UCAM Murcia a obținut calificarea în Final Four-ul FIBA Europe Cup, după un nou succes în fața italienilor de la Pallacanestro Reggiana, în meciul retur disputat de pe teren propriu. Scorul la general a fost 162-147, după duelul câștigat cu 77-63.
Formația lui Emi Cățe a avut parte de o adevărată bătălie defensivă în startul confruntării. Primul sfert s-a încheiat cu Reggiana la conducere, scor 15-19. Gazdele s-au regrupat rapid și au mai primit doar opt puncte în al doilea parțial, iar la cabine s-a intrat cu 28-27.
Emi Cățe era printre principalii contributori ai acestui duel la jumătatea lui, înregistrând 6 puncte și 5 recuperări. Doar David De Julius marcase mai multe puncte, 7.
Elevii lui Sito Alonso au ieșit mai montați de la vestiare și și-au asigurat un avantaj de două cifre rapid, însă acesta a fost recuperat rapid de formația din „Cizmă”, care venea la o singură posesie, 46-44, înainte de sfertul al patrulea.
Ibericii au călcat accelerația în actul decisiv și nu au mai făcut greșeala din tur. Reggiana și-a pierdut rapid speranțele la calificare. Scorul final al acestui duel a fost 77-63, după succesul gazdelor în tur cu 85-84.
Emanuel Cățe a fost extrem de aproape de double-double în cele 25 de minute petrecute pe parchet, deși a transformat doar 4/10 aruncări din acțiune. Restul punctelor au venit de la libere, unde acesta a avut 3/4.
La final, linia statistică a jucătorului român a inclus 11 puncte, 9 recuperări, o intercepție și 2 capace. Cățe s-a duelat din nou cu problema faulturilor, terminând seara cu 4 greșeli personale. Indicele său de eficiență a fost +16.
David DeJulius a marcat 14 puncte și a contabilizat 5 assist-uri. Tot 14 puncte a marcat și Jonah Radebaugh, care a fost în double-double cu 12 recuperări pentru Murcia. Pentru Reggiana, Jaime Echenique a avut 15 puncte.
În semifinalele competiției, UCAM Murcia va da peste PAOK Salonic, care a trecut cu scorul general de 181-165 de Peristeri BC. Turul din Grecia are loc pe 1 aprilie, iar calificarea se decide la Murcia, pe 8 aprilie.
În cealaltă semifinală, deținătoarea en-titre a trofeului, Bilbao Basket dă peste Falco Szombathely. Cele două grupări au trecut de Petkim Spor, respectiv KK Bosna. Bascii dețin aici avantajul terenului propriu și vor juca returul acasă.
*foto: fiba.basketball
Victorie pentru UCAM Murcia în fața lui Gran Canaria
UCAM Murcia avansează în semifinalele Europe Cup, după un meci în care Emi...
Dragoș Diculescu, la un pas de triple-double în cea mai recentă victorie a...
Victorie pentru UCAM Murcia în fața lui Gran Canaria
Dragoș Diculescu, la un pas de triple-double în cea mai recentă victorie a...
UCAM Murcia avansează în semifinalele Europe Cup, după un meci în care Emi...
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!