Stiri Vulturi

Spania își confirmă statutul de favorită cu o nouă victorie categorică

Radu Bărăian

Radu Bărăian
02.09.2017

Naționala Spaniei a obținut și cea de-a doua victorie din Grupa C de la Cluj-Napoca, de această dată victimă fiind reprezentativa similară a Cehiei. Spaniolii s-au impus la 37 de puncte diferență, scor final 93-56, și confirmă încă o dată că este una dintre marile favorite la cucerirea trofeului FIBA EuroBasket 2017.

Debutul partidei dintre Cehia și Spania a fost unul foarte bogat din punct de vedere al punctelor marcate de ambele părți, un start promițător care anunța o dispută intensă între cele două reprezentative. După doar 3 minute scurse din meci erau deja înscrise 19 puncte, 10 în dreptul ibericilor, respectiv 9 de partea cehilor. Din acel moment însă a început căderea bruscă a formației cehe și forcing-ul ofensiv a fraților Gasol, Rubio și compania, Spania reușind să marcheze 9 puncte la rând fără replică din tabăra lui Satoransky, Hruban și a colegilor lor. La jumătatea primului sfert, tabela din Polivalenta din Cluj indica 19-9 în favoarea Spaniei. Mai mult de atât, până la finele primelor 10 minute de joc, spaniolii au mai marcat allte 14 puncte, în timp ce adversarii au replicat doar prin 5. Actul inaugural s-a încheiat cu un neverosimil 33-14 pentru Spania, o echipă cu o poftă de joc incredibilă și cu ținte mărețe pentru acest EuroBasket. 

Actul secund a continuat în aceeași notă dominantă de partea „Furiei Roja”, cu o eficiență mult peste medie pe fază ofensivă, respectiv cu o misiune relativ ușoară în apărare, acolo unde cehii găseau drumul spre coș foarte greu. După aproximativ 4 minute scurse și din actul secund avantajul Spaniei era de 20 de puncte, 38-18. Iar degringolada continua, timp de 5 minute de joc acel 18 a rămas înghețat pentru Cehia, în timp ce în dreptul Spaniei s-a ajuns deja la 51. În cele din urmă, după un parțial de 23-9 pentru Spania în sfertul 2, respectiv 22 de puncte marcate de Gasol și 14 de Ricky Rubio, s-a intrat la vestiare cu un categoric 56-23. 

Având un avans mai mult decât liniștitor pe tabela de marcaj, 33 de puncte, spaniolii lui Sergio Scariolo nu au mai forțat începând cu repriza a doua, fiind atenți mai mult în a evita o eventuală accidentare, una asemănătoare cu a cehului Auda, care a fost nevoit să părăsească parchetul purtat pe brațe cu o entorsă la gleznă. Cu toate acestea, în urma unui parțial de 20-15, Spania a reușit din nou să-și mărească ecartul, iar scorul înaintea sfertului decisiv era 76-38. Date fiind proporțiile scorului, cu siguranță toată lumea prezentă în Polivalenta din Cluj, de la jucători, antrenori și până la spectatori, toți erau conștienți de deznodămândul final, iar chiar din acest motiv toată lumea a început să profite de sărbătoarea numită EuroBasket în România. Ultimul sfert a început cu un moment emoționant și extrem de spectaculos, toți fanii prezenți în sală, indiferent dacă erau spanioli, cehi, croați, maghiari, muntenegreni sau români, toți au început să facă valuri la unison, reușind să creeze un spectacol vizual și sonor nemaipomenit. Strict din punct de vedere, baschetbalistic, Cehia și-a adjudecat sfertul 4 cu un parțial de 18-17, iar victoria finală a Spaniei a venit cu un scor categoric de 93-56.

Pau Gasol cu 26 de puncte și 8 recuperări, respectiv Ricky Rubio autor a 17 puncte și 7 pase decisive au fost principalii evidențiați din lotul Spaniei, în timp ce din lotul Cehiei, Kriz Martin a marcat 11 puncte, fiind urmat de Jakub Sirina cu 9, Kamil Svrdlik cu 9, respectiv Tomas Satoransky. 

Următorul meci pentru Spania este programat luni, 4 septembrie, chiar în fața României, joc care va debuta la ora 20:30. De cealaltă parte, Cehia va primi replica Ungariei într-un meci care poate fi decisiv în lupta pentru calificarea în fazele superioare de la Istanbul. Partida se dispută tot luni, de la ora 15:00. 

*Foto: Valentin Todea @totalbaschet.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!