Stiri Vulturi

U20F - Înfrângere drastică pentru România în primul meci de la Campionatul European

Radu Bărăian

Radu Bărăian
03.07.2014

Naţionala feminină U20 a României a debutat cu stângul la Campionatul European Divizia B de la Sofia, fiind învinsă categoric în primul meci de Portugalia, scor 47-74 (9-13, 16-19, 17-21, 5-21). 

Startul confruntării a aparţinut în totalitate fetelor noastre, care după un minut de joc conduceau cu 5-0 pe tabelă prin reuşitele lui Kirkberk şi Grigore. Peste alte 3 minute, scorul de 7-4 pentru România, urmând ca egalarea să vină cu aproximativ 3 minute înainte de finalul actului de debut. După un început de meci cu puţine puncte marcate, reprezentativa iberică şi-a adjudecat sfertul 1 cu un parţial de 13-9. Cea de-a doua secvenţă a întâlnirii a debutat cu un coş de 3 marcat de Portugalia prin Joana Canastra, 9-16. Româncele au reuşit ulterior un run de 6-0, venind la un singur punct în spatele adversarelor, 15-16, după aproximativ 2 minute jucate din sfertul secund. La jumătatea celor 10 minute de joc a venit şi egalarea, scor 21-21, printr-un coş marcat de Iulia Răileanu de la linia de libere. Totuşi până la finalul primei reprize, baschetbalistele din Portugalia au reuşit să se desprindă pe tabelă, scor 25-32, după un sfert 2 câştigat cu 19-16. 

După revenirea de la vestiare, oaspetele de pe foaia de joc, Portugalia, a mai înscris de 2 ori în debutul sfertului 3, ducând ecartul la 11 puncte, scor 25-36. Din acel moment a urmat un tur de forţă al fetelor pregătite de Dan Calancea, care au punctat de 7 ori consecutiv fără ca oponentele să vină cu replica pe tabela. Astfel, după 120 de secunde scurse din partea a 3-a a jocului, tabela arăta 32-36. Portugalia s-a trezit din palma dată de tricolore şi au apăsat din nou pedala de acceleraţie, mărind din nou ecartul la 10 lungimi, scor 35-45. Această diferenţă s-a menţinut pe aproape toată durata actului cu numărul 3, sfert câştigat din nou de Portugalia cu 21-17, iar scorul înaintea sfertului decisiv era 42-53. Ultimele 10 minute de joc au fost fără istoric, adversarele tricolorelor punând stăpânire pe joc. România a reuşit să înscrie în sfertul 4 doar 5 puncte, iar în replică Portugalia a marcat cu 16 mai mult. Într-un final, naţionala antrenată de Eugenio Rodrigues s-a impus cu un neverosimil 74-47 după un ultim sfert aproape perfect.

Diferenţa dintre cele două reprezentative feminine de tineret s-a făcut în mare parte pe mâna celor 26 de mingi pierdute de românce, faţă de doar 11 cât au irosit ibericele. De asemenea, Portugalia a surclasat România la alte două capitole statistice, mai exact la pase decisive (POR 19 vs. ROM 8), respectiv la intercepţii (POR 15 vs. ROM 7). 

Principala remarcată a naţionalei noastre în disputa cu ibericele a fost Dora Ardelean, care a terminat partida în double-double cu 13 puncte şi 15 mingi recuperate. Ardelean a fost urmată pe tabela de marcaj de Iulia Răileanu cu 10 puncte (6 rec.), Reka Domokos 8 (2 rec.), Selena Kirkberg 7 (6 rec), Ana Grigore 6 (3 rec., 3 p.d.), Irina Gavrilă 3 (1 rec.). Au mai evoluat pentru România Alexandra Dumitrache (3 rec, 1 p.d.), Gabriela Măgurean şi Vanessa Lache. De cealaltă parte, din reprezentativa Portugaliei, 3 jucătoare au terminat cu 13 puncte puse pe tabelă: Ines Viana, Joana Canastra şi Maria Kostourkova. 

În a doua zi a Eurobasket U20 Divizia B, tricolorele vor da piept cu Bosnia&Herţegovina de la ora 11:30, în timp ce Portugalia va întâlni Ungaria cu începere de la ora 13:45. 

*Foto: Federaţia Română de Baschet

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!