CSM Petrolul Ploiești a început cu dreptul seria pentru locurile 15-18 împotriva Lagunei București. Prima partidă din Sala Olimpia s-a terminat cu scorul de 81-65 în cursul serii de miercuri, 24 aprilie.
Pe lângă victoria clară, prahovenii se pot lăuda cu al doilea jucător care a reușit să termine cu triple-double un meci pe parcursul acestui sezon. Kenneth Funderburk a totalizat 14 puncte, 12 pase decisive și 10 recuperări în cele 33 de minute petrecute pe parchet din postura de titular.
Fundașul american a avut +31 la eficiență după ce a contribuit cu 3/4 din interiorul arcului de cerc, 2/4 de la distanță și 2/2 la linia aruncărilor libere. Pe lângă cifrele amintite, Funderburk a pierdut două mingi și a terminat cu două greșeli personale.
Aflat la a doua stagiune în LNBM, Funderburk a beneficiat de medii mult mai bune față de sezonul trecut. În prezent, americanul în vârstă de 32 de ani are 18.9 puncte, 6.6 pase decisive, 5.7 recuperări, 2.4 mingi pierdute și 1.2 intercepții pentru CSM Petrolul Ploiești, în 29 de apariții în campionat.
Funderburk îl urmează pe Dimitrius Underwood, de la CSM Târgu Jiu, pe lista jucătorilor care au reușit un triple-double pe parcursul acestui sezon din LNBM. Baschetbalistul gorjenilor a atins această performanță în două rânduri, în faza inaugurală a campionatului.
Următorul meci dintre CSM Petrolul Ploiești și Laguna București va avea loc vineri, 26 aprilie, de la ora 17.00 în direct pe FRB TV.
*foto: Mihail Oprescu / CSM Ploiești
Denis Bădălău: „Nu am venit aici doar să admir istoria lor, am venit să o s...
Denis Bădălău, titular la primul meci pentru Rutgers în NCAA. VIDEO
UCAM Murcia, echipa lui Emi Cățe, a bifat al patrulea succes consecutiv în...
Koping Stars, echipa lui Dragoș Diculescu, a obținut al doilea succes stagi...
UCAM Murcia, echipa lui Emi Cățe, a bifat al patrulea succes consecutiv în...
Denis Bădălău: „Nu am venit aici doar să admir istoria lor, am venit să o s...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!