    La Cluj sportul e un fenomen iar la Oradea si Sibiu nu exista alt sport in oras.
    Restul e o gluma proasta.
    Cu romani in teren, care sunt ancorati in comunitate, cu rude, cu prieteni, ar fi mult mai multi spectatori.
    Plus o gramada de juniori renunta deoarece nu vad motivul pentru care ar continua sa se antreneze de 2-3 ori pe zi, sa renunte la scoala sau la alte directii pentru a freca banca. In conditiile in care strainii din teren sunt de multe ori sub nivelul lor.
    E patetica placa asta cu spectacolul si spectatorii. E doar o placa veche pusa de cei care profita personal din aceasta situatie.

    cu 1 an în urmă (26.09.2022) Raspunde
  • U BT Cluj-Napoca Acs Titi :

    Mii de scuze
    Abia acum observ că suntem campioni mondiali, europeni etc. de la U1 pînă la U18. Mare păcat de cei 300-400 de Doncici crescuți cu atîta pasiune de antrenorii români de copchii și iuniori. Dar uite că alde Silvă, Achim, Ocokolic și ceilalți antrenori de seniori îi nenorocesc pe talentații noștri.
    O să mă uit în portmoneu să văd cîți lei mi-au lăsat Stewart, Seals, Adamovici, Kirstanovic, și alți jucători de mîna a treia. Deasemenea o să renunț la abonamente în favoarea rudelor jucătorilor care vor să umple sălile.
    Nu in cele din urmă cer imperios guvernului Țărilor de Jos să îl trimită acasă de urgență pe Diculescu, că avem nevoie de el. Căte s-a repatriat, observ din vina aceluiași Silvășan.
    Trăiască oportunismul, trăiască "ombelico del mondo".
    Stimați sibieni, orădeni, timișoreni, clujeni chiar ploieștenii și piteșteni stați naibii acasă și faceți loc rudelor "artiștilor" români.

    cu 1 an în urmă (27.09.2022) Raspunde
  • Ciucâ :

    Titi
    ai uitat sâ te iei de daci?!te apreciazâ responsabilii redactiei felicitâri, esti o caricaturâ de 3 mingi şi 1/2 ft puţin mai la maximum de 4

    cu 1 an în urmă (27.09.2022) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!