Stiri Vulturi

UCAM Murcia, două victorii din tot atâtea posibile în TOP 16 din Europe Cup

UCAM Murcia, două victorii din tot atâtea posibile în TOP 16 din Europe Cup

UCAM Murcia își continuă forma de vis din actualul sezon și a bifat a doua victorie din tot atâtea posibile în TOP 16 din FIBA Europe Cup. Clubul pentru care evoluează Emi Cățe a trecut categoric de Trefl Sopot, cu scorul de 93-77, într-un meci ce a avut loc în Polonia.

Meciul a debutat sub spectrul echilibrului, însă oaspeții au reușit să se desprindă la o diferență de două cifre, după un run de 8-0. Murcia și-a continuat momentul bun și și-a asigurat un avantaj de 12 lungimi, la capătul primei secvențe tabela indicând 18-30. Polonezii au strâns rândurile și au pornit ceva mai motivați în actul secund, izbutind să reducă diferența la trei posesii până la intrarea la cabine, scorul fiind 44-51.

Sopot a început în aceeași notă și sfertul al treilea și a pus rapid 12 puncte consecutive pe tabelă, pentru a se apropia la un singur punct. Murcia s-a văzut egalată în ultimul minut al acestui sfert, însă Ross i-a menținut la conducere și, înaintea ultimului act, tabela arăta 65-67. Elevii lui Sito Alonso au pus piciorul pe accelerație în secvența decisivă și și-au refăcut rapid un avantaj de două cifre. Clubul lui Emi Cățe nu a avut mari emoții pentru victorie și, în cele din urmă, s-a impus cu scorul de 93-77.

Emi Cățe a bifat o nouă evoluție impresionantă și a fost la un pas de un nou double-double. Pivotul român a fost utilizat aproximativ 23 de minute, timp în care a adunat 8 puncte, 10 recuperări (2 ofensive), 3 capace și a avut 4/10 din interiorul arcului de cerc, totul pentru un indice al eficienței de +17.

Michael Forrest a fost principalul marcator al echipei câștigătoare, cu 26 de puncte și 5 pase decisive. El a fost urmat de Howard Sand-Ross, care a ieșit la rampă cu 22 de puncte și 2 recuperări. Pentru Trefl Sopot, Kasper Suurorg a contribuit cu 20 de puncte și 5 recuperări, în timp ce Mikolaj Witlinski a reușit 12 puncte, 4 recuperări și 3 pase decisive.

Pentru UCAM Murcia urmează un meci extrem de complicat în campionatul Spaniei, împotriva Valenciei.

*Foto: Fiba.basketball

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!