Stiri Vulturi

U16: România, înfrângere la limită în ultimul joc de la Campionatul European

U16: România, înfrângere la limită în ultimul joc de la Campionatul European

Naționala masculină a României a ratat clasarea pe podium la Campionatul European U16 - Divizia B de la Pitești, după înfrângerea din finala mică cu Georgia. Duminică, 13 august, tricolorii au pierdut cu 68 la 70 și au încheiat competiția pe locul 4.

România: Codruț Dinu, David Brăilescu, Melvin Dubuc, Petru Voiculescu, Andrei Buboiu

Georgia: Nikolozi Kobaidze, Gera Tcheishvili, Davit Vashakidze, Giorgi Nikolaevi, Avtandil Bakhtadze

Tricolorii au răspuns unui prim coș venit din partea oponenților și au intrat apoi într-un run de 10-2, diferența fiind de șase lungimi aproape de jumătatea primului sfert. Tabaghua a redus la 10-7 și prin tripla lui Tsagareishvili adversarii au revenit la conducere preț de câteva atacuri, până când Roșu a egalat (12-12). Primul sfert s-a încheiat cu românii mai eficienți pe atac și tabela a indicat 16-12.

Gruzinii au putut să întoarcă cu ajutorul unui început excelent de sfert cu numărul doi și Bakhtadze a făcut 18-20, după care același jucător a mărit diferența la două posesii la jumătatea parțialului. Codruț Dinu a egalat situația la 24-24 și Khatiashvili a răspuns cu triple consecutive după un time-out, același Dinu fiind cel care a redus handicapul la un singur punct (31-32). Dubuc i-a dus pe „vulturi” în față cu mai puțin de un minut până la pauză și în cele din urmă la vestiare s-a intrat cu 41-40.

Primele puncte ale reprizei secunde au venit din mâinile lui Mate Khatiashvili și România a avut nevoie de aproape trei minute până să dezghețe tabela, iar același Khatiashvili a finalizat cu layup o acțiune pentru 42-45. Gruzinii au continuat perioada excelentă din sfertul trei și s-a ajuns la 42-53 cu reușita de afară a lui Khatiashvili, iar Codruț Dinu a marcat de la linia de fault pentru a reduce din handicap. România a încheiat acest sfert fără reușită din acțiune și Georgia a condus cu 47-55.

Codruț Dinu a oprit o perioadă de 12 minute fără coș din acțiune pentru România și scorul a devenit 50-55, moment în care a urmat un time-out pentru adversari și defensiva buna a forțat o abatere de 24 de secunde pentru Georgia. Suladze a mărit în două rânduri ecartul la opt puncte (54-62) și Bakhtadze a marcat după o recuperare ofensivă pentru a reface diferența de trei posesii, după care Khatiashvili a făcut 57-66. Tricolorii au ajuns la șapte puncte consecutive și Roșu a redus handicapul de pe tabelă la 64-67, după care Dinu a continuat redresarea pe tabelă, pentru ca apoi Khatiashvili să-și împartă perechea de libere. Codruț Dinu a egalat situația cu 26 de secunde rămase pe cronometru (68-68) și Khatiashvili nu a greșit de la linia de fault după greșeala personală comisă de Dubuc, pentru ca ultima aruncare a lui Dinu să fie prea scurtă și Georgia s-a impus cu 68-70.

Prestația excelentă din finala mică (31 de puncte, 3 pase decisive, 3 intercepții, 2 recuperări), l-a dus pe Codruț Dinu în topul jucătorilor cu 30+ puncte într-un meci la Campionatul European U16 - Divizia B de la Pitești. Melvin Dubuc l-a urmat cu 10 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive și 2 intercepții, iar Matei Roșu a fost aproape de double-double (9 puncte, 11 recuperări).

Medaliată cu bronz la Pitești, Georgia a avut trei jucători în double figures. Mate Khatiashvili a contribuit cu 23 de puncte, 3 recuperări și 3 pase decisive, precum și 4/6 de la distanță, Avtandil Bakhtadze a terminat cu un double-double format din 18 puncte și 15 recuperări, iar Giorgi Tchirakadze a adunat 11 puncte, 5 recuperări și 2 intercepții.

Naționala pregătită de Emmanouil Papamakarios a încheiat turneul continental de la Pitești cu cinci victorii și două înfrângeri.

*foto: fiba.basketball

1 comentariu la aceasta stire:
  • BC CSU Sibiu gyke :

    2007
    Trist final de campionat european și o nouă oportunitate ratată pentru baschetul juvenil românesc; această generație merita și trebuia să obțină mai mult.
    S-a scurs prea puțin timp, dar voi încerca totuși o radiografie a cauzelor acestui eșec.
    Ca de obicei, sa începem cu inamicul public numărul 1... FRB. Deși s-au străduit să conceapă un program coerent pentru această generație (multe trialuri și pregătiri colective), încă de la începutul sezonului, greșelile și compromisurile făcute au atârnat mult. Staff-ul tehnic a fost necunoscut până aproape de începutul verii, iar numirea unui principal care a stat departe de juniori tot sezonul (nu cred că a văzut vreun meci de CN U16 tot campionatul) a fost o decizie stupidă. Apoi lipsa de comunicare cu jucătorii și cluburile, spre exemplu, nu știm care e cauza pentru care Luca Illes, jucătorul numărul 1 al acestei generații nu a fost prezent (variantele vehiculate: accidentare sau dorința de a juca pentru o altă țară).
    În afara lui Illes, au mai lipsit din păcate și alți jucători, iar numele cel mai sonor este Șerban Horga, o extrema mica de o calitate extraordinară, care s-a accidentat la TF U18.
    Trecând acum la ce s-a întâmplat la Pitești, au fost lucruri bune, dar și mai puțin bune... Părerea mea e că ne-am bazat mult prea mult pe calitatea individuală a lui Codruț Dinu, care a jucat ca un superstar. Deși Dubuc l-a secondat foarte bine, arătând cum poți să fi extrem de eficient fără a fi un mare consumator de mingi, ceilalți jucători au preferat să se ascundă, lăsându-le celor 2 lumina reflectoarelor. Grecul a preferat o rotație scurtă de 7 8 jucători, lucru care pe finalul turneului a contat mult. În plus, l-a folosit prea mult pe Dinu la poziția 1, iar asta nu a prea ajutat jocul colectiv. Oamenii mari folosiți, Voiculescu și Buboiu, în ciuda unui început promițător de turneu, și-au arătat indisciplina tactică și în plus, și faptul că la cluburi nu prea există muncă specifică cu oameni mari.
    În ultimele 2 partide, echipa a părut obosită și lipsită de inspirație, abuzand de jocul individual, unidirecțional. Ne-au bătut două echipe care nu au strălucit, dar au prestat un joc colectiv solid, eficient și agtesiv,la care banca noastră nu a fost capabilă să răspundă.
    Așa se încheie un campionat de la care așa cum spuneam, trebuia obținut mai mult. Rămân cu speranța că băieții au învățat ceva și vor folosi această experiență în dezvoltarea carierelor lor, indiferent unde se va întâmpla asta.

    cu 10 luni în urmă (13.08.2023) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!