Stiri Vulturi

Târgoviște a evoluat ca o echipă în meciul 2 al finalei, o dovedește statistica

Ciprian Petcuț

Ciprian Petcuț
01.05.2013

Campioana României la baschet feminin, CSM Târgoviște, a egalat situația în finala Ligii Naționale de baschet după un meci 2 spectaculos în compania formației Univ. Goldiș ICIM Arad. În urma acestor rezultate, seria se mută la Arad cu jocurile 3 și 4 din finala campionatului, meciuri ce pot decide campioana României.

Dacă primul meci a fost unul al apărărilor, meciul al doilea a fost în mod cert meciul finalizărilor ofensive spectaculoase. Ambele echipe au marcat destul de multe puncte, peste media campionatului feminin. Târgoviște a demostrat că dispune de jucătoare valoroase care pot face diferența mai ales în meciurile importante cu miză, lucru dovedit și în partidele din Euroligă.

Dâmbovițencele au găsit destul de ușor drumul spre coșul advers, având multe soluții pe faza ofensivă. Dacă ne uităm pe statistică, vedem că din cele 9 jucătoare care au evoluat în meciul 2 al finalei (dintre care 2 dintre ele evoluând pentru puțin timp), 6 dintre acestea au marcat peste 10 puncte. Acest lucru dovedește că târgoviștencele au jucat ca o echipă și nici una dintre jucătoare nu s-a remarcat în mod deosebit. Nu același lucru putem spune despre cealaltă finalistă, Aradul bazându-se în mare parte doar pe 2 jucătoare, americancele Jennifer Risper și Christina Wirth.

Gabriela Mărginean și Maja Miljkovic au principale marcatoare din tabără târgoviștencelor, ambele punctând de 15 ori, cu un plus pentru ultima care a fost mai eficientă. Ashley Walker a contribuit și ea cu 14 puncte, 8 recuperări și o pasă decisivă, având procentaj de 100% la aruncările de 2 puncte (7 din 7). Jillian Robbins, Jori Davin și Ksenia Tikhonenko au reușit fiecare să marcheze 11 puncte, iar rusoaica Tikjonenko a contribuit decisiv și la recuperări, având 7 dintre care 6 au fost defensive.

Campioana României a fost superioară Aradului la aproape toate capitolele. Formația pregătită de Florin Nini a avut un procentaj mult mai bun la aruncările de 2 puncte, 53% față de doar 38% al adversarelor. Târgoviște a stat mai bine și la capitolul recuperări (33 recuperări față de 28 al ICIM-ului, dar și la pase decisive (16 la 11).

Meciurile 3 și 4 din finala campionatului feminin vor avea loc pe data de 7, respectiv 8 mai la Arad.

Foto: Marius Tudor

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!