U-BT Cluj-Napoca a obținut al treilea succes al sezonului în Liga Adriatică. Campioana României s-a impus pe teren propriu în fața lui Borac Čačak, cu scorul de 97-76, într-o partidă desfășurată sâmbătă, 8 noiembrie, la BT Arena.
Cu trei absențe importante în lot, U-BT a primit cea mai bună prestație din partea lui Saulius Kulvietis, de când s-a alăturat grupării din Cluj-Napoca.
Titular în partida contra sârbilor, Kulvietis a petrecut 28 de minute pe parchet și a totalizat 20 de puncte și 10 recuperări. Extrema de forță a marcat 2/4 de la 2 puncte, 5/8 de la 3 puncte și 1/1 de la linia de libere, pentru un indice al eficienței de 27 de unități.
Pentru lituanian a fost primul meci cu peste 10 puncte marcate pentru U-BT. Kulvietis a jucat patru partide în Liga Adriatică și alte patru în EuroCup.
„E întotdeauna plăcut să înscrii atât de multe puncte și să câștigi, dar cel mai important este să fii mereu pregătit. Așa cum a spus și antrenorul, ne-au lipsit câțiva jucători, iar alții au fost nevoiți să le suplinească lipsa. Sunt foarte fericit că am reușit să ne ridicăm la nivelul așteptărilor și să câștigăm acest meci”, a spus Kulvietis, conform site-ului oficial al clubului.
Denis Bădălău: „Nu am venit aici doar să admir istoria lor, am venit să o s...
Denis Bădălău, titular la primul meci pentru Rutgers în NCAA. VIDEO
UCAM Murcia, echipa lui Emi Cățe, a bifat al patrulea succes consecutiv în...
Koping Stars, echipa lui Dragoș Diculescu, a obținut al doilea succes stagi...
UCAM Murcia, echipa lui Emi Cățe, a bifat al patrulea succes consecutiv în...
Denis Bădălău: „Nu am venit aici doar să admir istoria lor, am venit să o s...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!