Stiri Vulturi

Tudor Costescu: „La echipa națională e un drum la care ne-am angajat pe termen lung”

Valentin Todea

Valentin Todea
15.03.2019

 

Selecționerul echipei naționale de baschet masculin a României, Tudor Costescu, a fost prezent la Timișoara alături de echipa de club pe care o antrenează, Dinamo Știința București, pentru meciul de Cupă disputat împotriva celor de la SCM din localitate, cedat la o diferență de 11 puncte, scor 86-75. Cu această ocazie, tehnicianul bucureștean a răspuns și curiozităților jurnaliștilor legate de selecționata tricoloră.

„Ne-au lipsit două puncte în meciul cu Macedonia să nu mai avem meciuri de precalificare la Campionatul European în august, dar și la echipa națională e un drum la care ne-am angajat pe termen lung, prin urmare rezultatele nu le așteptăm imediat. Dacă vor veni va fi foarte bine, dar ne dorim ca creșterea să fie sănătoasă și pe termen lung.”

În legătură cu naturalizarea baschetbaliștilor străini pentru echipa națională, acesta a declarat:

„Eu nu susțin neapărat naturalizarea jucătorilor pentru echipa națională, dar pe termen scurt e o soluție foarte bună pentru naționala României pentru următorii ani, deși cele mai puternice școli de baschet practică același lucru, mă bucur totuși că regulamentul nu este ca la rugby, să fie foarte mulți jucători și foarte ușor de naturalizat, fiindcă s-ar pierde sensul de echipă națională, care în opinia mea trebuie să reprezinte rezultatul școlii de baschet al țării respective și al dezvoltării sistemului sportiv al acelei țări. Sigur că pe termen scurt, cel puțin pentru noi, care suntem un program în dezvoltare, experiența unui jucător naturalizat ne-a ajutat și ne ajută foarte tare.”

Aveți încredere că jucători tineri precum Nandor Kuti, Bogdan Nicolescu sau Dragoș Diculescu vor forma și în viitor un nucleu de bază al echipei naționale de seniori?

„Cred că am arătat acest lucru de când am fost numit selecționer, nu doar cred ci sunt convins. Acesta este un mod pe care trebuie să-l urmăm, sunt niște copii extraordinari care s-au dedicat sportului de mici și cred că nu au făcut acest lucru în van fiindcă iată că și evoluțiile de la echipele de club încep să confirme creșterea lor de valoare, prin urmare este dorința mea sinceră ca noi ca sistem să punem umărul la dezvoltarea lor individuală, și ei, datorită valorii lor, să ajute echipa națională mare.”

Cum vedeți evoluția lui Emanuel Cățe în baschet? Credeți că va ajunge în curând la un club mai mare?

„Mi-e greu să mă exprim, nivelul la care joacă el e diferit față de ceea ce suntem noi obișnuiți și în ceea ce privește contractele, cât și interesele de moment sau pe termen mediu sau lung. El caută minute poate, alți jucători la acel nivel poate caută bani. Sunt lucruri pe care noi le înțelegem mai greu. Cert este că e un jucător român care joacă în cea mai bună ligă din Europa, deocamdată cel puțin din păcate pentru noi cu mai puține minute în liga domestică dar cu multe minute în Champions League, ceea ce e un semn îmbucurător, e un jucător cu un potențial extraordinar, un muncitor și un băiat care se dedică trup și suflet inclusiv intereselor echipei naționale, ceea ce mă bucură foarte tare.”

*Foto: Răzvan Păsărică/Sport Pictures

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!